Hypnotic

 

Hypnotic 2023, regia Robert Rodriguez, cu Ben Affleck, Alice Braga

Filmul aduce oarecum cu celebrul Inception, unde nimic nu e ceea ce credeți voi ca este. Numai ca nu sunt nici mijloacele de acolo, nici garnitura de actori, și nici inventivitatea lui Nolan. Însă nu vreau sa înțelegeți ca Hypnotic nu merita văzut. Sunt destule răsturnări de situație, Ben Affleck e bun, și Robert Rodriguez știe sa spună povesti cinematografice in stilul lui inconfundabil, cu un kitch violent asumat, transformat desigur în arta. 

Decision to Leave

 Decision to Leave, Koreea de Sud 2022, regia Park Chan-wook, cu Park Hae-il, Tang Wei

Cinematograful koreean lovește din nou în 2022 cu premiul pentru regie la Cannes. Perseverența în a obține astfel de premii demonstrează că în spate se află o industrie cinematografică matură. Mai mult, nu e vorba de filme de festivaluri (construite special pentru tematici care dau bine în festival), ci filme foarte incitante, dar care ating în același timp un înalt nivel de expresivitate artistică. De această dată e vorba de un thriller polițist, care însă e numai pretextul pentru o poveste de iubire fascinanta.

Un detectiv cu ideosincrazii si insomnie, dar un as în felul său, trebui sa ancheteze un deces unde principalul suspect este foarte tanara soție a decedatului. Imigrantă din China, cu un sot cam în vârstă prin comparație,  imediat te gândești ca prea tanara sotie a dorit sa scape de povara unui mariaj  aranjat de nevoie.

Desigur detectivul se îndrăgostește de frumoasa suspecta. Cine pe cine folosește în acest joc al aparentelor, in care singurul adevăr este, în final, iubirea?

Un film construit inteligent din detalii, cadre picturale, fiecare cu o poveste, cu un scenariu care nu te lasă sa teplictisesti (inclusiv cu umor, sa vedeți polițiștii strângând pe câmp  marfa furata constând în țestoase scumpe) și doi actori care știu sa joace pentru ecran acest dans al atracției la perfecțiune. 

Nu trebuie pierdut.

Amsterdam

 

Amsterdam, USA 2022, regia David O. Russell, cu Christian Bale, Margot Robbie, Taylor Swift, John David Washington, Chris Rock, Zoe Saldana, Robert De Niro, Mike Myers, Timothy Olyphant, Rami Malek

Numai când citești lista de nume din distribuție îți vine să dai fuga în sala de cinematograf. Nici David O. Russell la regie nu e un oarecine, are pe Silver Lininings Playbook la activ. 

Eu o sa va mai temperez entuziasmul. 

Da, Christian Bale este foarte bun în rol de medic zăpăcit,  erou și mutilat de război, prins într-un complot menit să răstoarne ordinea constituțională în USA anii 1930, de notat, filmul e inspirat de evenimente reale.

Da, partea de art director si design e impecabil făcută, America interbelică, art deco, costume, idei dadaiste, moderniste, futuriste transpuse în tot felul de detalii.

Nu, la capitolul poveste. Filmul e un amestec de „nebunie” interbelică cu schema clasică a filmului cu comploturi care amenință lumea și dejucate de niște eroi bine intenționați. Ceea ce  duce în fapt la senzația că nu e nicio dramă, nicio miză în joc.

Nightmare Alley/Aleea Groazei

 

Nightmare Alley, Aleea Groazei, USA, regia Guillermo del Toro, Cu Bradley Cooper, Cate Blanchett, Rooney Mara, Willem Dafoe, Ron Perlman

Daca e sa te iei după numele de pe afiș, un film care trebuie văzut. Și chiar își fac treaba, filmul e excelent filmat, iar partea de art director este absolut senzațională în redarea atmosferei de 1940 în America. Actorii chiar se implica sa facă tot ce pot din rolurile încredințate, și va dați seama, după ce colecție de vedete este acolo, ca pot mult. Dar... 

Exista un dar. Povestea este departe de calitatea mijloacelor angajate în realizarea filmului. Nu ma aștept sa ajungă la performanta lui Disney care în creațiile sale aplica regula că 5 minute trebuie sa fie de ajuns pentru a stabili intriga, totuși o ora de film ca să construiești linia poveștii este prea mult. Mai mult, deși personajele create în acea ora sunt cât se poate de interesante, sunt practic aruncate la gunoi în continuare. Ceea ce te lasă descumpănit. Pentru ca acțiunea adevărată se întâmplă apoi cu niște personaje construite cam în graba și cam fără miza.

