Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările

luni, 20 aprilie 2026

La grazia

 


La Grazia, regia Paolo Sorrentino cu Toni Servillo


După un tur prin Napoli, orașul copilăriei,  cu The hand of God și Parthenope, filme la fel de reușite estetic, dar, poate, pentru gustul unora, prea personale,  Paolo Sorrentino se întoarce la atmosfera romană, așa cum era cea din  La grande bellezza. 

Povestea unui președinte al Republicii italiane, la sfârșit de madat, confruntat cu alegerea de a semna sau nu o lege privind eutanasia, sau cu alegerea la fel de dificilă privind două cereri de grațiere (Grazia).

Desigur admirabil jucat de actorul preferat al lui Sorrentino, Toni Servillo,  cu capacitatea sa de a exprima într-o singură schiță de zâmbet atât adâncurile tristeții cât și ironie îngăduitoare.

Însă nu aceste dezbateri legalo-morale îl chinuie în fapt pe personajul nostru, ci, aflat la vârsta pensionării, văduv, este obsedat de faptul că, mulți ani înainte, vreo 40, soția îl înșelase, și nu aflase cu cine.

Acesta este pretextul narativ în care Paolo Sorrentino realizează încă un tur de forță de scene puternic stlizate, în care căutarea esteticului este sensul care unește filmul. Este o căutare a frumuseții a lui „a fi”, cu o notă în plus meditativă adusă de perspectiva senectuții, vârsta bilanțurilor.

marți, 23 decembrie 2025

Parthenope

 

Parthenope, Italia 2024, regia Paolo Sorrentino,

Nu știam ce să scriu, acum, de sărbători. Cum în mod declarat scriu despre filme, o să scriu despre un film. Nu mai este în cinematografe, dar poate fi vazut online.

Deci... să încep cu „deci”. Când sărbătorile nu au decât gustul nostalgiei, poți să vezi Parthenope. E un film de Paolo Sorrentino. Adică un film despre nimic, pentru că la Sorrentino nu veți găsi vreun înțeles, ci doar plăcuta (sau dureroasa) curgere a timpului în imagini. Ca în viață, cu drame și realizări, care probabil nici nu au vreun înțeles (cu momente comico-absurde incluse, așa cum ni le servește și filmul), cu poveri ascunse în noi (precum profesorul Marotta din film, adică Silvio Orlando, ce actor!) dar mai ales cu momente în care timpul a stat în loc, unde timpul se dilată, ca un cadru lung și pictural dintr-un film de Sorrentino. Adică tot restul. Care contează.

joi, 11 decembrie 2025

Nouvelle Vague


 Nouvelle Vague, Franța, USA, 2025, regia Richard Linklater, cu Guillaume Marbeck, Zoey Dutch, Aubry Dullin

Pe Richard Linklater îl știți din foarte intimele filme "Înainte de răsărit" și "Înainte de apus". Mă așteptam, în consecință, la un film concentrat pe personaje, pe detaliu, și nu am fost dezamăgit deloc. 
Nouvelle Vague este un omagiu adus curentului cinematografic cu acest nume, când regizorii francezi, in câțiva ani, au schimbat modul de a ne raporta la povestea cinematografica. Numele lui Truffaut,  Jean-Luc Godard, Éric Rohmer, Jacques Rivette, Claude Chabrol, Agnes Varga sunt pomenite cu reverență pentru rolul jucat in istoria filmului.
Filmul Nouvelle Vague redă, cu tentă de prezentare "behind the scenes", istoria producției filmului "À bout de souffle" a lui Godard, film care l-a transformat în vedeta pe Belmondo.
Omagiul nu consta numai în această reconstrucție a unui moment în istoria cinematografiei, ci chiar in modul de realizare a filmului. Nouvelle Vague este un film Nouvelle Vague ca mijloc de expresie.
Și dacă în cadru apare un Alfa Romeo care nu există la data producției filmului, 1960, țineți minte ca lui Godard nu-i  păsa de continuitate, filmul este viața, și așa ne face cu ochiul Linklater. Notă excelentă și pentru actori. 

luni, 20 octombrie 2025

Durere profundă

 

Durere profundă/A Real Pain, USA 2024, regia Jesse Eisenberg, cu Kieran Culkin, Jesse Eisenberg


Nu am mai scris de ceva vreme despre filme. Cu o poveste puternică, doi tineri, veri, cu origini evreiești, din Statele Unite, fac o călătorie în căutarea rădăcinilor în Polonia, de unde provenea familia lor, filmul este în principal ocazia pentru un rol mare pentru Kieran Culkin care a luat și Oscarul pentru acest rol. Personajul său, Benji, este sarea și piperul acestei excursii, este amuzant, pune întrebări incomode, rupe locul comun.

Și totuși... Dincolo de acest personaj spumos este altceva... Rămâne să vedeți. Mai ales pentru jocul lui Culkin, pentru că prezența acestui „altceva” necesită multă artă a actorului. 


luni, 2 decembrie 2024

Black Dog


 Black Dog (Gou Zhen) China 2024, regia Guan Hu

Un film care a primit premiul Un certain regard la Cannes anul acesta.

Si pe bună dreptate. 

Dintr-un orașel monoindustrial, undeva în zona deșertică a Chinei, a plecat mare parte din populație. Puțini au mai rămas, dar mai ales au rămas câinii, abandonați de oamenii care s-au dus pe alte meleaguri, și care acum vagabondează printre clădirile părăsite, care așteaptă să fie demolate pentru a fi înlocuite de un proiect de dezvoltare, despre care se tot vorbește în film, ceva nelămurit, undeva între speranță și amenințare.

Însă filmul evită orice tezism politic. Nu vrea să critice nimic, e doar un film despre oameni și câini prinși în inevitabilul schimbării. De aceea e un film profund uman și atașant, cum rar se mai fac astăzi filme, într-o epocă în care fiecare autor simte datoria de a prezenta ceva cât mai corect politic, după temele politice la modă. 

Veți simți în imagini de o poezie sfâșietoare sentimentul dezrădăcinării, vă veți amuza de aventurile eroului filmului însoțit de companionul său canin, sau veți trăi suspansul unor răzbunări cerute de codul onoarei.

Și, singurul mesaj, pe care îl veți simți probabil cu speranță și ușurare, este că, fie orice schimbări, proiecte de dezvoltare, olimpiade fastuoase, eclipse de soare, oameni și câini vor trăi (și vor muri) după legile firii.

duminică, 13 octombrie 2024

Beetlejuice Beetlejuice

 

Beetlejuice Beetlejuice,2024  regia Tim Burton, cu Michael Keaton,Winona Ryder, Catherine O'Hara, Jenna Ortega, Justin Theroux, Monica Bellucci


Tim Burton a devnit nostalgic după producția care l-a făcut „mare” în 1988, Beetlejuice. Așa că i-a făcut o continuare.

Filmul a avut succes la public și încasări generoase, așa că se poate vorbi de un succes, cel puțin comercial. Eu aș zice că e vorba de un simptom al nivelului deplorabil al producțiilor actuale. Da, e un film Tim Burton, inventiv când vrea asta, și publicul a simțit asta și a văzut filmul cu plăcere. Prin comparație cu ce e în jur, e un film bun, dar nu foarte...

În primul rând filmul se chinuie să înghesuie în scenariu personajele jucate de Winona Ryder și Catherine  O'Hara în primul film. Așa după 30 de ani, să marcheze continuitatea. Demers nu prea reușit. Roluri nu prea ofertante, iar cele două actrițe nu prea au nimic de spus. 

Esențialul, desigur, e Beetlejuice, adică Michael Keaton. Care nu dezamăgește, dar, totuși, vârsta își spune cuvântul, nu mai este aceeași energie.

