Filme românești cu premiera acum 60 de ani

 Debutul ca regizor îîn cinematografie a  lui Lucian Pintilie și a tehnicii transtrav (transfocare sincronă cu traveling). Și cu, foarte în vogă atunci, Irina Petrescu. Altfel, un film cu povești cu comuniști ilegaliști, obligatoriu eroici, oarecum umanizați de o poveste de dragoste. Interesant ca mod de a filma și lega povestea cinematografică.

Sau, din aceeași serie, filme cu povești cu eroi comuniști ilegaliști, inventate, dar bine scris de Eugen Barbu.

Debutul seriei de filme cu haiduci

Coproducții cu nume mari pe generic

O încercare de a reedita succesul „Pădurii Spânzuraților” ( film premiat cu an înainte la Cannes), cu o nouă ecranizare din Rebreanu, însă fără mâna lui Liviu Ciulei la regie, și capacitatea lui Titus Popovici de a aplana în scenariu stridențele ideologice, „Răscoala” nu a fost la fel de bine primit. 

Film zis de actualitate cu țărani construind socialismul luptându-se cu mentalități vechi, împletit cu o dramă erotică (doar e scenariu de Fănuș Neagu, ce vreți)

Altă coproducție, de această dată cu sovieticii. Evident cu „frăția de arme”

Sau un film politico-ideologic, cu minerii după greva de la Lupeni

La grazia

 

La Grazia, regia Paolo Sorrentino cu Toni Servillo

După un tur prin Napoli, orașul copilăriei,  cu The hand of God și Parthenope, filme la fel de reușite estetic, dar, poate, pentru gustul unora, prea personale,  Paolo Sorrentino se întoarce la atmosfera romană, așa cum era cea din  La grande bellezza. 

Povestea unui președinte al Republicii italiane, la sfârșit de madat, confruntat cu alegerea de a semna sau nu o lege privind eutanasia, sau cu alegerea la fel de dificilă privind două cereri de grațiere (Grazia).

Desigur admirabil jucat de actorul preferat al lui Sorrentino, Toni Servillo,  cu capacitatea sa de a exprima într-o singură schiță de zâmbet atât adâncurile tristeții cât și ironie îngăduitoare.

Însă nu aceste dezbateri legalo-morale îl chinuie în fapt pe personajul nostru, ci, aflat la vârsta pensionării, văduv, este obsedat de faptul că, mulți ani înainte, vreo 40, soția îl înșelase, și nu aflase cu cine.

Acesta este pretextul narativ în care Paolo Sorrentino realizează încă un tur de forță de scene puternic stlizate, în care căutarea esteticului este sensul care unește filmul. Este o căutare a frumuseții a lui „a fi”, cu o notă în plus meditativă adusă de perspectiva senectuții, vârsta bilanțurilor.

Oriunde va aflati...

 

​

A New Bohemia

Like silent movie stars in 60's Hollywood
No one knows who you are in the hipster neighborhood
Your only friend is a memory of a dream
Walking down the Strip looking for the latest scene

Where have they gone, les Petites Bon-Bons?
Who dances now to their sweet old song?
I wish I lived my life free and easier
I need to find a new Bohemia

Hot on the heels of the absolute last chance
I watched them trying out something new from France
Kamikaze eyes locked in a trance
Improvising a wild hypnotic dance

Where have they gone, les Petites Bon-Bons?
Who dances now to their sweet old song?
I wish I lived my life free and easier
I need to find a new Bohemia

Every day is a warning evening might forget
Then the following morning has the sweet smell of regret
I'm always in love, I'm easily led
My life is a mess, like an unmade bed

Where have they gone, les Petites Bon-Bons?
Who dances now to their sweet old song?
I wish I lived my life free and easier
I need to find a new Bohemia

Where are they now?
Where have they gone?
Who dances now to their song?
I wish I lived my life free and easier
I'm on my way to a new Bohemia

Source: Musixmatch

Songwriters: Neil Tennant / Christopher Lowe

A new bohemia lyrics © Cage Music Ltd

Nostalgia față de filmul vechi românesc

 

Lucian Georgescu (editor), Cinepub 1.0. Texte despre cinema din primul deceniu de streaming românesc, UNATC PRESS Polirom, 2025,  p. 41

Sunt interesante concluziile legate de popularitatea filmului din perioada comunistă în rândul publicului de astăzi. Prezentând concluziile proiectului Piramidon privind fenomenul pirateriei filmelor românești în mediul online se arată că: ”Filmele istorice Vlad Țepeș și Burebista, apar și ele pe platforme pirat (în versiuni dublate, sau cu subtitrări în rusă de pildă) - însă interesul pentru ele în afara canalelor oficiale pare mai redus, fiind indicat de cifre „modeste” (unele copii „abia” depășesc câteva zeci de mii de vizualizări). Chiar dacă nu putem însuma cu precizie toate aceste vizionări ilicite, este clar că audiența paralelă se ridică la sute, poate mii de milioane de vizionări în total”.

Povești din cartierul Primăverii

Volumul „Povești din cartierul Primăverii”, semnat de Lavinia Betea, reprezintă o incursiune de o valoare documentară incontestabilă în intimitatea puterii comuniste din România. Cartea nu se vrea o istorie liniară, ci se constituie ca o colecție destul de eterogenă de interviuri realizate cu urmași ai potentaților regimului, dar și cu foști deținători ai pârghiilor puterii de dinainte de 1989.

