Dune:Part Two

 

Dune: Part Two, regie Denis Villeneuve, cu Timothée Chalamet

Un film făcut după celebrul roman SF Dune a lui Frank Herbert practic nu are nevoie de cronici. Când filmul e și unul categoric bine făcut, devine greu sa scrii ceva interesant. Denis Villeneuve este fără îndoială  regizorul momentului în genul SF, și ii iese și de data aceasta.  Imagini picturale sau simțul epicului cinematic sunt numai câteva atribute ale filmului. Pe mine m-a surprins la superlativ imaginația sa în a construi lumea Harkonnenilor, Giedi Prime.

Bineînțeles admiratorii "puristi" ai romanului vor remarca libertățile pe care și le ia regizorul (și scenarist) fata de roman. Nu as spune ca aceasta este o scădere a filmului.

Din tocănița de idei, altfel bine combinate, din Dune a lui Frank Herbert, religii New wave, experiente psihedelice, ecologism, politici de eliberare națională, exotism si orientalism, Denis Villeneuve alege sa marseze pe firul unei experiente mistice, închegarea unei religii.

E o alegere. Nostalgicii vor sublinia originalitatea variantei de acum 40 de ani a lui David Lynch, aceasta din urma o opera asumat camp, receptată prost la vremea ei, dar timpul recunoscându-i valoarea. În schimb Denis Villeneuve ia lucrurile în serios, și ne oferă o epopee. De care nu va veți plictisi în ciuda celor 3 ore ale filmului. 

The Matrix Resurrection

The Matrix Ressurection, USA, 2021 regia Lana Wachowski cu  Keanu Reeves, Carrie-Anne Moss

Știu că ați văzut multe note proaste despre film, dar eu vă spun că nu e chiar așa. În primul rând este de apreciat că au știut să se autoironizeze cu această continuare la mult cunoscuta serie cu Neo si Trinity care evadează din lumea fictivă creată de mașini, Matrix. Desigur scenele de acțiune, deși bine conduse și realizate, nu mai au energia și prospețimea de acum două decenii.

Dar cu Neo cu plete și un pic albit la ce vă așteptați? Lucrurile până la urmă funcționează binișor, și filmul este inevitabil spectaculos și cu câteva trimiteri ca să te pună pe gânduri. În definitiv, da, ne place să trăim în Matrix, nu va fi nicio revoluție, alegerea este a fiecăruia.

Ce va mai urma? Conform savurosului moment de după generic:Cat-rix! 

 

Dune

 Dune, USA, 2021, regia Denis Villeneuve cu Timothee Chalamet, Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Josh Brolin, Stellan Skarsgard, Zendaya, Jason Momoa, Javier Bardem

Dune e un roman cult al literaturii SF, și, ca orice carte mare, trezește multe interpretări și viziuni asupra cărții, astfel ca un film-ecranizare, inevitabil, propunând o anumita expresie vizuala, trezește nemulțumiri.

Denis Villeneuve, fără îndoială regizorul momentului în lumea filmului SF, se achita bine de sarcina uriașă de a transpune pe ecran povestea din Dune. Prinde bine atmosfera de religie New Age care este in centrul romanului, construiește cu atenție picturala scenele, construieste acțiunea cu meticulozitatea intrigilor din roman, fără multe compromisuri.

Timothee Chalamet este în mod sigur un câștig fata de versiunea din 1984 asigurând o interpretare mult mai nuanțata  peronajului principal. După cum se vede din lista distribuției multă lume bună a cinematografiei, adica mult mai multa expresie actoriceasca decât în filmul de acum aproape patru decenii în urma a lui David Lynch. În paranteza fie spus, mie îmi place și acea versiune Dune, numai ca era realizata într-un alt registru, ca un fel de manifest camp.

Adică mergeți la Dune, iar eu scriu aceste rânduri așteptând cu nerăbdare partea a doua. 

Tenet

 Tenet, regia Christopher Nolan. Cu John David Washington, Robert Pattinson, Elizabeth Debicki, Juhan Ulfsa, Kenneth Branagh,

E un film în care se vede marca Christopher Nolan , acțiune, idei, superb pe ecran, muzica excelenta. 