Rămân glumițele ușurele, corecte politic, și multă inventivitate în imagini (și ilustrare muzicală), nu e rău, dar cam puțin.

duminică, 18 august 2024

Bastardul

 

Bastardul, Danemarca 2023, regia Nikolaj Arcel, cu Mads Mickelson

În sfârșit un film care spune o poveste. Chiar dacă împrumută rețeta sigură a filmului western, colonizarea în pământuri pustii, lupta cu adversitatile naturii, dar mai ales cu răutatea oamenilor, filmul știe sa spună o astfel de poveste, mai ales știe sa o spună original pe măsura unei epopei din Danemarca secolului al XVIII- lea, epoca în care este plasata acțiunea filmului. Nu lipsesc nici fire narative secundare, poate un pic teziste, precum discriminarea și acceptarea celui diferit. Cu cadre cinematografice imprumutate atât din tradiția westernului, dar și cu imagini demne de pictori flamanzi din secolul în care se petrece acțiunea.

Și mai ales, este un film de caractere, și aici întra în joc, la superlativ, arta actorului. Este filmul lui Mads Mickelson, vedeta la el acasă, dar și internațional, și filmul arata ca este un actor fantastic. 

Bine susținut de restul distribuției, inclusiv de un vilan pe măsură jucat de Simon Bennebjerg. De văzut. 

marți, 6 august 2024

Inside out 2


 Inside Out 2 nu putea veni pe ecrane decât încercând sa răspundă la marile așteptări pe care le - a creat prima parte.  Cu un scenariu extrem de inteligent aplicat la psihologie, cu o animație excelent stilizata, la vremea sa apreciam acest film ca una dintre producțiile glorioase ale studiourilor Pixar. 

In mare parte Pixar onorează așteptările. Riley, eroina pe care o știm din prima serie, a crescut mare, vine adolescenta și emoțiile sale devin mai complexe. Pe lângă Joy, Sadness, Anger, Fear si Disgust, avem acum pe Anxiety, Envy, Embarrassment  și pe Ennui (numele franțuzesc al personajului nu este degeaba, este compus adorabil cu accent și maniere franceze, plictiseală cu clasă, adică).
Este vârsta în care provocările maturizarii fac din Anxietate o sentiment foarte des resimțit.
Intriga e simpla: Riley vrea sa se facă acceptată în perspectiva unor noi colegi la liceu. Ceea ce nu e simplu. Plus ca nu mai știi unde e locul vechilor prieteni.

Un tur de forță al imaginației celor de la Pixar pentru a reda aventurile sentimentelor, contradictorii, pe care le încearcă Riley. Cum se va descurca Joy cu Anxietatea care pare să preia controlul?
Un film cu care și mari și mici vor empatiza.
Doar o singura scadere: Pixar-Disney au preferat să joace "safe", pentru ca, da, Anxietatea e o mare problema în care se vor recunoaște toți, dar unde este Love? 

sâmbătă, 30 martie 2024

Dune:Part Two

 

Dune: Part Two, regie Denis Villeneuve, cu Timothée Chalamet

Un film făcut după celebrul roman SF Dune a lui Frank Herbert practic nu are nevoie de cronici. Când filmul e și unul categoric bine făcut, devine greu sa scrii ceva interesant. Denis Villeneuve este fără îndoială  regizorul momentului în genul SF, și ii iese și de data aceasta.  Imagini picturale sau simțul epicului cinematic sunt numai câteva atribute ale filmului. Pe mine m-a surprins la superlativ imaginația sa în a construi lumea Harkonnenilor, Giedi Prime.

Bineînțeles admiratorii "puristi" ai romanului vor remarca libertățile pe care și le ia regizorul (și scenarist) fata de roman. Nu as spune ca aceasta este o scădere a filmului.

Din tocănița de idei, altfel bine combinate, din Dune a lui Frank Herbert, religii New wave, experiente psihedelice, ecologism, politici de eliberare națională, exotism si orientalism, Denis Villeneuve alege sa marseze pe firul unei experiente mistice, închegarea unei religii.

