Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos

 

Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos, Italia 2023, regia Nanni Moretti, cu Nanni Moretti, Silvio Orlando, Mathieu Amalric, Margherita Buy

Un regizor mai spre apusul carierei (Nanni Moretti își permite luxul de a se juca pe sine însuși) se luptă să facă un film despre o trupă de circ maghiară care face un turneu în Italia în 1956 la invitația tovarășilor din partidul Comunist Italian. 1956 e anul cu revolta de la Budapesta împotriva comunismului. Bineînțeles, artiștii maghiari știu mai bine decât „tovarășii” italieni cum e cu comunismul real, iar gazdele trebuie să facă niște alegeri, să accepte realitatea sau să urmeze directivele de partid de la Moscova privind atitudinea față de evenimentele de la Budapesta.

Dar producția filmului nu prea se leagă. Actorii nu prea intră în rol, au propriile opinii privind cum ar trebui să „curgă” filmul, finanțatorul (Mathieu Amalric în rol) e falit cu probleme cu plata taxelor, iar soția regizorului, producător de film, s-a săturat de toanele soțului regizor și decide să se separe de acesta.

Povestea în sine nu e neaparat foarte interesantă. Interesant este modul în care este spusă. Nanni Moretti a regăsit tonul foarte uman, ușor autoironic amuzat, de a spune o poveste umană. De fapt ce rămâne dincolo de principii, idei, statut, din viață atunci când ajungi să tragi linie?

Nu o să vă răspund eu, căci vă invit să vedeți un film extrem de sensibil, pe care eu îl  recomand fără rezerve.

Doar o să vă spun că, pe măsură ce se filmează „filmul din film” povestea se  schimbă, nu e o dramă politică, cum se intenționa, ci o poveste de dragoste.

Trei Etaje

 

Tre Piani, Italia 2020, regia Nanni Moretti, cu Ricardo Scamarcio, Alba Rohrwacher

Filmele italiene, chiar și atunci când nu strălucesc, reușesc să fie plăcute prin atmosfera specifică Italiei, căldură umană care se degajă în mod natural, mai ales atunci când e vorba de relațiile de familie.

În cazul acestui film, din păcate, nici măcar la capitolul acesta, unde italienii sunt de neîntrecut, nu puncteză. În loc de naturalețea relațiilor umane, povestea se cramponează în drame psihilogizante absolut forțat construite. Într-o poveste cu familiile care conviețuiesc într-un condominiu burghez din Italia, nici măcar o dramă de moravuri „cinstită” nu reușeșete să se desfășoare, datorită tentației simplificatoare a rezolvărilor „deus ex machina”  oferite de așa-zisele drame psihologice.

Prezența pe afiș a lui Ricardo Scamarcio, altfel un actor foarte plăcut, nu salvează cu nimic plictiseala generală din film.