Magic In The Monlight

Magic In The Monlight, USA 2014, regia Woody Allen, cu Colin Firth, Emma Stone

Woody Allen nu poate sa faca filme care sa iti para rau ca le-ai vazut. Desi nu mai repeta performanta unui film capodopera ca anul trecut in Blue Jasmine, aceasta poveste romantica, cu un magician si o escroaca spiritista,  este despre ceea ce ii place lui Woody Allen sa povesteasca: viata e o scena, iar noi suntem actori in ea. Si evident despre tensiunea dintre rolul pe  care il jucam pe aceasta scena, ceeea ce suntem cu adevarat, si, mai ales, ceea ce am dori sa fim.

Gradina de cuvinte, Koto no ha no niwa, (Anim'Est)

Gradina de cuvinte, Koto no ha no niwa, (film prezentat in cadrul festivalului Anim'Est), Japonia 2013, regia Makoto Shinkai

Pentru ca a inceput Aim'Est o sa descriu in saptamana acesta ce am vazut pe acolo.

Am inceput cu acest film care pote fi categorisit ca un Anime, insa este fara indoiala arta la superlativ. Nu cred ca am mai vazut animatie de calitate aristica mai buna, si ma refer aici la grafica. Practic fiecare scena este o opera de arta picturala Toata aceasta desfasurare de forte la capitolul grafica este pusa in slujba unei povesti din categoria "iubire imposibila". Chiar daca finalul este cam fortat si strica din armonia vizuala creata pina atunci, merita sa vedeti acest film, dar neaparat in cinema sau cel putin la un TV HD, altfel ratati esenta acestui film, un extaz vizual.

Zindagi Na Milegi Dobara, Viaţa nu-ţi oferă a doua şansă

Zindagi Na Milegi Dobara, Viaţa nu-ţi oferă a doua şansă, India 2011, regia Zoya Akhtar, cu  Katrina Kaif, Hrithik Roshan, Naseeruddin Shah

De când nu aţi mai văzut un film indian? Mai ţineţi minte melodramele siropoase de prin anii 70, în care toată lumea începea să cânte şi să danseze fără niciun motiv dramatic?

Trebuie să recunosc că cinematograful indian  a mai progresat de atunci, s-au mai apropriat de ceea ce înţelegem noi prin film, conform gustului occidental.

Acest film e un fel de road movie, unde trei prieteni, pleacă într-un fel de călătorie a burlacilor (unul dintre ei urmează să se însoare) prin Spania.

Prilej pentru redescoperirea fiecăruia, iubire, peisaje frumoase, şi ceva momente comice. În vreo două cazuri nu rezistă tentaţiei şi bagă nişte cântece şi dansuri cam fără noimă, dar pe ansamblu filmul poate sta lângă orice film de genul acesta făcut în USA.

Chiar dacă nu rupe gura târgului, totuşi filmul reuşeşete să te ţină 2 ore şi jumătate în priză.

The Hundred-Foot Journey (Război în bucătărie)

The Hundred-Foot Journey (Război în bucătărie), USA 2014, regia Lasse Hallström, cu Helen Mirren


Indieni + sat drăgălaş din Franţa + garam masala + curry + pui tandoori + bucătărie franţuzească + sos bechamel + sos hollandaise + Helen Mirren + botox (în cantităţi de coşmar) + muzică indiană + omletă = porn food

Her

Her, SUA 2013, regia Spike Jonze, Cu Joaquin Phoenix

 

Va fi inghesuiala mare la Oscarul pentru cel mai bun actor in rol principal. "Her" aduce inca un candidat pentru titlu, anume pe Joaquin Phoenix, intr-un film oarecum SF.

 

Spun "oarecum SF" pentru ca ipoteza care declanseaza toata intriga e una fantastica: un tip sensibil si singuratic isi instaleaza pe computer cel mai nou sistem de operare aparut pe piata, unul inteligent ca o fiinta umana. Sistem de operare care devine o "Ea" de care se indragosteste. Astfel, e in fapt un film despre iubire.

 

Practic e un film in care Joaquin Phoenix joaca de unul singur  (partenerul este vocea computerului, adica vocea lui Scarlett Johansson). Interactiunile cu celelalte personaje sunt spre zero.