E o alegere. Nostalgicii vor sublinia originalitatea variantei de acum 40 de ani a lui David Lynch, aceasta din urma o opera asumat camp, receptată prost la vremea ei, dar timpul recunoscându-i valoarea. În schimb Denis Villeneuve ia lucrurile în serios, și ne oferă o epopee. De care nu va veți plictisi în ciuda celor 3 ore ale filmului. 

marți, 12 martie 2024

Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos

 


Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos, Italia 2023, regia Nanni Moretti, cu Nanni Moretti, Silvio Orlando, Mathieu Amalric, Margherita Buy

Un regizor mai spre apusul carierei (Nanni Moretti își permite luxul de a se juca pe sine însuși) se luptă să facă un film despre o trupă de circ maghiară care face un turneu în Italia în 1956 la invitația tovarășilor din partidul Comunist Italian. 1956 e anul cu revolta de la Budapesta împotriva comunismului. Bineînțeles, artiștii maghiari știu mai bine decât „tovarășii” italieni cum e cu comunismul real, iar gazdele trebuie să facă niște alegeri, să accepte realitatea sau să urmeze directivele de partid de la Moscova privind atitudinea față de evenimentele de la Budapesta.

Dar producția filmului nu prea se leagă. Actorii nu prea intră în rol, au propriile opinii privind cum ar trebui să „curgă” filmul, finanțatorul (Mathieu Amalric în rol) e falit cu probleme cu plata taxelor, iar soția regizorului, producător de film, s-a săturat de toanele soțului regizor și decide să se separe de acesta.

Povestea în sine nu e neaparat foarte interesantă. Interesant este modul în care este spusă. Nanni Moretti a regăsit tonul foarte uman, ușor autoironic amuzat, de a spune o poveste umană. De fapt ce rămâne dincolo de principii, idei, statut, din viață atunci când ajungi să tragi linie?

Nu o să vă răspund eu, căci vă invit să vedeți un film extrem de sensibil, pe care eu îl  recomand fără rezerve.

Doar o să vă spun că, pe măsură ce se filmează „filmul din film” povestea se  schimbă, nu e o dramă politică, cum se intenționa, ci o poveste de dragoste.

duminică, 3 martie 2024

Shogun

 


Cum toți se uită la noua serie Shogun, hai sa spun și eu doua vorbe. 

Este în mod sigur admirabila desfășurarea de forte "cinematografice" in aceasta noua interpretare a celebrului roman a lui James Clavell.

O distribuție care joacă foarte bine, nimeni nu o să  se supere că  pilotul John Blackthorne e un pic prea sexi în interpretarea lui Cosmo Jarvis. Și în seria din 1980 Richard Chamberlain era "frumuselul" momentului, mai puțin cel mai credibil pilot pe o nava de corsari.

Multa atenție la detalii, costume (clar un plus fata de seria din 1980 unde poliesterul iti agresa ochiul), locuri de filmare, figurație, efecte speciale cel puțin decente, totul bine făcut. 

Admiratorii romanului vor găsi un singur cusur seriei. Scenariștii au ales să mute obiectivul asupra evenimentelor de la Anjin -san (pilotul englez, va invit sa citiți romanul, daca cumva nu ati facut-o) la personajele japoneze. Este mai puțin povestea omului aruncat între doua culturi în vâltoarea evenimentelor, si mai mult o poveste de intriga politica japoneza (amintesc ca acțiunea este plasata în mijlocul unor evenimente cruciale în istoria Japoniei, momentul în care Tokugawa Ieyasu își impune dominația în lupta pentru titlul de Shogun  izbutind reunificarea Japoniei după secole de neîntrerupte războaie între lorzii feudalism, aducând astfel pacea.)

luni, 28 august 2023

Barbie

 

Barbie, regia Greta Gerwig, cu Margot Robbie, Ryan Gosling

Filmul  Barbie a trezit atâtea dispute, probabil și întreținute în scopuri publicitare, încât aproape ca nu o sa auzim părere despre cum este de fapt filmul. 

E un film construit cu umor, destul de inteligent, despre stereotipurile despre rolul sexelor. Feminismul, atat cat este, e tratat cu ironie. În definitiv autorii filmului au făcut film și ne fac permanent cu ochiul sa nu ii luam în serios mai mult decât se cade la un film, si inca unul asumat comic.

