După un tur prin Napoli, orașul copilăriei, cu The hand of God și Parthenope, filme la fel de reusșite estetic, dar, poate, pentru gustul unora, prea personale, Paolo Sorrentino se întoarce la atmosfera romană, așa cum era cea din La grande bellezza.
Povestea unui președinte al Republicii italiane, la sfârșit de madat, confruntat cu alegerea de a semna sau nu o lege privind eutanasia, sau cu alegerea la fel de dificilă privind două cereri de grațiere (Grazia).
Desigur admirabil jucat de actorul preferat al lui Sorrentino, Toni Servillo, cu capacitatea sa de a exprima într-o singură schiță de zâmbet atât adâncurile tristeții cât și ironie îngăduitoare.
Însă nu aceste dezbateri legalo-morale îl chinuie în fapt pe personajul nostru, ci, aflat la vârsta pensionării, văduv, este obsedat de faptul că, mulți ani înante, vreo 40, soția îl înșelase, și nu aflase cu cine.
Acesta este pretextul narativ în care Paolo Sorrentino realizează încă un tur de forță de scene puternic stlizate, în care căutarea esteticului este sensul care unește filmul. Este o căutare a frumuseții a lui „a fi”, cu o notă în plus meditativă adusă de perspectiva senectuții, vârsta bilanțurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu