Durere profundă

 

Durere profundă/A Real Pain, USA 2024, regia Jesse Eisenberg, cu Kieran Culkin, Jesse Eisenberg

Nu am mai scris de ceva vreme despre filme. Cu o poveste puternică, doi tineri, veri, cu origini evreiești, din Statele Unite, fac o călătorie în căutarea rădăcinilor în Polonia, de unde provenea familia lor, filmul este în principal ocazia pentru un rol mare pentru Kieran Culkin care a luat și Oscarul pentru acest rol. Personajul său, Benji, este sarea și piperul acestei excursii, este amuzant, pune întrebări incomode, rupe locul comun.

Și totuși... Dincolo de acest personaj spumos este altceva... Rămâne să vedeți. Mai ales pentru jocul lui Culkin, pentru că prezența acestui „altceva” necesită multă artă a actorului. 

Beetlejuice Beetlejuice

 

Beetlejuice Beetlejuice,2024  regia Tim Burton, cu Michael Keaton,Winona Ryder, Catherine O'Hara, Jenna Ortega, Justin Theroux, Monica Bellucci

Tim Burton a devnit nostalgic după producția care l-a făcut „mare” în 1988, Beetlejuice. Așa că i-a făcut o continuare.

Filmul a avut succes la public și încasări generoase, așa că se poate vorbi de un succes, cel puțin comercial. Eu aș zice că e vorba de un simptom al nivelului deplorabil al producțiilor actuale. Da, e un film Tim Burton, inventiv când vrea asta, și publicul a simțit asta și a văzut filmul cu plăcere. Prin comparație cu ce e în jur, e un film bun, dar nu foarte...

În primul rând filmul se chinuie să înghesuie în scenariu personajele jucate de Winona Ryder și Catherine  O'Hara în primul film. Așa după 30 de ani, să marcheze continuitatea. Demers nu prea reușit. Roluri nu prea ofertante, iar cele două actrițe nu prea au nimic de spus. 

Esențialul, desigur, e Beetlejuice, adică Michael Keaton. Care nu dezamăgește, dar, totuși, vârsta își spune cuvântul, nu mai este aceeași energie.

Rămân glumițele ușurele, corecte politic, și multă inventivitate în imagini (și ilustrare muzicală), nu e rău, dar cam puțin.

Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos

 

Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos, Italia 2023, regia Nanni Moretti, cu Nanni Moretti, Silvio Orlando, Mathieu Amalric, Margherita Buy

Un regizor mai spre apusul carierei (Nanni Moretti își permite luxul de a se juca pe sine însuși) se luptă să facă un film despre o trupă de circ maghiară care face un turneu în Italia în 1956 la invitația tovarășilor din partidul Comunist Italian. 1956 e anul cu revolta de la Budapesta împotriva comunismului. Bineînțeles, artiștii maghiari știu mai bine decât „tovarășii” italieni cum e cu comunismul real, iar gazdele trebuie să facă niște alegeri, să accepte realitatea sau să urmeze directivele de partid de la Moscova privind atitudinea față de evenimentele de la Budapesta.

Dar producția filmului nu prea se leagă. Actorii nu prea intră în rol, au propriile opinii privind cum ar trebui să „curgă” filmul, finanțatorul (Mathieu Amalric în rol) e falit cu probleme cu plata taxelor, iar soția regizorului, producător de film, s-a săturat de toanele soțului regizor și decide să se separe de acesta.

Povestea în sine nu e neaparat foarte interesantă. Interesant este modul în care este spusă. Nanni Moretti a regăsit tonul foarte uman, ușor autoironic amuzat, de a spune o poveste umană. De fapt ce rămâne dincolo de principii, idei, statut, din viață atunci când ajungi să tragi linie?

Nu o să vă răspund eu, căci vă invit să vedeți un film extrem de sensibil, pe care eu îl  recomand fără rezerve.

Doar o să vă spun că, pe măsură ce se filmează „filmul din film” povestea se  schimbă, nu e o dramă politică, cum se intenționa, ci o poveste de dragoste.