 

Da, e o poveste stranie unde pactul narativ dintre creatorul filmului si spectator e la limita sa nu se destrame, e cam greu de inghitit o poveste de dragoste dintre un om si un computer.

 

Minunea este ca o sa stati doua ore (atat dureaza filmul) si o sa-l priviti pe Joaquim Phoenix, singur in cadru mai tot timpul, trecand prin toate starile iubirii (da, da, chiar si gelozie, o sa vedeti). Si o sa va fascineze cu prezenta lui, fara o clipa de plictiseala. Trebuie sa fiti de accord ca numai actorii de 10 plus  sunt in stare sa faca asta.

 

Sa nu uitam si pe Spike Jonze pentru ca e  multa "meserie" din partea sa ca sa faca aceasta poveste dificila una interesanta cinematografic. In jurul personajului principal creaza o lume familiara, numai bine cat sa va incalzeasca pentru o poveste de dragoste romantica, dar in acelasi timpo lume stranie. Cum face asta? In principal din lumini (aproape fiecare cadru e intr-o lumina difuza amintind oarecum de Soderbergh si Solarisul lui, si acolo era o poveste de dragoste fantastica), din culori nenaturale, din cadre care il urmaresc pe personaj, dar parca in acelasi timp si un "altceva", care nu e prezent acolo material.

 

Neaparat de vazut!

Populaire

Populaire, Franta 2012, regia Regis Roinsard, cu Romain Duris, Deborah Francoise,

Un film facut cu multa dragoste si nostalgie pentru anii 50 din Franta. Cand viata era inca patriarhala, suferintele razboiului ramasesera in urma, de hippies si agitatiile anilor 60 nu se auzise inca, iar fericirea se construia din lucruri simple precum un concurs de dactilografiat viteza. Visele erau tehnicolor dupa model american, iar ambitia era "sa-i ajungem pe americani din urma, ba chiar sa-i depasim".

In aces sens, de reconstructie a unei lumi si a unui sentiment, filmul este o experienta placuta. Partea mai putin placuta este ca autorul se ia prea in serios. Cum remarcam si la "Artistul", astfel de exercitii stilistice in cinematografie functioneaza atat timp cat regizorul stie sa se opreasca si sa vina cu un twist. In definitiv, oricat ne place un anume moment istoric, nu este vorba de a-l recrea, ceea ce probabil nu putem, ci de a exprima ceea ce simtim astazi despre acel moment. Un film de anii 50 este plictisitor astazi, cu exceptia catorva capodopere. Un film de anii 50 facut in 2012 este la fel de plictisitor, daca la un moment dat regizorul nu se trezeste din reveria anilor 50 si nu vine cu ceva in plus.

About Time

About Time, Marea Britanie 2013, Regia Richard Curtis, Cu Domhnall Gleeson, Rachel McAdams, Bill Nighy

Richard Curtis e "vinovat" de o multime de filme de success cu povesti romantic-comice, imi vin in minte acum "Patru nunti si o inmormantare" sau "Love Actually".

"About Time"  este din aceeasi serie, cu deosebirea ca pretextul dramatic este posibilitatea calatoriei in timp astfel incat eroul principal poate sa corecteze "micile" erori ale vietii.  Chestia asta am mai vazut-o acum vreo 10 ani intr-un film suedez asa ca nu e prea originala gaselnita, si parca povestii (sau actorilor?) le lipseste un semiton din verva cu care era obisnuiti in povestile lui Richard Curtis.

The Five -Year Engagement

The Five -Year Engagement/Te mai mariti cu mine?, USA 2012, Regia :Nicholas Stoller, Cu: Jason Segel, Emily Blunt, Chris Pratt

Daca intrati in cinematograf sa vedeti o comedie romantica si nu veo "Calauza" de Tarkovski nu o sa fiti deloc dezamagiti, filmul e unul dintre cele mai bune ale genului.

Cu o echipa care pastreaza nucleul altei reusite, "Forgetting Sarah Marshall",  cu Emily Blunt un plus cert, filmul pastreaza un ton credibil si prin urmare spectatorul se poate identifica cu personajele.

Personaje care, desi se iubesc, si au facut deja logodna, tot amana sa se casatoreasca din cauza altor proiecte , profesionale, care apar in viata. Un film despre dragoste, sacrificii pentru celalalt, "uzura" cuplului in lumea contemporana, totul spus cu mult umor.