Subiectul e obsesia lui Nolan, jocul cu timpul. Singurul minus este ca de aceasta data se joaca extrem , încât risca sa devina obositor pentru unii spectatori. Nolan, căci el este și scenarist, imaginează posibilitatea ca pentru anumite lucruri sau persoane timpul sa fie inversat, sa se deruleze invers decât pentru ceilalți. Aceasta ipoteza da naștere unor situații care asigura un spectacol cinematografic pe cinste. Finalul încununează filmul cu o scena de lupta în care o parte din armata lupta în timpul nostru în timp ce o alta echipa este "inversata" și acționează intr-un timp care curge invers. Va asigur ca merita văzut. 

Probabil cel mai bun film al anului acesta lipsit de producții cinematografice.

Star Wars: The Rise of Skywalker

Star Wars: The Rise of Skywalker, USA 2019, regia J.J. Abrams

Tamtamtamtamtaramtamtam....
Uite asa se pare ca se termina seria Star Wars. Sau asa zic cei de la Disney.
Daca e de bine sau de rau, nu stiu, in mod sigur nu mai sunt la varsta la care am vazut primul film din serie (care apoi a primi titlul de episodul IV). Atunci totul era"Uau!". Acum e greu sa mai fiu impresionat.
Bineinteles faptul ca J.J. Abrams a tinut sa regizeze acest film a contribuit la starea asta de indiferenta. Dumnealui nu stie decat niste scheme comerciale rasuflate rau, si aduce Star Wars la nivel de Transformers.
In mod sigur avem niste lupte epice, chiar si o sarja de cavalerie pe o nava spatiala, dar totul e lipsit de orice substanta narativa.
Mortii invie mai ceva ca in telenovela, binele invinge, ca asa e in tenis...

Solo: A Star Wars Story

Solo: A Star Wars Story, USA 2018, regia Ron Howard, cu Elden Ehrenreich. Woody Harrelson, Thandie Newton, Emilia Clarke,

Din nou franciza Star Wars dezamăgește. Problema este în principal la scenarii. Fanii universului Star Wars vor sesiza inconsistențe față de povestea generală din serie. Și sigur nu vor ierta asta.

Însă, mai grav, scenariul nu reușește să descrie un conflict puternic. Lipsește drama, oricâte trucuri de imagine s-ar folosi. Ca să nu mai spun că au uitat cu totul de Forță, ceea ce face din film un action movie cu bandiți mărunți care se desfășoară în spațiu. Far, far away de așteptări.

Ready Player One

Ready Player One, USA 2018, regia Steven Spielberg,

Mie mi-a plăcut în primul rând fantezia vizuală a lui Spielberg. Filmul e pur și simplu frumos.

Desigur Spielberg știe să conducă și acțiunea, cât să nu zici că filmul e previzibil, știe să arunce și câteva pastile cu idei, Creatorul, Tatăl și Fiul, numai bune pentru împătimiți și să ridice filmul din banalul unui film de acțiune.

Așa că veți ierta lui Spielberg câteva clișee și veți ieși plăcut impresionați de la film.

Downsizing

Downsizing, USA 2017, regia Alexander Payne, cu Matt Damon, Christoph Waltz, Hong Chau

 Filmul, plecând de la idea fantastică a posibilității micșorării oamenilor, se constituie într-o satiră socială. Mesajul e bun: nicio o utopie nu ne va aduce fericirea, fie cea a consumismului triumfător, fie cea a egalitarismului-ecologist. Nicio invenție minune nu ne va salva de noi înșine, căci oamenii pot folosi orice invenție atât pentru bine, cât și pentru rău. Fericirea vine din noi înșine și din capacitatea noastră individuală de a fi buni.
Filmul însă nu este pe măsura mesajului generos. Începe bine, prinde în jocul fantastic propus, dar apoi își pierde energia fiind aproape de o lozincă cinematografică. Christoph Waltz e simpatic în rolul de est-european cu carcater îndoielnic, dar rolul său e prea mic ca să anime într-adevăr atmosfera.
În rezumat nu e chiar pierdere de vreme să vezi filmul, dar de la Payne pretențiile erau mult mai mari.