Cum si Margot si Ryan sunt un cuplu de actori plini de energie, nu aveți de ce sa regretați ca ati întrat la Barbie.

duminică, 23 iulie 2023

Carbon

 

Carbon, Moldova 2022, regia Ion Borș cu Dumitru Roman, Ion Vantu

Un film Moldovenesc foarte bine făcut. În primul rand au o poveste puternica. Moldova 1992, in timpul războiului cu separatiștii de peste Nistru. Dima vrea sa meargă la război, nu din patriotism, ci pentru ca a auzit ca se dau apartamente pentru cei care merg la război. Cum nu știe nimic despre asta, e doar un băiat de la tara cam naiv, se duce la Vasea, care a fost în război în Afganistan, să-l ajute. Pe drum găsesc un cadavru carbonizat fără identitate. Vasea, care spune replica care rezuma filmul, ca nu avem nevoie de eroi, avem nevoie de oameni, neapărat vrea sa facă înmormântare cum se cuvine. Și de aici începe aventura, nimeni nu își asuma responsabilitatea, nici una din părțile combatante, iar autoritățile civile sunt experte în birocrație.

O poveste spusa cu mult umor, care curge nici prea grăbit, nici prea molcom, cu muzica bine aleasa, și jucata impecabil, într-o atmosfera de început de anii 1990 bine reconstruita. 


Oppenheimer


 Oppenheimer, regia Christopher Nolan, cu Cillian Murphy, Emily Blunt, Robert Downey Jr,Matt Damon 

É un film în care se vede meseria lui Christopher Nolan, dar care suferă, ca multe filme de astăzi, la capitolul scenariului. Povestea e o tocăniță cu de toate, cu măreția realizării științifice pe care o reprezintă crearea bombei atomice la care a participat Oppenheimer, la problemele morale pe care le presupune utilizarea unei astfel de arme, de la problemele personale ale personajului principal (și păcatele lui), pana la mizeriile politicii amestecate cu dejecție umana în atmosfera perioadei din anii 1950 ai istoriei Stelor Unite a vânătorii isterice de spioni comuniști. 

Toate teme bune de exploatat dramatic, dar pana la urma niciuna dezvoltata convingător.

Deși pe ecran sunt nume mari, unele chiar numai pentru roluri episodice, practic toate caracterele sunt dezvoltate doar "episodic", fără sa îți pese, ca spectator, practic de nimic. 

Nu e un film la care sa îți para rău că ai întrat, repet, se vede "meseria" lui Nolan, dar nici nu rupe gura târgului. 

marți, 11 iulie 2023

Indiana Jones și cadranul destinului


 Indiana Jones si cadranul destinului, 2023,  regia James Mangold, cu Harrison Ford, Mads Mikkelsen, Phoebe Waller-Bridge


Deși la vârsta cand Indiana Ar trebui sa pună pălăria în cui, iată ca ni se mai oferă o aventura din serie. Sigur, cascadoriile sunt mai potolite, ca să fie mai credibile pentru vârsta lui Harrison Ford, dar trebuie sa fie spus ca acesta încă se tine bine, și e în rol și cât se poate de credibil. Deși nu e nimic nou, sunt aceleasi aventuri prin toate colturile lumii, acțiune spectaculoasa, ceva umor, ceva glamour, rețetă cunoscuta, franciza și-a onorat renumele prin acest film. 

Hypnotic

 

Hypnotic 2023, regia Robert Rodriguez, cu Ben Affleck, Alice Braga


Filmul aduce oarecum cu celebrul Inception, unde nimic nu e ceea ce credeți voi ca este. Numai ca nu sunt nici mijloacele de acolo, nici garnitura de actori, și nici inventivitatea lui Nolan. Însă nu vreau sa înțelegeți ca Hypnotic nu merita văzut. Sunt destule răsturnări de situație, Ben Affleck e bun, și Robert Rodriguez știe sa spună povesti cinematografice in stilul lui inconfundabil, cu un kitch violent asumat, transformat desigur în arta. 

duminică, 28 mai 2023

L’Innocent

 


L’Innocent, Franța 2022, regia Louis Garrel, cu Louis Garrel, Roschdy, Noémie Merlant, Anouk Grinberg