Barbie

 

Barbie, regia Greta Gerwig, cu Margot Robbie, Ryan Gosling

Filmul  Barbie a trezit atâtea dispute, probabil și întreținute în scopuri publicitare, încât aproape ca nu o sa auzim părere despre cum este de fapt filmul. 

E un film construit cu umor, destul de inteligent, despre stereotipurile despre rolul sexelor. Feminismul, atat cat este, e tratat cu ironie. În definitiv autorii filmului au făcut film și ne fac permanent cu ochiul sa nu ii luam în serios mai mult decât se cade la un film, si inca unul asumat comic.

Cum si Margot si Ryan sunt un cuplu de actori plini de energie, nu aveți de ce sa regretați ca ati întrat la Barbie.

Carbon

 

Carbon, Moldova 2022, regia Ion Borș cu Dumitru Roman, Ion Vantu

Un film Moldovenesc foarte bine făcut. În primul rand au o poveste puternica. Moldova 1992, in timpul războiului cu separatiștii de peste Nistru. Dima vrea sa meargă la război, nu din patriotism, ci pentru ca a auzit ca se dau apartamente pentru cei care merg la război. Cum nu știe nimic despre asta, e doar un băiat de la tara cam naiv, se duce la Vasea, care a fost în război în Afganistan, să-l ajute. Pe drum găsesc un cadavru carbonizat fără identitate. Vasea, care spune replica care rezuma filmul, ca nu avem nevoie de eroi, avem nevoie de oameni, neapărat vrea sa facă înmormântare cum se cuvine. Și de aici începe aventura, nimeni nu își asuma responsabilitatea, nici una din părțile combatante, iar autoritățile civile sunt experte în birocrație.

O poveste spusa cu mult umor, care curge nici prea grăbit, nici prea molcom, cu muzica bine aleasa, și jucata impecabil, într-o atmosfera de început de anii 1990 bine reconstruita. 

L’Innocent

 

L’Innocent, Franța 2022, regia Louis Garrel, cu Louis Garrel, Roschdy, Noémie Merlant, Anouk Grinberg

L’Innocent este o comedie regizată de Louis Garrel, care joacă și rolul principal al lui Abel, un tânăr care încearcă să împiedice căsătoria mamei sale cu un fost deținut. Filmul este o adaptare a unui roman polițist de Tanguy Vieil și a fost nominalizat la 11 premii César, câștigând două dintre ele.Filmul explorează teme precum relațiile familiale, iubirea, umorul și infracțiunile, într-un stil plin de surprize și situații comice. Actorii sunt foarte bine aleși și au o chimie excelentă pe ecran, în special Louis Garrel și Roschdy Zem, care joacă rolul noului tată vitreg al lui Abel. Filmul culminează cu un jaf pus la cale de cea mai incredibilă și nepriceputa gașcă imaginabila.

Alibi.com 2

 

Alibi.com 2 Franța 2023, regia Philippe Lache

Comedie spumoasa, cu încurcături amor, un sequel bine gândit.

Alibi furnizează scuze pentru cei doritori sa nu fie prinși cu vrea afacere imorala. Acum chiar șeful agenției trebuie sa‐si falsifice părinții nu prea prezentabili la nunta sa. Și cum orice minciuna are consecințe va trebui sa falsifice si o nunta pentru părinții cei nu prea prezentabili dar nerăbdători sa‐si vadă feciorul insurat. Evident ca tot acest dispozitiv de minciuni se amesteca spre hazul spectatorilor. Umor franțuzesc în forma buna.

Triunghiul tristeții

 

Triangle of Sadness, Triunghiul tristeții, 2022, regia Rubens Östlund, cu Harris Dickinson, Charlie Dean, Woody Harrelson , Zlatko Buric,

Ca tot veni vorba de premianții de la Cannes 2022, Triunghiul tristeții a fost declarat cel mai bun film în festival.

O satira bine făcută despre relațiile de putere între bogați și saraci, dar nu numai, ci și despre relațiile de putere de gen. Totul prilejuit de invitația către un cuplu de tineri fotomodel pe un yacht de lux, populat de o faună de îmbogățiți dubioși, cu un căpitan alcoolic care se justifica cu citate din Marx (rol excelent făcut de Woody Harrelson). 

Va veți distra, caci realizatorii filmului imping situațiile spre un absurd grotesc care provoacă hohote de ras, dar cu un scop inteligent urmărit de a va provoca sa reflectați asupra puterii în societatea de astăzi. 

Teambuilding

 Teambuilding România 2022

Pentru ca toată lumea practică pălitură cu părerea față de Teambuilding, că, deh, face bine la vizualizări, mă înscriu și eu în trend.

Nu are rost să faci vreun comentariu doct, pentru ca filmul livrează cinstit exact ceea ce aștepți de la el. Hahaiala ușurică. Filmul e făcut cu gândul la corporatistul obosit de după o zi de serviciu care vrea sa spele creierașul cu ceva glume fara pretenții. Că personajele sunt grosiere, glumele uneori scatologice, la nivelul acesta de entertainment nimeni  nu așteaptă altceva. Ca doar nu intrați la Teambuilding cu pretenții de drama psihologica. Actorii livrează personajele fara cusur, grosier cum au și fost gândite, ca să stârnească rasul. 

Cine o face pe criticul destept si cu pretenții artistice superioare, ... Kind reminder. 

El Buen Patron

 El Buen Patron, Spania 2021, regia Fernando Leon de Aranoa cu Javier Bardem

Filmul e o comedie de moravuri excelenta, foarte bine scrisa, pe alocuri spumoasa, pe alocuri cu substanță la adresa ipocriziei societății noastre bazata pe "valori" clamate, dar mereu trucate, negate, în realitatea fiecărei zile.

Și este desigur un film pentru Javier Bardem, o încântare să-l vezi în acest rol de proprietar de întreprindere, aparent un adevărat stâlp al societății burgheze, realitățile fiind însă mai complexe, conflictuale, prilej pentru Bardem de a se juca cu o întreagă paleta de stări și emoții. Și evident ii iese cum nu se poate mai bine. 

See How They Run/ Uite-i cum fug

 

 See How They Run/ Uite-i cum fug, USA 2022, regia Tom George, cu Sam Rockwell, Adrien Brody, Saoirse Ronan

Un film construit pe o poveste deșteaptă, cu o atmosferă de Londra 1950 bine realizată, și prilej pentru Sam Rockwell să mai facă un rol memorabil.

Filmul se joacă cu locul comun în peveștile din genul „policier”. Dacă ai văzut un astfel de film le-ai văzut pe toate, se spune chiar în film. Structura narativă este întotdeauna aceeași, dar... Acest „dar” face diferența. Aici e vorba de o crimă în chiar o poveste cu criminali. Crima se petrece la teatru, în cadrul spectacolelor inaugurale ale „Cursei de șoareci” prea bine cunoscuta piesă de Agatha Christie. Sunt implicați regizori, scenariști, actori.

Și un inspector londonez original jucat excelent de Sam Rockwell. 

Pentru ca , da, calitatea unei astfel de povesti, este dată de stil, atmosfera londoneză, caracterele originale. Și într-un final chiar de către împlinirea așteptărilor publicului asupra  „locului comun” în poveste.  In definitiv, faptul că lucrurile se întâmplă exact așa cum ne-am așteptat face parte din katharsis adus de drama ce tocmai s-a desfășurat sub ochii noștri.

Ticket to Paradise

 Ticket to Paradise, USA 2022, regia Ol Parker, Cu Julia Roberts, George Clooney 

Un filmuleț despre care singurul lucru important de spus e ca e cu Julia Roberts si George Clooney. Cei doi joaca rolurile unor foști soți care se detesta reciproc (de fapt nu chiar asa) și care trebuie sa fie prezenți la nunta fiicei care se mărită undeva într-un paradis tropical.