Si "Cucurucucu Paloma"  intr-o executie memorabila (de amuzanta)

The Artist

The Artist, Franta- Belgia, 2011. Regie: Michel Hazanavicius. Cu: Jean Dujardin, Bérénice Bejo, John Goodman, Penelope Ann Miller, James Cromwell.

Filmul este un exercitiu cinematografic excelent: un fim realizat in maniera marelui cinema mut din anii '20 ai secolului trecut. Minunat ca asumare a stilului de a filma, de a juca, pina la amanunte tinand de costume si obiectele care populeaza aceasta lume.

Totusi, exista un totusi, filmul epuizeza la un moment dat efectul legat de stil si spectatorul asteapta sa se intample ceva. O intorsatura narativa, o gaselnita tehnica, dar, nu, filmul continua pe acelasi ton, si cu toate giumbuslucurile simpaticului personaj patruped, se creaza o asteptare nesatisfacuta pentru spectator. Frumos, dar parca mai trebuia ceva...

Miezul noptii la Paris

Midnight in Paris/Miezul noptii la Paris, Cu: Marion Cotillard, Rachel McAdams, Owen Wilson, Adrien Brody, Michael Sheen, Carla Bruni, Kathy Bates  Regia: Woody Allen

Nu-i asa ca vreti la Paris, sa mancati croissant la o terasa draguta, sa va plimbati prin muzee, sa ascultati ploaia care uda strazile cunoscute din carti postale, eventual sa va indragostiti... ? Nu-i asa? 

Woody Allen stie si el asta, ca va place, si va da exact ce va place. Paris, croissant... plus Owen Wilson si Marion Cotillard intr-o poveste de dragoste si nostalgie.

Si ca sa va simtiti inteligenti va ofera la pachet si ocazia sa faceti un tur prin referintele culturale din bagajul dumneavoastra de lecturi. Adica va da ocazia sa va intalniti cu mai toata boema americana mutata la Paris in anii 20 ai secolului al XX-lea. Si ocazia lui Adrien Brody sa-l joace pe Salvador Dali intr-o scena savuroasa. 

Concluzie: dupa o gramada de filme discutabile Woody Allen ne reaminteste ca e un mare regizor, exploatind tema sa favorita a tensiunii dintre realitate si visare.

Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte

Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte/Eat Pray Love, SUA-Australia, 2010, Regie: Ryan Murphy, Cu: Julia Roberts, I. Gusti Ayu Puspawati, Hadi Subiyanto, Billy Crudup, Viola Davis.
Ideea e bună, să căutăm ce e important în viaţă. Sigur pentru asta nu e neaparat nevoie să vânturăm locaţii exotice, dar filmul e film, şi căutarea astfel e mai interesantă decât într-un New York (a se citi orice metropolă modernă) sufocant (Sau poate că nu!).
De la ideea bună până la realizare însă e cale lungă. Deşi filmul are şi el momentele sale, majoritatea timpului se consumă în replici de o platitudine egalată doar de revistele glossy. Dacă ar fi tăiat vreo jumătate de film, poate se remarcau şi cele câteva momente autentice.

Turistul

Turistul, The Tourist, SUA-Franta, 2010. Regie: Florian Henckel von Donnersmarck. Cu: Angelina Jolie, Johnny Depp, Paul Bettany, Timothy Dalton

...  şi Veneţia care joacă mai bine decât toţi actorii de pe afiş. Filmul e un răspuns la întrebarea "Ce fac vedetele de la Hollywood, când se plictisesc stând în vilele lor din Europa?". Glumiţe de film precum Turistul. Angelina îşi plimbă fizicul cam fără rost prin film abordând ţinute fetiş gen Claudia Cardinale. Johnny Depp joacă Piraţii din Caraibe şi atunci când nu e cazul. Noroc cu distribuţia secundară care asigură câteva momente de umor autentic. Una peste alta Veneţia e oricum frumoasă ca fundal pentru orice film, actorii ne sunt simpatici din start, se mai şi râde, nu sunt chiar bani aruncaţi pe biletul de film.

Inception

Inception/Inceputul, SUA- Marea Britanie, 2010.
Regie: Christopher Nolan. Cu: Leonardo DiCaprio, Joseph Gordon-Levitt, Ellen Page, Tom Hardy, Ken Watanabe, Marion Cotillard

Vestea proasta este ca e un film de Chris Nolan cunoscut pentru o multime de dude cu parfum de film de actiune. Nolan nu e un individ prea original si nu a dat dovada de prea multa creativitate cinematografica niciodata. Nici acum nu rupe gura targului cu asa ceva, astfel ca trebuie sa spun ca e furat mult din Matrix, asezonat cu scene intime a la Soderbergh. Totul pe un scenariu cu multe fisuri in construirea intrigii.

Vestea buna este ca acest cocktail de stiluri, cu un scenariu de o calitate indoielnica, este extrem de bun. Povestea nebuneasca despre eroul care umbla prin visele unora si altora, chinuit de propriile vise (sau cosmaruri) este captivanta, si are toate sansele sa devina un film cult. Pina la urma marile filme nu au fost neaparat cele mai originale , ci doar cele care au stiut sa raspunda cel mai bine viselor si angoaselor spectatorului. In plus DiCaprio si Marion Cotillard stiu sa poarte in rolurilor lor angoasa cosmarului, fericirea nepaminteana a visului si a dragostei (umbla vorba prin tabloide ca au trecut si in viata reala la o peveste de dragoste). Asa ca recomand oricui sa lase ochiul critic acasa, si sa se lase prins de povestea de vis (la propiu) a filmului. Iar daca naratiunea este vis sau realitate, cum se chinuie multi sa caute indicii prin film, nici nu mai conteaza.

Un soţ în plus

Un soţ în plus//The Accidental Husband, regia Griffin Dunne, cu Uma Thurman,Jeffrey Dean Morgan, Colin Firth







O chestie cu un pompier care iubea pe cineva care a fost părăsit din cauza unei scorpii care trebuia să se mărite cu altcineva, dar pînă la urmă rămîne cu pompierul într-un final apoteotic în care mireasa fuge cu pompirul călare pe tulumbă. Un film de care şi băşcălie e greu să faci la cît este de slab.

Ziua care mi-a schimbat viata

Ziua care mi-a schimbat viata/Le premier jour du reste de ta vie, Regie: Remi Bezançon.Cu: Jacques Gamblin, Zabou Breitman, Deborah Francois, Marc-Andre Grondin, Pio Marmai.

Daca nu prindeti bilete la avanpremiera la Avatar, va propun un premiu de consolare, mergeti la "Ziua care mi-a schimbat viata". Singura problema la acest film e ca nu are bugetul de sute de milioane de dolari pentru promovare precum Avatar. In plus veti vedea actori reali (si ce actori!!!) si nu imagini generate pe computer.

Este un film despre o familie, o istorie de familie prinsa in vreo doua decenii. Acest timp se comprima in cateva episoade, prezentate subiectiv din partea fiecarui memebru al familiei.

O familie cu bucuriile si dramele ei, adica un film care poate fi si tragic si amuzant in acelasi timp. Veti rade in hohote, dar veti pleca si cu o lacrima ascunsa pe undeva intr-un colt.

In manifestari pare ca familia se descompune, si fiecare pare sa deteste pe cate cineva daca nu cumva pe toti ceilalti.

Dar filmul nu este despre ce fac si spun, ci mai ales despre ceea ce nu fac si despre taceri si acolo descoperi imensa dragoste dintre acesti oameni. Scena minutului de tacere pe care il impune bunicul (spre plictisul nepotilor mai tineri si care inca nu au ajuns sa inteleaga) este definitorie.

Un astfel de film are nevoie de o apropiere intima din partea aparatului de filmat si aici este meritul regizorului ca a gasit tonul potrivit si de actori sa umple o poveste in care, in definitiv, nu se intampla nimic extraordinar in afara aventurii de fiecare zi a vietii obisnuite. Toti actorii merita aprecieri , cu o nota speciala pentru Jaques Gamblin in rolul tatalui, extrem de discret, dar cu atat mai emotionant. Un plus si muzica filmului cat s epoate de inspirata.

Adevarul gol-golut

Adevarul gol-golut/The Ugly Truth, SUA, 2009. Regie: Robert Luketic. Cu: Katherine Heigl, Gerard Butler, Bree Turner, Eric Winter, Nick Searcy

Un film care beneficiaza de cateva atuuri care incearca sa-l scoata din anonimatul seriei de comedii romantice care se produc in serie: scenariul este destul de bine scris, replici bune, desi nu rezista tentatiei catorva gaguri gimnastice nu prea reusite. In plus e Gerard Butler care e simpatic in rol.