Star Wars: Episode VIII - The Last Jedi

Star Wars: Episode VIII - The Last Jedi, USA 2017, regia Rian Johnson, cu Mark Hamil, Daisy Ridley,  John Boyega, Adam Driver, Oscar Isaac

Ultimul Star Wars dovedește că totuși responsabilii de la casa Disney țin seama de critici. Față de primul film din serie scos in era Disney a francizei, au căutat pe cineva care să scrie un scenariu care să nu sfideze inteligența spectatorului.

Trâgând, discret, cu coada ochiului la „Imperiul contraatacă”, unanim considerat cel mai bun film al seriei, Rian Johnson scrie un scenariu cu destulă dramă cât să te țină în priză până la finalul filmului. Rian Johnson a preluat și direcția filmului, total neinspiratul J.J. Abrams fiind reținut doar la producție. Rian Johnson se descurcă bine și universul Star Wars funcționează cinematografic sub direcția sa.

Pe de altă parte nu vă așteptați la prea mult.  Nu, nu e o capodoperă. Tot nu am aflat care e rostul personajului Finn în film, în afară de cel de a rosti toate replicile stupide care pot fi spuse într-un SF.

Multe momente sunt construite parcă după un caiet de sarcini făcut cu scopul de a identifica și mulțumi orice public țintă. Cel mai vădit este introducerea unui personaj cu trăsături din orientul îndepărtat care ne dă toate replicile parcă extrase din Cărticica Roșie a tovarășului Mao. Vânzările din China fac mare parte din încasări astăzi.

Însă cea mai mare scădere este „cumințenia” filmului. Probabil dorind să nu supere fanii tradiționali originalitatea este exclusă din start. Niciun moment cu adevărat creativ. Aș fi foarte curios cum ar ieși Star Wars dat pe mâna lui Luc Besson.

Blade Runner 2049

Blade Runner 2049, USA 2017, regia Denis Villeneuve, cu Harrison Ford, Ryan Gosling, Ana de Armas

Ținând seama că filmul trimite la capodopera lui Ridley Scott din 1982, Blade Runner, m-am îndreptat spre cinematograf cu ceva așteptări. Sigur, mă gândeam eu, probabil nu va ieși ceva la fel de bun, dar se vor simți obligați să scoată ceva peste medie.

Nu, nu au reușit.

Principala vină e la scenariu. O mulțime de fire narative nedezvoltate, personaje slab caracterizate, totul pus acolo într-o ciorbiță indigestă pentru că probabil a fost considerat cool să fie acolo, nu că ar avea vreo contribuție la dezvoltarea dramatică.  Ce nevoie era de iubita virtuală? Sau de două personaje negative, nici unul prea conturat? Sau de șefa cu aspect fascist? 

Iar intriga, slăbuță, (Născut, nu făcut.), nimic cu impact memorabil. Filmul din Ridlay Scott avea un mesaj simplu și percutant ca o predică din Biblie, își punea o întrebare universală: Ce e omul? Și răspunsul ți se oferea cinstit, direct, în imagini fără egal: Oameni ne face iubirea și conștiința morții.

Cu un scenariu fără orizont Villeneuve nu performează nici el. În Arrival, Villeneuve a arătat că știe să facă SF de calitate. Aici a fost depășit de misiune. Dacă ar fi avut curajul să se pună la montaj și să taie toată polologhia inutilă din film, și reducea filmul la o oară și jumătate, poate că ar fi salvat cumva lucrurile, măcar în limita decenței, o poveste SF cu ceva ritm și frumos executată la capitolul direcție artistică. Dar nu, nu a făcut asta, și filmul este efectiv plictisitor.

Din păcate vizionarea filmului e cam pierdere de vreme.

Valerian and the City of a Thousand Planets

Valerian and the City of a Thousand Planets, Franța 2017, regia Luc Besson, cu Dane DeHaan, Cara Delevingne, Clive Owen, Rihanna, Ethan Hawke, Alain Chabat, Rutger Hauer

În ciuda cârcotașilor, eu vă zic că Valerian e o creație Luc Besson de supercalitate, și dacă v-a plăcut Al 5-lea element, sigur o să apeciați și acest film. Sigur nu e macho în lipsa lui Bruce Willis, dar desigur e la modă acum să avem personaje aproape adolescente, iar eroul să fie de fapt eroină. Și foarte tânăra Cara Delevingne se descurcă excelent. E plin de locuri comune și previzibil? Păi asta e cultura pop. În definitiv Luc Besson își permite să ne ironizeze și să se ironizeze. Pentru că îi iertăm asta oricum în fața debordantei sale imaginații vizuale.