Prilej de tot felul de gaguri, destul de reușite, divertisment fără pretenții, dar bine pus în scena. Iar Clooney zâmbește la fel de cuceritor, nu e nevoie de și mult. 

Bullet train

 

Bullet train/Trenul asasinilor,  USA 2022, regia David Leitch, cu Brad Pitt

"Cu Brad Pitt"  e singurul lucru de bine de spus despre filmul acesta.  E un film care s-a dorit interesant,  ceva combinație de maniera Robert Rodriguez cu maniera Guy Ritchie,  dar nu prea le-a ieșit,  e greu să te joci cu kitch-ul (mai ales kitch made in Japan) astfel încât ansamblul să nu arate ridicol,  e greu să duci fire narative multiple fără substanța unei povesti puternice.  Ambiții prea mari pentru posibilități modeste. 

Gangoobai

 Gangoobai, India 2013, regia Priya Krishnaswamy, cu Sarita Joshi

Cum la sala Elvila Popescu a fost un mic festival de film Indian, am vazut si eu unul.

Gangoobai este o poveste, unii ar zice chiar basm, despre o vaduva în varsta care traieste singura într-un sat de munte din India. Traieste din ingrijirea caselor de vacanta ale orasenilor care vor sa profite de frumusetea locurilor. Traiul ei linistit si lipsit de orice asteptari este schimbat in momentul în care intr-o astfel de casa vede un sari facut la o casa de moda de prestigiu.

Îsi pune în cap sa stranga banii pentru a-si cumpara un astfel de sari (o mica avere dupa standardele unui indian obisnuit).

Aventura incepe de fapt cand pleaca la Mumbai cu banii stransi sa cumpere sari-ul. Evident ca contactul dintre principiile cuminti de viata ale acestei femei si mult mai sofisticatii locuitori din Mumbai, cu care se întâlnește în această aventură, da nastere la momente emotionanate si de multe ori de comedie.

E un film care, fara sa inregistreze mari realizari artistice, arata cum se face un film placut.

Dog

 Dog, USA 2022, regia Reid Carolin, Channing Tatum, cu Channing Tatum

E genul acela de film care exploatează cât se poate dragalasenia unui personaj -animal. Ceea ce nu e un lucru rău, căci este film plăcut, cu o poveste care nu e lipsită de clișee (traumele soldatului american care își găsește cu greu locul după ce a venit din război), dar spusă într-un mod original, din perspectiva interacțiunii cu un câine care este la rândul său un veteran de război. Cu momente mai triste sau mai vesele.

Iar Channing Tatum joacă cel puțin la fel de bine precum câinele.

Succes de public

 Succes de public, Um Triomphe, regia Emmanuel Courcol,

Un film agreabil, inspirat de o poveste adevărată. Un grup de deținuți participa la un program de reeducare prin teatru. Ajung sa joace Așteptându-l pe Godot, cu mare succes de public. Se organizează chiar un turneu cu montarea lor. Cu umor, cu un ton naturalist, regizorul a găsit tonul potrivit sa spună aceasta poveste ciudata.

Dar mai ales este un film de caractere, fiind de apreciat jocul acestei galerii de personaje, de marginali, care, iată ies în lumina reflectorul. 

Adieu les cons

 

Adieu les cons, Franța 2020, regia Albert Dupontel, cu Virginie Efira, Albert Dupontel, Nicolas Marié,

Filmul premiat cu Cezarul acestui an este o comedie neagra, de-a dreptul coroziva în fata realității societății noastre etatizate și informatizate. Povestea este consistenta, cu un aer suprarealist-romantic, bine încadrat și  vizual. Cu un trio improbabil (excelent jucat), o coafeză pornita să-și găsească un copil abandonat în tinerețe, un informatician trecut de tinerețe de care nu mai e nevoie, și un arhivar orb, e o poveste de multe ori  comic absurda, dar întotdeauna plina de sens uman. 