L’Innocent este o comedie regizată de Louis Garrel, care joacă și rolul principal al lui Abel, un tânăr care încearcă să împiedice căsătoria mamei sale cu un fost deținut. Filmul este o adaptare a unui roman polițist de Tanguy Vieil și a fost nominalizat la 11 premii César, câștigând două dintre ele.Filmul explorează teme precum relațiile familiale, iubirea, umorul și infracțiunile, într-un stil plin de surprize și situații comice. Actorii sunt foarte bine aleși și au o chimie excelentă pe ecran, în special Louis Garrel și Roschdy Zem, care joacă rolul noului tată vitreg al lui Abel. Filmul culminează cu un jaf pus la cale de cea mai incredibilă și nepriceputa gașcă imaginabila.

duminică, 21 mai 2023

Alibi.com 2

 

Alibi.com 2 Franța 2023, regia Philippe Lache

Comedie spumoasa, cu încurcături amor, un sequel bine gândit.

Alibi furnizează scuze pentru cei doritori sa nu fie prinși cu vrea afacere imorala. Acum chiar șeful agenției trebuie sa‐si falsifice părinții nu prea prezentabili la nunta sa. Și cum orice minciuna are consecințe va trebui sa falsifice si o nunta pentru părinții cei nu prea prezentabili dar nerăbdători sa‐si vadă feciorul insurat. Evident ca tot acest dispozitiv de minciuni se amesteca spre hazul spectatorilor. Umor franțuzesc în forma buna.

duminică, 16 aprilie 2023

Decision to Leave


 Decision to Leave, Koreea de Sud 2022, regia Park Chan-wook, cu Park Hae-il, Tang Wei

Cinematograful koreean lovește din nou în 2022 cu premiul pentru regie la Cannes. Perseverența în a obține astfel de premii demonstrează că în spate se află o industrie cinematografică matură. Mai mult, nu e vorba de filme de festivaluri (construite special pentru tematici care dau bine în festival), ci filme foarte incitante, dar care ating în același timp un înalt nivel de expresivitate artistică. De această dată e vorba de un thriller polițist, care însă e numai pretextul pentru o poveste de iubire fascinanta.

Un detectiv cu ideosincrazii si insomnie, dar un as în felul său, trebui sa ancheteze un deces unde principalul suspect este foarte tanara soție a decedatului. Imigrantă din China, cu un sot cam în vârstă prin comparație,  imediat te gândești ca prea tanara sotie a dorit sa scape de povara unui mariaj  aranjat de nevoie.

Desigur detectivul se îndrăgostește de frumoasa suspecta. Cine pe cine folosește în acest joc al aparentelor, in care singurul adevăr este, în final, iubirea?

Un film construit inteligent din detalii, cadre picturale, fiecare cu o poveste, cu un scenariu care nu te lasă sa teplictisesti (inclusiv cu umor, sa vedeți polițiștii strângând pe câmp  marfa furata constând în țestoase scumpe) și doi actori care știu sa joace pentru ecran acest dans al atracției la perfecțiune. 

Nu trebuie pierdut.

sâmbătă, 15 aprilie 2023

Babylon


 Babylon, USA 2023, regie Damien Chazelle, cu Brad Pitt, Margot Robbie

E un film la care trailer-ul vă induce în eroare. Filmul este doar într-o mică măsură un film despre anii nebuni 1920 la Hollywood. 

Este un film care se vrea despre cealaltă parte a povestii din celebrul Singing in the Rain,  povestea celor care nu au reușit să se adapteze la trecerea de la cinematograful mut la cinematograful cu sonor.

Un subiect riscant în sine, căci, nu-i așa, nimeni nu e interesat de povestea celor care pierd. Sau iti trebuie foarte mult talent să faci o astfel de poveste să funcționeze ca spectacol cinematografic. Damien Chazelle aș spune că  eșuează în  acest demers. Energia filmului se consumă în drame construite schematic, si se stinge cu totul intr-un final tragic, dar care nu demonstreaza nimic. 

Un film care se vrea despre magia cinematografului, dar care ratează tocmai la acest capitol.