Plus: o gașcă de actori mari în roluri episodice, nu lăsați să vă scape aparițiile lor pline de culoare.

Passengers

Pasengers, USA 2016, regia Morten Tyldum, cu Jennifer Lawrence, Chris Pratt, Michael Sheen, Laurence Fishburne

Filmul e din seria de filme cu El care o întâlnește pe Ea, femeia visurilor. Altceva nici nu mai contează. Faptul că totul se petrece pe o navă spațială cu un echipaj integral criogenat, în drum spre o lume ce va fi colonizată de pământeni, sunt doar amănunte. De fapt asta este și marea calitate a filmului, e o poveste de dragoste spusă simplu (practic sunt doar două personaje) într-o împrejurare oarecum stranie.
Filmul calchiază structura narativă a Titanicului. El e pasagerul de la clasa de jos (fără acces la cafea cu lapte) trezit accidental din hibernare, cu abilități tehnice și un stil direct. Ea e sofisticată și frumoasă. Inevitabil e dragoste.
Jennifer Lawrence și Chris Pratt nu sunt Kate Winslet și DiCaprio, și nici nu trebuie să fie, pentru că aici miza este simplitatea și nu exuberanța flamboiantă a pachebotului de lux.
Bineînțeles nava nu se scufundă, dar stă să explodeze. Prilej de ceva acțiune și un happy-end.

Rogue One

Rogue One, USA 2016, regia  Gareth Edwards,  Felicity Jones, Diego Luna, Forest Whitaker, Riz Ahmed

Rogue One a fost făcut cu țintă sigură nostalgicii seriei Star Wars. Este absolut de admirat efortul realizatorilor de a face un film care să arate cât se poate de mult precum seria originală din anii 1970-1980.
Sub acest aspect, ca unul din cei care am fost încântat în copilărie de imaginația lui George Lucas, nu pot decât să mă declar satisfăcut.
Desigur scenariul nu plesnește de originalitate, și e previzibil chiar dincolo de faptul că e un prequel al cărui deznodământ îl știm din seria originală. Unii își mai amintesc că în primul film al seriei (A New Hope) se vorbește de niște rebeli care s-au sacrificat ca să facă rost de planurile Stelei Morții, arma absolută a Imperiului.. Acest film este povestea lor. Poveste tragică cu o victorie amară, și de aceea realizatorii s-au inspirat mult din imaginile din The Empire Strikes Back. ceea ce nu e rău, căci toți admiratorii seriei consideră acel film ca un vârf artistic pentru Războiul Stelelor. Forța filmului stă în amănunte, în scenele create cu imaginație, și cu un pic de umor adus de un robot imperial capturat de rebeli, plin de sarcasm. Astfel că le iertăm că nu au rezistat modei de a pune ca personaj principal o eroină, cu nota că au adăugat și un personaj principal masculin credibil, astfel că lucrurile funcționează ceva mai bine pe ecran.
După semi-duda din Star Wars: Episode VII - The Force Awakens aș prefera ca povestea Star Wars să fie continuată de echipa din Rogue One, iar J.J. Abrams să fie trimis la plimbare.

Arrival, Primul contact

Arrival, Primul contact, USA 2016, regia Denis Villeneuve, cu Amy Adams, Jeremy, Renner, Forest Whitaker,

În mod sigur un SF care atrage atenția. În armata de filme cu invazii extraterestre, acest film este un film în care extratereștrii sunt numai un pretext pentru a medita despre noi, oamenii.
E un film care pote fi ”citit” în multe feluri, referințele la Dumnezeu, religie, viață, moarte, timp, semn și semnificat, fiind complexe și bine încadrate în poveste. Așa că trebuie să-i menționez pe Ted Chiang și Eric Heissserer care sunt ”vinovați” de această poveste excelentă.
Cinematografic, filmul mizează pe cadre strânse, meditative, fără multe zorzoane, concentrat pe narațiune. Muzica adaugă acestei atmosfere, sau se remarcă prin absență atunci când este cazul.
Și în final o notă de 10 pentru Amy Adams pe umerii căreia se află acest film emoționant.