Mai mult, jocurile acestea psihologice, e o drama care se consuma undeva între psihologia empirica și psihologia științifică, nu va spun mai mult, erau la moda acum vreo  trei decenii, astăzi abuzul de explicații psihologizante în operele literare și cinematografice au cam condus genul acesta de desfășurări narative spre o anumita uzură care nu avantajează deloc filmul. 

Dacă lucrau mai atent la scenariu, ar fi ieșit cu adevărat un film mare.

Intregalde

 

Întregalde, România 2021, regia Radu Munteanu, cu Maria Popistasu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan

Trei prieteni participa la o acțiune de distribuire de ajutoare prin satele izolate din Munții Apuseni. Mașina se impotmoleste undeva în creierul munților. Prilej pentru cei trei orășeni sa trăiască o felie de natura sălbatică și câteva mostre de viata patriarhală. Filme despre  inadecvarea citadinului la natura/societatea patriarhală s-au mai făcut. Noua e doar abordarea in nota derizoriului și vulgaritatii, e un reflex romanesc probabil sa tratam orice tema din perspectiva derizoriului. Sigur, într-o societate care încă e marcata de reflexe sămănătorist-pașuniste, câte un duș rece din acesta nu strică. Nu-i rău, dar nici mare lucru. 

Câini

Câini, România 2016, regia Bogadan Mirică, cu Dragos Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov

Filmul merită laude măcar din perspectiva faptului că avem în sfârșit un film românesc care nu e nici o comedie ușurică, nici un film de festival despre comunism sau cu subiecte pseudosociale.
E pur și simplu un thriller bine făcut. Un băiat de la oraș (Dragoș Bucur) vine într-un sat uitat de lume să lichideze o moștenire. Acolo se lovește de interesele unui șef de bandă localnic (Vlad Ivanov) iar  puterea oficială, reprezentată de polițistul local (Gheorghe Visu) funcționează după alte reguli decât cele obișnuite.
Acțiunea curge bine, suspansul se construiește treptat, undeva în ritmul unui film făcut de frații Coen, cu umorul negru inclus. Lucrurile nu sunt chiar perfecte, la scenariu se mai putea umbla ca să întărească conflictul, unele cadre lungi, meditative, în stilul cunoscut al vechii cinematografii est-europene, puteau să lipsească.
Dar una peste alta lucrurile funcționază, iar rolurile sunt ofertante pentru Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, care nu dezamăgesc deloc și scenele făcute de aceștia sunt remarcabile și adaugă multă sare și piper. (Gheorghe Visu examinând o probă macabră e de nota 10).

Fan

Fan, India 2016, regia Maneesh Sharma, cu Shah Rukh Khan

Că tot vorbeam de India, iata şi filmul producţie Bollywood care a constituit principala atracţie a acestei primăveri. Un film cu totul atipic pentru ceea ce s-au obişnuit spectatorii să considere o producţie indiană. E în fapt un thriller care pleacă de la o interesantă ipoteză: relaţia specială, aproape psihotică, dintre un fan şi vedeta de cinema, obiectul adoraţiei fanului. Faptul că fanul seamănă leit cu vedeta (ambele roluri Shah Rukh Khan) aduce şi mai multă sare şi piper acţiunii.
Toate premisele unui film interesant. Acţiunea este internaţională, parte din film se petrece la Londra, o altă parte la Dumbrovnik, şi bineînţeles în India. Scenele de acţiune sunt bine făcute, între care urmărirea pe faţada unui vechi bloc de locuinţe din Delhi sau una pe acoperişurile istorice din Dubrovnik chiar pot fi trecute într-o antologie a genului. Negativ este că scenaristul şi regizorul au fost prea încântaţi de posibilitatea de a construi scene spectaculoase şi astfel au căzut în capcana de a pune mult/multe în film fără însă ca acele scene să aducă o contribuţie dramatică substanţială. În ciuda acestei scăderi rămâne un film de văzut.