Dincolo de gardurile înalte ale vilelor din sectorul zero al Capitalei, relatările incluse în volum servesc drept surse prețioase de informare pentru atmosfera din protipendada regimului. Cititorul descoperă un mediu definit nu prin solidaritate ideologică, ci prin delațiune și arivism, o lume în care supraviețuirea politică depindea de vigilența față de „tovarăși”. Foarte puțini dintre activiștii comuniști apar în aceste pagini ca fiind cu adevărat dedicați ideologiei pe care o proclamau cu atâta ardoare în spațiul public. Pentru majoritatea, comunismul era mai degrabă un vehicul pentru privilegii personale.

Un aspect critic pe care cititorul trebuie să îl aibă în vedere este filtrul personal al intervievaților. Relatările îi prezintă adesea pe bunicii sau părinții celor intervievați într-o lumină pozitivă, fapt de înțeles din punct de vedere uman, dar care necesită o lectură prudentă. Multe dintre mărturii sunt contaminate de ideologii politice și teme culturale aparținând perioadei de după 1990. Asistăm la o încercare retrospectivă de a „spăla” biografiile sau de a adapta acțiunile din trecut la valorile actuale.

Așa cum remarcă însăși Lavinia Betea, cea mai utilă contribuție din perspectiva informării istorice riguroase este cea a lui Constantin Olteanu, fost secretar al Comitetului Central al PCR cu probleme de propagandă și relații internaționale. Spre deosebire de alți interlocutori, acesta se limitează la a reda fapte brute, evitând capcana justificărilor morale sau a victimizării, refuză să apeleze la informații pe care nu le-a cunoscut nemijlocit, bazându-se pe surse verificabile și pe propria experiență administrativă și militară.

„Povești din cartierul Primăverii” este o lectură importantă pentru cei care doresc să înțeleagă nu doar ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise ale nomenclaturii, ci și cum aleg acești oameni și urmașii lor să își amintească istoria. Este un exercițiu de istorie orală care demonstrează că, de multe ori, adevărul se află la intersecția dintre fapte seci și amintiri subiective.

Fake news din vremea războiului de independenței americane

 Philip M. Taylor, Munitions of the mind. A History of propaganda from the ancient world to the present day

Fenomenul "fake news" nu e unul nou, răspândirea de știri false fiind o tactica veche din arsenalul propagandei. 

Un exemplu din vremea războiului de independenta a Americii, viitoarele State Unite.(1775-1783)

În lupta lor pentru independență, cele 13 colonii americane hotărâte să iasă de sub suveranitatea britanică și să-și ia soarta în propriile mâini, aveau nevoie de aliați. Și cel mai folositor aliat era Franta, in acel moment singura putere aflată în reală competiție cu Marea Britanie pentru stăpânirea marilor. Așa că americanii au făcut mari eforturi să - și asigure ajutorul Franței.

Personajul care făcea legătură dintre coloniile răsculate și Franța, care funcționa ca ambasador al americanilor la Paris, era celebrul filosof și savant Benjamin Franklin. Cu reputația sa de adevărat savant iluminist, văzut ca un adevărat Voltaire al Americii, era bine primit în saloanele nobilimii franceze si la curtea regala, jucând un rol important în atragerea Franței alături de cauza independenței americane. Pentru cauza sa Franklin a folosit însă și mijloace mai puțin onorabile, lansând ceea ce astazi am numi "fake news".

Se cunoaște mai puțin astăzi că mare parte din trupele trimise de britanici să reprime revoltă coloniilor americane erau de fapt mercenari germani, foarte multi din principatul Hesse. Franklin a ticluit o scrisoare ca fiind trimisă de un prinț hessian către comandantul mercenarilor germani, in care erau descrise crime abominable care ar fi fost făcute de aceste trupe împotriva populației civile din coloniile americane. Scrisoarea a produs mare emoție în cercurile franceze și a contribuit la luarea deciziei Franței de a interveni în război de partea luptatorilor pentru independenta Americii. Abia mai târziu, după război, a fost recunoscută ca un fals. 

Parthenope

 

Parthenope, Italia 2024, regia Paolo Sorrentino,

Nu știam ce să scriu, acum, de sărbători. Cum în mod declarat scriu despre filme, o să scriu despre un film. Nu mai este în cinematografe, dar poate fi vazut online.

Deci... să încep cu „deci”. Când sărbătorile nu au decât gustul nostalgiei, poți să vezi Parthenope. E un film de Paolo Sorrentino. Adică un film despre nimic, pentru că la Sorrentino nu veți găsi vreun înțeles, ci doar plăcuta (sau dureroasa) curgere a timpului în imagini. Ca în viață, cu drame și realizări, care probabil nici nu au vreun înțeles (cu momente comico-absurde incluse, așa cum ni le servește și filmul), cu poveri ascunse în noi (precum profesorul Marotta din film, adică Silvio Orlando, ce actor!) dar mai ales cu momente în care timpul a stat în loc, unde timpul se dilată, ca un cadru lung și pictural dintr-un film de Sorrentino. Adică tot restul. Care contează.