O mie de puncte pentru cine și le mai amintește. Rare și cam scumpe, când le găseai pe vremea regimului comunist, te cuprindea fericirea. Eu și acum îmi amintesc când am găsit aceste casete de vanzare, fără niciun aranjament, într-un magazin din Brăila. Încă mai funcționează.
Ideea unei cărți despre istoria nostalgiei mi s-a părut foarte interesantă.
Cartea începe prin a prezenta de când se vorbeste despre „nostalgie”, termenul apare într-un moment anume în istorie, spre sfarșitul secolului al XVII-lea în legătură cu studiul suferințelor emoționale, dar care atrăgeau și înrăutățirea stării fizice, ale lucrătorilor proveniți din Elveția și care obișnuiau să coboare din munții lor și să meargă să lucreze la mare depărtare de casă.
Nostalgia începe să cuprindă înțelesul actual al termenului abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când modernizarea accelerată a societății atrage după sine un sentiment de disconfort psihologic împreună cu tendința de a privi perioade din trecut într-o lumină comparativ pozitivă față de prezent.
De ce un sentiment periculos? Deși este un sentiment inerent, o reacție la trecerea timpului atât ca experiență personală cât și ca experiență socială, societatea contemporană exploatează intensiv acest sentiment ca instrument de marketing, și, încă și mai important, politic.
Agențiile de marketing au învățat că prezentarea unui produs în contextul „good old days” vinde.
Politicienii au învățat și ei să apese pe pedala nostalgiei. MAGA cu acel A de la „again” nu face decât să invite alegătorul să identifice un candidat cu o presupusă vârstă de aur din istoria Statelor Unite.