Independence Day:Resurgence

Independence Day:Resurgence, SUA 2016, regia Roland Emmerich, cu Liam Hemsworth, Jeff Goldblum, Bill Pullman

Independence Day e unul din acele filme care, prin trecerea timpului, a capatat o aura de respectabilitate, desi la vremea lui a fost luat in ras ca si alte dude pe masura. Pe de alta parte e un fel de mama si tata al filmelor catastrofa care se fac astazi pe banda rulanta.

Asa ca producatorii americani au considerat ca a venit vremea sa-i faca o continuare. Adica Independence Day: Resurgence. Au pus cativa actori din vechiul film la resapat, au mai lucrat la efectele speciale (alea din anii 1990 erau jenante) fara sa se straduiasca prea mult la imbunatatit povestea, Care in linii mari e aceeasi: extraterestrii vin sa ne distruga, dar noi suntem mai smecheri decat ei. Pe ei, pe mama lor!

Star Wars: The Force Awakens, Razboiul Stelelor: Trezirea fortei

Star Wars: The Force Awakens, Razboiul Stelelor: Trezirea fortei, USA 2015, regia J.J. Abrams, cu Harrison Ford, Adam Driver, Daisy Ridlay, John Boyega

ta-ta-ta-tataram-ta-ta ...
Am fost si la ultimul Razboi al Stelelor.
In primul rand, ma simt pur si simplu pacalit. Daca producatorii ar fi spus ca fac pus si simplu un remake la primul Star Wars din 1977 ar fi fost mai cinstit din partea lor. Un droid continand informatii importante este pierdut pe o planeta desertica. Baietii rai, condusi de unul cu masca care respira greu, vor sa puna mana pe el. Baietii buni vor sa recupereze droidul. Aventurile trec printr-un bar galactic unde salasluieste toata fauna universului. Conflictul este rezolvat printr-o batalie spatiala finala, unde o "Stea a Mortii" construita de baietii rai, capabila sa distruga planete intregi, este distrusa de baietii buni. Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. Nu imi place sa fac spoiler, v-am povestit filmul din 1977. Ca asta din 2015 e la fel nu e vina mea, ci a producatorilor.

Sigur sunt si diferente.

In primul rand, ceea ce eram gata sa fac pariu cu oricine mi-a fost confirmat: filmul e cu o fata tanara care salveaza lumea. Adica nu mai avem un Cavaler Jedi, ci o Jedi-ta. Nu sunt misogin, dar Hollywood-ul a facut in ultimii ani atatea filme cu "fata tanara care salveaza lumea" ca efectiv a inceput sa mi se aplece.
Pentru ca lucrurile sa fie cu adevarat neplacute, scenaristii angajati pentru acest nou Star Wars au uitat ceea ce scrie si in manualele de scoala generala: una dintre principalele teme narative, mai ales daca este o naratiune fantastica nu poate lipsi, este cea a parcursului initiatic. Luke Skywalker, in seria initiala, are nevoie de trei filme ca sa ajunga sa se bata cu fortele raului. Aici nu, tanara eroina, imediat ce se prinde de puterile ei paranormale, cafteste fara jena pe aia raii de la inceput. Evident s-a dus sansa sa empatizam cu ea.

Nu v-a placut personajul Jar Jar Binks din prequel-ul "Amenintarea fantomei"? Stati sa-l vedeti pe Finn din noua serie. In afara ca face cateva glume indoielnice si are pe cine salva eroina, nu prea intelegi care e rolul dramatic al personajului. Probabil va fi folosit mai mult pe viitor pentru a lua locul altor personaje legate de vechea serie si care "dispar", dar  in contextul actualului film e cam degeaba.

Pasionatii seriei care sunt bine conectati la intreaga poveste evident pot emite critici si mai multe. De exemplu, ce sanse ar fi ca dupa ce doua Stele ale Mortii au fost distruse, fortele raului sa o construiasca si pe a treia? Doar intr-o comedie cu retardati, personajele persista intr-o greseala spre amuzamentul spectatorilor. Dar Star Wars parca nu se doreste a fi comedie cu retardati ....

