Se afișează postările cu eticheta reţetă de post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reţetă de post. Afișați toate postările

duminică, 17 iunie 2012

Tabouleh cu hrisca


O reteta derivata din clasicul tabouleh. Dar in loc de obisnuitul cous cous am pus hrisca, mie mi se pare mai bun si mai sanatos.

Ingrediente:

  • doua legaturi generoase de patrunjel
  • doua rosii
  • 125 g hrisca
  • o ceapa
  • sucul de la o jumatate de lamaie
  • 3-4 linguri de ulei de masline
  • sare si piper dupa gust

Se incepe prin a pune hrisca la inmuiat cu cel putin 4 ore inainte de pregatirea salatei. Se pune apa cat aproximativ inca o data inaltimea hriscai din vas. Dupa ce se inmoaie bine hrisca se trece la preparare. 

Se taie patrunjelul marunt. Se adauga ceapa taiata solzisori mici. Rosiile se taie in jumatati si se indeparteaza samburii. Partea care ramane se taie in cuburi mici si se adauga in salata. Se pune hrisca inmuiata, sucul de lamaie, uleiul , sarea, piperul si se amesteca.

Este delicioasa. Se poate consuma simpla sau ca si garnitura pentru alte feluri. 


sâmbătă, 7 aprilie 2012

Supa de linte

O reteta super simpla pentru rezolvat problema, Ce mai mancam de post?

Ne trebuie:


  • 500g linte de preferat linte rosie cu bob mic
  • 1 litru de lapte de soia,
  • o legatura de marar,
  • sare si piper dupa gust.
Se spala bine lintea. Se fierbe cam jumatate de ora pina se inmoaie. Se paseaza bine, e moale si se face ca un piure. Se poate pune si in robot.
Pasta se amesteca cu laptele de soia. Puteti sa potriviti cantitatea de lapte dupa cum vreti sa iasa supa: mai lichida sau mai crema.
Se pune sare si piper dupa pofta fiecaruia si mararul tocat marunt. E delicios.

duminică, 26 februarie 2012

Dovlecei cu qinoa

Daca v-ati saturat de clasica umplutura de orez va propun o alternativa: qinoa.

Qinoa e o planta de tip cerealier cu origine in America Latina care are un continut mult bine balansat de aminoacizi, proteine, si fibre. Se gaseste la magazinele de tip "Plafar".

Ingrediente:


  • 200 g qinoa,
  • 4 dovlecei de marime medie,
  • un ardei capia, 
  • o ceapa,
  • 4 linguri de ulei,
  • un pumn de ciuperci din conserva,
  • o cutie de pulpa de rosii,
  • cateva boabe de ienibahar,
  • sare si piper dupa gust,
  • o legatura de marar
  • o lingura de pesmet..
Se pune qinoa in apa sa se inmoaie pentru cel putin 4-5 ore. Dupa ce se inmoaie se spala in mai multe ape. Atentie, qinoa contine saponina (adica un fel de detergent) si daca nu o spalati bine o sa aiba un usor iz de sapun!

Intr-o oala se pune ceapa taiata marunt cu uleiul si qinoa sa se prajeasca un pic. Se adauga cupercile taiate marunt si ardeiul capia taiat in bucati mici. La final se adauga si jumatate din cutia de pulpa de rosii. Se fierbe un pic cu sucul de rosii si se ia de pe foc. Toata operatiunea dureaza maxim 10 minute.

Se taie dovleceii in jumatati pe lung. Se scobesc in forma de covata. Jumatate din cantitatea de miez se toaca marunt si se pune peste compozitia de qinoa. Se pune si mararul tocat marunt.

Se aseaza dovleceii intr-o tava si se umplu cu amestecul obtinut. Se pune in tava restul de pulpa de rosii, ceva ulei si putina apa. Se pune putin pesmet peste dovleceii umpluti.

Se da la cuptor la 160 de grade pentru 30-40 minute pina se inmoaie bine dovlecelul.


duminică, 18 decembrie 2011

Brownie raw

Tot din seria "de post"  un desert: brownie.

Ingrediente:


  • 400 g curmale fara samburi
  • 150 g miez de nuca
  • 150 g migdale
  • 100 g cacao
  • un praf de sare
Verificati calitatea curmalelor. Daca sunt extrem de dishidratate (uscate si fibroase) puneti-le in prealabil jumatate de ora la inmuiat. Daca sunt curmale de calitate, treceti direct la preparare.

Puneti in robot si macinati fin nucile. Adaugati cacao si sarea. Apoi, una cate una, puneti curmalele pentru a se taia marunt si amesteca bine cu nuca. 

Dati deoparte pasta de curmale si puneti migdalele in robot. Macinati-le fara a insista, in bucati mari. Migdalele macinate adaugati-le in pasta de curmale. Amestecati bine cu mana. Puneti-le intr-o forma si dati la frigider.

Iese o cantitate cat sa umpleti o forma 15x15 cm. Sunt foarte satioase.

duminică, 11 decembrie 2011

Pateu de linte

Daca ati epuizat ideile de mancaruri de post vin si eu cu una: pateu de linte.

Ingrediente:


  • 150 grame linte,
  • 2-3 cartofi,
  • 2 linguri ulei (de masline de preferinta)
  • 2 catei de usturoi
  • sucul de la jumatate de lamaie
  • sare, piper dupa gust,
  • o legatura de patrunjel
Se fierbe lintea 30-40 minute pina se inmoaie. La fiert se pune apa cam triplul volumului de linte.
Se fierb si cartofii cat sa fie buni de piure.
Se lasa sa se raceasca, si se pun apoi  toate ingredientele, linte cartofi si celelalte, in robot sa se marunteasca si sa se omogenizeze.

E gata!

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Falafel

 Inca ceva de post, cu năut: falafel

Ingrediente:
- 300 g boabe de năut
- o ceapă
- un căţel de usturoi,
- o legătură de pătrunjel,
- 3-4 linguri de făină,
- o liguriţă de bicarbonat,
- sare şi piper după gust.

Se lasă năutul peste noapte la înmuiat. 
Dacă la momentul când doriţi să-l preparaţi consideraţi că nu e suficient înmuiat puteţi să-l fierbeţi un pic, dar nu e obligatoriu ca năutul să fie fiert.
Se pune la tocat în robot, până se obţine o pastă. Se răstoarnă din robot în castron.
Tot în robot se pune pătrunjelul, ceapa, usturoiul şi se toacă fin.
Se amestecă cu pasta de năut. Se adaugă sarea, piperul, făina şi bicarbonatul.
Se amestecă cu mâna pentru a se omogeniza bine pasta. 
Din amestec se fac nişte chifteluţe plate (ies aproximativ 16).
Se aşează pe tava de copt (se poate folosi hărtia de copt ca să nu se lipească de tava), şi se dă la cuptor la 200 grade (la foc mare).
Se lasă 15-20 minute, după care se îmtorc şi se mai lasă 5 minute.
În exemplul din fotografie chifteluţele de năut au fost tăvălite şi prin susan.
Este delicios cu salată.

duminică, 20 martie 2011

Tocăniţă picantă de năut

Pentru că e post şi toată lumea vrea ceva gustos, dar fără carne am propunere, o mâncărică pe bază de năut.

Ingrediente:
  •  275 g năut
  • o ceapă (tăiată mărunt)
  • 3 cătei de usturoi (tăiaţi mărunt)
  • 2 ardei graşi 
  • 1 ardei iute
  • o legătură de mărar
  • o cutie de conservă de roşii întregi, fără pieliţă, în suc propriu
  • 2 linguri de ulei (preferabil măsline)
  • sare, piper după gust
Se pune năutul la înmuiat cel puţin vreo 6ore (peste noapte sau cât sunteţi la serviciu). Apoi se fierbe năutul până se înmoaie cam 45-60 minute. Se ia de pe foc. Se scurge bine.

Se taie ardeii graşi în felii mici, iar ardeiul iute se toacă mărunt

Într-o altă cratiţă se pune uleiul cu ceapa la călit vreo 5 minute. Apoi se adăugă şi usturoiul. După încă un minut se adaugă şi feliile de ardei gras şi ardeiul iute mărunţit. Se mai lasă 5-6 minute până ardeiul gras se mai înmoaie. Toată compoziţia se răstoarnă peste năutul fiert. Se adaugă conţinutul conservei de roşii, o cană de apă (250 ml), sare şi piper după gust. Se amestecă şi se lasă la fiert încă 25 de minute, până lichidul scade. La final se adugă şi mărarul tăiat mărunt.

Cantităţile ajung pentru vreo 4 porţii.

Se pot încerca şi alte condimente.

Se poate face şi cu linte în loc de năut. Lintea are avantajul că nu trebuie lăsată la înmuiat.

miercuri, 23 februarie 2011

Drob vegetarian cu nucă

 Ingrediente:

200 g cartofi fieri tăiaţi cuburi mici,
200 g nucă sfărmată mărunt,
200 g ceapă tăiată mărunt,
200g pesmet,
o legătură de mărar,
2-3 linguriţe de condimente (în combinaţiile pe  care le folosiţi pentru friptură)
2-3 ouă - alternativ, în loc de ouă, pentru cei care sunt strict vegetarieni, se pot folosi 13-15 linguri de fulgi de ovăz, puşi în prealabil la înmuiat. Se poate face chiar şi o combinaţie folosindu-se şi ouă şi fulgi de ovăz. Ouăle însă vor "lega" mai bine drobul, cu fulgi va ieşi ceva mai sfărmicios.

Aveţi nevoie de o tavă de cozonac cu hârtie de copt şi un castron mare să amestecaţi ingredientele.

Puneţi toate ingredientele în castron. Apoi frământaţi cu mâna amestecul până devine o pastă omogenă. Se pune în forma de cozonac şi se dă la cuptor la 160 grade cam 30 minute. Verificaţi cu un beţigaş în timpul coacerii dacă este suficient de copt (beţigaşul introdus în drob trebuie să iasă  curat şi uscat dacă este gata).