La Belle Epoque

 

Franta 2019, regia Nicolas Bedos, cu Daniel Auteuil, Guillaume Canet, Doria Tillier, Fanny Ardant

Cum ii stă bine oricărui film „mare” e o poveste care poate fi citită în multe abordări. De la arta actorului și magia (echivocă?) a teatrului, pănă la criza cuplului fezandat de (dez)iluzii la a treia tinerețe.

Totul sub o ipoteză fermecătoare și incitantă: ce ar fi dacă cineva v-ar propune să vă creeze atmosfera epocii  în care visați să trăiți, având astfel posibilitatea să experimentați ceea ce visați? 

Cu un Daniel Auteuil care face cumva să umple ecranul, fără niciun fel de enfază, fără niciun fel de teatralitate. Cu Doria Tillier șarmantă așa cum trebuie ca să dea replică lui Auteuil.

Lucruri serioase, spuse pe un ton amuzant...

How it fits to any "big" movie it is a story that can be read in many approaches. From the art of the actor and the (equivocal?) Magic of the theater, to the crisis of the couple full of (dis) illusions in their third youth.

All under a charming and exciting hypothesis: what if someone proposed to you to create the atmosphere of the era in which you dreamed of living, thus having the opportunity to experience what you dreamed of?

With a Daniel Auteuil who somehow fills the screen, without any emphasis, without any theatricality. With Doria Tillier charming enough to give Auteuil a reply.

Serious things said in a funny tone ...

 

Deux moi/Undeva, cândva

 

• 
  Franta 2019, regia Cédric Klapisch, cu François Civil, Ana Girardot,

Nu cred ca am vazut un film mai bine făcut despre singurătatea oamenilor din marile orașe. O lume în care interacțiunea se realizează în șabloane, fie ale social media, fie ale unui personaj de la HR, unde nimănui nu-i pasa în definitiv de celalalt. Încercăm doar sa fim politicoși, sa spunem ceea ce presupunem ca e corect social, refuzam pana la a lua act de dramele noastre, și cu atât mai puțin de cele ale celor din jur.

O abordare cinematografic sensibila, cu mult umor. Pentru ca mai exista speranța, comunicarea apare de unde nu te aștepți, aici de la un pitoresc imigrant deținător de magazin de cartier, care, într-un mod smecher și desigur interesat de afacerile sale și ale familiei, devine un fel de broker social al unei comunități care pare sa nu se poată aduna la niciun numitor comun. Și totuși, minunile se întâmplă.

Poveste excelent susținută de cei doi actori din rolurile principale, în mod sigur de urmărit.

In film joaca și o pisica.... 

Un divan à Tunis

 Franța - Tunisia 2019, regia Manele Labidi Labbé

Un film despre o tânără absolventa de psihologie la Paris care vrea sa se întoarcă acasa în Tunis. Ușor de zis, greu de făcut.

În primul rand cine are nevoie de psihologie într-o societate patriarhală cum este încă Tunisia?

Cu un Freud cu fes islamic pe perete ca aliat, lupta cu mentalitatile nu e deloc ușoară. 

Lucrurile devin și mai complicate când întra în joc autoritatea statului, care pretinde o licență de libera practica. Scenele cu funcționari nepăsători și gata sa facă un sperț va vor aminti desigur de realitatea noastră cotidiana din România, asa ca o sa empatizati încă și mai mult cu eroina principala Selma (Golshifteh Farahani). 

În poveste întra și un tânăr polițist (Naim - Majd Mastoura) , în felul lui și el un idealist care crede în aplicarea legii, într-o societate în care totul e negociabil, și în final rezolvabil prin coruptie, personaj aflat tot timpul în contradicție cu sine însuși, între principiile sale privind corectitudinea aplicării legii și dorința de a se face plăcut în ochii Selmei.

Toate aceste probleme sunt prezentate amuzat și amuzant, fără a încerca să ofere un răspuns. Probabil aceasta este și ideea, încercați sa priviți cu umor problemele, poate ca acestea nu se vor rezolva, dar veți trece mai ușor prin ele.