Sau Luke Skywalker, Cavalerul Jedi care a salvat universul, are suparari de domnisoara de pension, si pentru ca nu i-a iesit antrenamentul cu noua serie de invatacei, s-a retras sa-si jeleasca esecul intr-un loc necunoscut, lasandu-si prietenii de izbeliste in vremuri grele. Seriooooos?!!

J.J. Abrams, cu asa scenariul nu poate face prea mult. Si nici nu face. Scenele de lupta, atat cele implicand grupuri mari, cat si cele individuale intre cavaleri, sunt tratate banal, si nu reusesc sa te implice emotional. Sa ne amintim din Return of the Jedi cum se luptau cu fortele imperiului micii bastinasi de pe planeta unde imperiul isi fixase scutul spatial, cum erau creionate rapid personaje in cursul luptei astfel incat sa ne pese de ce se intampla acolo. Nimic de genul acesta nu veti vedea in acest film.

Mai rau, cateva alegeri sunt total nefericite. Noului baiat cel rau sef, Kylo Ren,  trebuie sa i se interzica sa-si mai scoata masca. Poate o fi un actor bun acest Adam Driver, dar fizionomia nu-l ajuta. Pare mai mult potrivit pentru roluri de "nerd" in comedii spumoase cu adolescenti, decat intruchiparea fortelor raului.

Ca sa nu mai vorbim ca Imperiul Galactic suna a Imperiul Britanic, pentru ca mai toata distributia vorbeste cu un accent clar format pe malul Tamisei.

Ca sa nu fiu cu totul carcotas sunt si cateva lucruri bune. Robotul BB 8 e chiar simpatic, se cunoaste experienta studiourilor Disney in a crea astfel de personaje. Este adusa pe ecran echipa din vechea serie, Luke, Leia. Han Solo. Harrison Ford e inca in verva si un la fel de simpatic Han Solo cum il stiam.
Inca un plus este ca nu se face exces de efecte speciale pe calculator, scenele fiind, cat de mult posibil, jucate si filmate, ceea ce da un plus de autenticitate filmului. Din acest punct de vedere e mult peste "Avatar", cu care se fac deseori comparatii in presa, "Avatar" putind fi trecut cu usurinta la categoria desene animate cu actori.

Daca schimba echipa de scenaristi (la capitolul asta e catastrofa), si poate cu un nou regizor (poate Nolan, poate Bay,poate chiar Cuaron), studiourile Disney vor reusi sa conduca mai departe seria. Cu actuala echipa insa o vor "ingropa" in mod sigur.

Martianul

Martianul, USA 2015, regia Ridley Scott, cu Matt Damon

Pentru că producătorii americani de film au văzut că povestea din Gravity s-a vândut bine, și-au mai încercat o dată norocul într-o poveste despre om în confruntarea cu spațiul cosmic, și au făcut Marțianul.
Pentru asigurarea reușitei s-a luat una bucată Ridley Scott cunoscut pentru SF-uri meseriașe.  Care fiind meseriaș și-a făcut treaba bine. S-a luat și una bucată Matt Damon care se descurcă bine în rol de Sandra Bullock.
Una peste alta filmul e o reușită. Povestea cu membrul unei misuni, abandonat pe Marte, are suspans și vitalitate. Totuși nu reușește să atingă intensitatea emoțională din Gravity. Compensează însă la capitolul umor.
Dacă Ridley Scott ar fi avut tăria să renunțe la o vreo jumătate de oră de film plină cu aiureli despre solidaritatea umană (cu chinezii care îi ajută pe americani, hăhăhă!, cu echipajul care își pune viața în pericol ca să-l salveze pe cel abandonat, melodramatic) ar fi fost chiar o capodoperă.

Chappie

Chappie. USA, Africa de Sud 2015, regia Neill Blomkamp, cu Sharlto Copley, Dev Patel, Hugh Jackman, Sigourney Weaver,

Neill Blomkamp este autorul fimului District 9, pe care il consideram la vemea respectiva filmul SF al deceniului. Intre timp  a mai facut Elysium, un SF bun, dar fara sa rupa gura targului.