Spun ca aceste atuuri incearca pentru ca nu reuseste sa iasa cu prea mult din mlastina de productii de gen. Regia nu depaseste cu nimic nivelul de productie sitcom. Peste asta Katherine Heigl este o actrita de televiziune, si joaca ca intr-o productie TV.

Asa ca in final veti vedea un fel de episod de sitcom ceva mai lung, cu avantajul ca joaca Gerard Butler in el.

Vrei sa te insori cu mine?

Vrei sa te insori cu mine?/The Proposal, SUA, 2009.Regie: Anne Fletcher.Cu: Sandra Bullock, Ryan Reynolds, Mary Steenburgen, Craig T. Nelson, Betty White.

Greu veti gasi un film cu o intriga mai putin credibila decat aceasta. Ceva despre o cetateanca canadiana care ar trebui sa fie expulzata din Statele Unite si care pentru a evita aceasta isi pune subalternul sa se casatoreasca cu ea, subaltern care se va dovedi ca de fapt este un baiat de bani gata care ii suporta mizeriile de cativa ani deoarece viseaza sa devina scriitor.

In ciuda totalei ineptii a scenariului filmul insa reuseste sa evite dezastrul, mai ales datorita actorilor care isi fac fiecare scena cat pot de bine. Sandra Bullock este cea mai credibila domnisoara imbatranita si inacrita in postura de manager fara suflet de care se tem toti subalternii. Ryan Reynolds ii da replica bine. Plus persoanjele personajele secundare intre care se remarca Oscar Nunez in rolul omniprezentului si omnicalificatului Ramon (de la stripper la preot!)

Coco Chanel

Coco Chanel/Coco avant Chanel, Franta, 2009. Regie: Anne Fontaine.Cu: Audrey Tautou, Benoît Poelvoorde, Alessandro Nivola, Marie Gillain, Emmanuelle Devos.

Un film care constituie o mare ocazie pentru Audrey Tautou, pentru ca este un film care se invarte in jurul unei personalitati si unde diferenta dintre esec si un film bun este data de capacitatea actorului de a se transforma in acea personalitate. Audrey tautou se achita bine de sarcina, este o Coco care se autodescopera si se autoconstruieste pentru adeveni celebra Chanel. De remarcat si Poelvoorde care da o buna replica ca un fel de Anti-Pygmalion.

Fantomele fostelor iubite

Fantomele fostelor iubite/Ghosts of Girlfriends Past, SUA 2009, Regia: Mark S. Waters, cu: Matthew McConaughey, Jennifer Garner

Genul de comedioară cu băiatul cel rău care descoperă greu ce înseamnă iubirea adevărată s.a.m.d. Actorii sunt frumoşi, şi chiar ştiu să joace, dar filmul, după ce începe bine şi provoacă ceva hohote sănătoase prin sală, devine brusc extrem de moralizator şi evident plictisitor. Merită de stat în sală doar până la jumătate pentru că apoi nu o să faceţi decât să vă plictisiţi aşteptând finalul care este exact aşa cum vă aşteptaţi.

Impreuna

Impreuna/ Ensemble, c'est tout, Franta, 2007. Regie: Claude Berri. Cu: Audrey Tautou, Guillaume Canet, Laurent Stocker, Francoise Bertin, Alain Sachs.

Un film care poate fi privit si ca un film romantic, dar mai mult este un film despre viata. Oamenii se impretenesc, se detesta, traiesc esecuri sau impliniri, se iubesc sau mor, totul in tonuri fara stridente. Cu o regie clasica, bine jucat cu actori care nu-si dsmit blazonul. Destine care se intretaie si se imbogatesc unele pe altele, Philibert, un urmas al unei familii nobile mult prea timid, o intalneste pe Camille, care are astfel ocazia sa se mute din friguroasa sa camera de la mansarda, in apartamentul mare dar decazut al lui Philibert, unde locuieste si vesnic agitatul (dar deloc superficialul) Franck care trebuie sa aiba grija de bunica sa. O poveste cu happy-end.