Iata ca vine cu o noua productie SF, acest Chappie.

Chappie este un film despre inteligenta artificiala, care poate fi orcand un bun subiect de film SF. Insa aici nu avem o meditatie despre intelignta artificiala, ci un film care abordeaza in cheie sociala problematica.

Povestea despre naivul Chappie, robotul dotat cu intelienta artificiala, picat  intr-o poveste cu ceea ce am numi marginali sociali (nu neaparat rai, nu neaparat buni, Blomkamp ca sud-african stie sa plaseze si sa orientze corect povestile sub acest aspect, intr-o Africa de Sud macinata de contradictii sociale) putea fi intersanta daca era exploatata pina la capat in acest sens. Totusi lui Blomkamp ii place sa se joace cu secvente de actiune, asa ca mesajul / oameni buni, orice tehnologie am avea ea e inutila daca nu suntem social capabil sa o folosim / se cam pierde pe drum prin momentele incarcate de violenta. Si cinematografic lucrurile nu se incheaga. Scenele suprarealiste care vor sa marcheze destinul contradictoriu al lui Chappie, o masinarie ultraperformanta ajunsa pe mainile unor marginali si miza a unor jocuri de putere, nu se potrivesc deloc cu pasiunea pentru filmari in stil cineverite ale lui Blomkamp.

In consecinta Chappie e un film interesant, dar nu sunt putine momentele cand arata ciudat, si pactul narativ-fictional cu spectatorul tinde sa se rupa, oricata bunavointa are amatorul de SF.

Insurgent

Insurgent, USA 2015, regia Robert Schwentke, Cu: Shailene Woodley, Ansel Elgort, Theo James

Filmul face parte din seria filmelor cu "o fata curajoasa care sparge tiparele si care salveaza lumea" de care isi bat joc subtil in comedioara Rewrite cu Hugh Grant, pe care va invit sa o vedeti. Ceea ce nu va invit sa faceti in cazul filmului de fata.

Dupa ce admirăm inca din primele cadre talentul de coafeza al personajului principal care cu o foarfeca ruginita isi face o freza demna de invidia celor mai tari case de hair styling din America, ne trezim într-o intrigă din care nu înţelegem decât că sunt unii răi care vor să prindă pe ăia buni, adică pe fata cu coafura şi prietenii ei. Şi ca să nu credeţi că tinerii de astăzi (sau din viitor, mă rog, că acţiunea se petrece undeva în viitor) sunt violenţi fără motiv, domniţa se zbate cu nişte coşmaruri despre nişte părinţi decedaţi din vina ălora răi.

După care se plimbă printre nişte ruine aranjate frumos şi pictural de responsabilul cu scenografia. Deşi zică-se e SF, singura scenă de cafteală mai de interes se petrece, clasic, în tren, ca în filmele cu cow-boy.

În sfârşit, după ce ne plictisim cu totul admirând machiajul impecabil al eroinei principale, indiferent de cât se buşeşete cu diverşi duşmani, aflăm că toată tărăşenia se petrece ca să deschidă o cutie.

Unde nu e ciocolată cu surprize, ci un mesaj de la o tanti apărută din senin care spune că fraierii ăştia se agitau degeaba, că toată treaba era să sară pârleazul cu care sunt înconjurate ruinele.

Probabil scenariştii care au scris chestia au fost selectaţi cu precondiţia de a avea doar jumătate de creier!

Jupiter Ascending

Jupiter Ascending, USA 2015, regia Andy si Lana Wachowski, cu Channing Tatum, Mila Kunis

Desi destui au criticat ultima cretie a familiei Wachowski eu pot sa spun ca Jupiter Ascending este o experienta placuta.

Un SF unde viitorul este costruit cu o fantezie baroca nu poate decat sa incante ochiul. Muzica este o contributie importanta la intretinerea atmosferei. Mila si Channing sunt frumosi cat trebuie ca sa completeze acest tablou exuberant.


Singura problema ar fi ca familia Wachowski trebuie pe viitor sa lase pe altii sa le scrie povestile pe care le pun pe ecran. Pentru ca intre calitatea povestii (slabuta) si creativitatea vizuala (debordanta) este spatiul dintre divertisment agreabil si un film memorabil.