Nightcrawler, Pradator de noapte

Nightcrawler, Pradator de noapte, USA 2014, regia Dan Gilroy, cu Jake Gyllenhaal

In rezumat povestea nu este deosebita: un individ se apuca de meseria de "vanator" de stiri de senzatie, pe care le vinde apoi posturilor de televiziune.

Insa niciun rezumat nu o sa poata sa va spuna ca in fapt este o poveste  in care hotarul dintre ceea ce consideram normal si "dementa" este ... sau mai bine zis nu este.

Asa se construieste una dintre cele mai puternice povesti cinematogafice "antisistem" pe care mi-a fost dat sa vad. Prima tinta este "sistemul" mass-media, dar in definitiv este atacat intreg "SISTEMUL", zugravit in tot ce are el mai dement si imoral (sau amoral).

O nota de10 pentru Jake Gyllenhaal pentru ca a reusit sa dea viata acestui personaj, vanatorul de stiri, la care fiecare gest, desi aparent normal, contine in sine nebunia unei lumi din pacate atat de aproape de cotidianul nostru.

Gone Girl

Gone Girl, USA 2014, regia David Fincher, cu  Ben Affleck, Rosamund Pike

Filmul e o poveste ciudata, greu de descris, cum sta bine unui film de David Fincher. Nu o sa va spun decat ca e despre o sotie care dispare misterios de acasa si ce mai urmeaza. Ce mai urmeaza nu e deloc ce va imaginati, dar asta o sa vedeti voi la cinema.

Nu stiu ce sa spun mai mult despre film ca sa nu fie spoiler... e un film care dincolo de aspectul de thriller este mai ales un joc psihologic, iar reusita filmului sta in primul rand in cei doi artisti din rolurile principle.

Non-Stop

Non-Stop, USA 2014, regia Jaume Collet-Serra cu Liam Neeson, Jullian Moore

Filmul are o poveste foarte reusita. E un thriller cu un atac terorist asupra unui avion, unde teroristii sunt absenti mai tot filmul. Ei actionează chiar prin inetermediul agentului federal care ar trebui sa asigure securitatea zborului, care devine, neintentionat, instrumentul actiunii teroristilor. E un joc psihologic bine sustinut de Liam Neeson, avand ca partenera credibila pe Jullian Moore. 

Pentru amatorii genului un regal.

Hodejegerne, Vanatorii de capete

Hodejegerne, Headhunters, Vanatorii de capete, Norvegia 2011, regia Morten Tyldum, cu: Aksel Hennie, Nikolaj Coster-Waldau, Synnøve Macody Lund

Daca doriti sa vedeti un thriller creativ, cum de mult timp nu a mai fost pe ecrane, Vanatorii de capete este flimul care va trebuie.

Asa-i ca o urmarire cu tractorul avand infipt un pitbull  in partea din fata nu ati mai vazut? Eu marturisesc ca nu. Sau cum supravietuiti unei caderi in prapastie avand doi grasani ca airbag-uri? Sau o bataie in decor casnic intre un corporatist maruntel si amanta pornita (cu cutite si tot dichisul)?

Inventivitatea povestii este debordanta, iar regizorul prinde in imagini o poveste care este in definitiv cea a dezumanizarii si salbaticirii omului in relatia cu crima. Neaparat de vazut!

Argo

Argo, USA 2012, regia: Ben Affleck, Cu: Ben Affleck, Alan Arkin, John Goodman

Ben Affleck se anunta cu acest film a fi urmatorul mare regizor al Hollywood-ului. Ajutat de o poveste interesanta, bazata pe fapte reale, despre salvarea a 6 functionari ai Ambasadei USA din Iran in timpul revolutiei islamice din 1979 din acea tara, cand, amintesc ca Ambasada USA a fost ocupata si functionaruii luati ostatici pentru mai bine de un an de zile, face un fim mare.

Filmul nu este deloc un film de actiune cu impuscaturi si eroi vanjosi, ci o drama construita in jurul pericolelor de care sunt pinditi niste oameni, cu taria si slabiciunile lor. Si un omagiu adus filmului si Hollywood-ului, pentru ca metoda de salavare a celor 6 a fost crearea unei echipe de filmare fictive, cu toata punerea in scena necesara realizarii acoperirii operatiunii, in care sa fie integrati cei 6 functionari (operatiunea a fost denumita Argo de CIA). In definitiv mirajul filmului a fost cel care a salvat pe cei sase, pentru ca filmul a fost terenul de comunicare cu cruntii revolutionari islamici, care, dincolo de convingerile extreme, in fata puterii acestui miraj, au "inghitit" povestea cu care au fost salvati americanii.

Insa dincolo de povestea in sine, bine condusa cinematografic, Affleck face o opera postmoderna exemplara. Am vorbit deja de omagiul Hollywood-ului, de filmul in film pe care il povesteste, tinand seama  de necesitatea de a se monta o productie de film ca acoperire a operatiunii. Pe de alta parte regizorul construieste o naratiune ca si cum ar fi un film facut la sfarsitul anilor 70 ai secolului trecut. Si nu e vorba numai de design, costume, decoruri, sau muzica, ci e vorba de modul in care este jucat, filmat si montat acest film. Ben Affleck a incercat, in rolul principal pe care si l-a asumat, sa imite pina si emfaza actoriceasca specifica acelor ani, si s-a straduit sa obtina acelasi tip de joc scenic de la ceilalti din distributie.

In concluzie, unul dintre cele mai bune filme ale anului, probabil un candidat la Oscaruri (ca sa nu mai vorbim de tema Iranului foarte actuala in constiinta americana), care trebuie neaparat vazut.

Tinker, Tailor, Solder, Spy

Tinker, Tailor, Solder, Spy, Marea Britanie, 2011. Regie: Tomas Alfredson. Cu: Gary Oldman, Colin Firth, Tom Hardy, John Hurt, Mark Strong, Toby Jones, Kathy Burke.

Nu sunt chiar un admirator al filmelor cu spioni. Si in cazul lui Tinker, Tailor, Solder, Spy nu pentru povestea politista m-am indemnat spre cinematograf. O poveste destul de buna, unde adevarata primejdie nu vine de la inamic, ci chiar de la colegii spioni, care, in jocurile lor de putere, in calitate de stapani ai secretelor, incep sa se creada si stapani ai binelui si raului si sa actioneze intr-o zonă unde considerentele morale incetează să mai fie relevante pentru ei (din fericire sunt relevante pentru altii si rorul se termina cu bine).

Interesante sunt insa alte lucruri. 

In primul rand in distributie este crema actorilor britanici, unde pina si roluri episodice sunt detinute de actori de prima mana. Si un actor mare se vede in scena si chiar daca face doar sa duca un pahar cu apa. 

Pe de alta parte este un film de atmosfera. Povestea este taiata nervos pentru a puncta starea de suspiciune generalizata (nici chiar vanatorul de cartite nu e ferit de suspiciunea de a fi el insusi cartita din serviciul secret britanic).

Mai mult regia este atenta la detalii si reconstituie exemplar atmosfera de epoca a anilor 70.

Sherlock Holmes 2- Jocul umbrelor

Sherlock Holmes 2- Jocul umbrelor/Sherlock Holmes 2 - A Game of Shadows, SUA, 2011.Regie: Guy Ritchie. Cu: Jude Law, Noomi Rapace, Robert Downey Jr.

Povestile cu conspiratori care doresc stapanirea lumii fac parte dintr-un imaginar fixat in constiinta publicului cu mult timp inainte de aparitia cinematografului. Asa ca una in plus nu strica. Sherlock Holmes in viziunea lui Guy Ritchie nu e insa un simplu alt film de actiune si mister. Guy Ritchie are stil, si acesta se simte in fiecare cadru. Sa fie grija pentru amanuntul pitoresc? Sa fie jocul cu timpul practicat pe tot parcursul naratiunii? Nu ma pot pronunta, dar tinand seama ca e si Robert Downey Jr. si Jude Law pe acolo, e un film care sigur place.

Drive

Drive, USA 2011, Regia: Nicolas Winding Refn, cu Ryan Gosling, Carey Mulligan ,  Bryan Cranston

Un el dur, o ea tocmai bine de protejat, mafioţi, maşini (mai ales maşini), urmăriri pistoale, şi violenţă. Recunoaşteţi modelul unui film de serie B.

În ciuda aparenţelor filmul este altceva. O comparaţie între Refn şi Tarantino nu e deloc forţată.  Aceeaşi pasiune pentru cultura pop, cu aplicare în filmul definitoriu pentru cultura pop, filmul de serie B. Pe de altă parte Refn nu este un simplu imitator al stilului Tarantino. Dacă Tarantino se poate spune că urmăreşte programatic şi subliniază aspectul kitch al culturii pop, transformându-l prin asumare şi program în artă autentică, Refn mizează pe efectul unei stilizări în sensul marii cinematografii a convenţiilor acestui tip de film.

Astfel, oraşul este filmat la fel de străin şi inuman ca într-un SF a lui Ridley Scott, întâlnirile dintre Ea şi El parcă sunt desprinse dintr-un film de Godard, intriga mafiotă este condusă şi jucată ca în „Naşul”.

Şi asta scena cu scenă fără să se abată cu nimic de la convenţiile filmului de consum. Neapărat de văzut (deşi la lipsa totală de reclamă probabil cinematografele îl vor scoate repede din program)

Viata de pisica - Anim'Est

Un vie de chat, Regia: Jean-Loup Felicioli, Alain Gagnol Cu: Dominique Blanc, Bruno Salomone, Jean Benguigui

O poveste cu iz politist in care rolul principal il are un motan, Dino. Zoe il are pe Dino, si are si o mama care e politista, care a avut un sot, care a avut ghinionul sa fie impuscat de un gangster, care are niste subordonati cam imbecili, plus un spion in casa lui Zoe, si mai ales ghinionul de a avea a face cu hotul Costa care are ca prieten nocturn, ghiciti pe cine?, pe Dino. Vedeti cum se leaga lucrurile?

Pina la urma povestea e mai putin importanta, fabula cu animale e bine condusa si lasa problemele de oameni mari in planul secund, de fapt Dino are si el o problema, pe Rufus, catelul din vecini, aflat, la randul lui, in conflict cu papucii stapanului. Animatia este stilizata, insa aceasta nu impiedica pe realizatori sa fie cat se poate de realisti in redarea gesturilor, asigurand atasamentul spectatorului.

Harry Potter si Talismanele Mortii - Partea 2

Harry Potter si Talismanele Mortii - Partea 2/Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2 SUA, Marea Britanie, 2011. Regie: David Yates. Distributie: Daniel Radcliffe, Rupert Grint, Emma Watson

Asa cum spune si afisul:  "Acu' chiar s-o mantuit!".  Daca sunteti curioasi sa vedeti bustul gol si paros al lui Daniel Radcliffe si burtica respectabila a lui Rupert Grint merita sa vedeti filmul. Hermione nu arata nimic (Ati vrea voi!!!) Vrajitorii trag unii in altii cu luminite mai ceva ca in Razboiul Stelelor, Harry si cu ala raul se lupta in bete, armatele su bulucesc ca in Stapinul inelului, aia bunii raman cu gagicile la sfarsit, E.T. mai lipsea de pe ecran.  Dar el a plecat acasa. De plictiseala probabil.

London Boulevard

London Boulevard, Marea Britanoie 2010, Regia: William Monahan, Cu: Colin Farrell, Keira Knightley, Ben Chaplin, David Thewlis,

Londra în sine este un personaj simpatic atunci când este bine filmată (şi este aşa). O colecţie de personaje din lumea sordidă a Londrei umple ecranul cu caractere interesante. Ben Chaplin în rol de borfaş mărunt şi David Thewlis în rol de actor ratat sunt la superlativ.

Însă filmul eşuează tocmai pe tema centrală. Povestea de dragoste, ca posibilă salvare a sufletelor damnate, ce ar trebui să structureze filmul este neconvingătoare. Scenariul, încântat de galeria de personaje secundare pitoreşti , nu-i acordă prea mult spaţiu. Regizorul nu sesizează nici el problema şi nu adaugă nimic la tensiunea momentelor de iubire. În fine, Colin Farrell şi Keira Knightley parcă joacă fiecare în alt film.

Gardienii destinului

Gardienii destinului/The adjustment bureau, SUA, 2011. Regie: George Nolfi, Distributie: Matt Damon, Emily Blunt.

Filmul dovedeşte că nu e de ajuns să ai o idee bună şi doi actori de calibru ca să faci un film mare. Ideea unor paznici ai destinului care ţin lucrurile pe calea cea dreaptă este una interesantă (vine dintr-o nuvelă a lui Philip K. Dick) şi generoasă în posibile dezvoltări. Matt Damon şi Emily Blunt au charismă şi întâlnirile dintre ei au chimie, sunt convingătoare ca poveste de dragoste. Însă alegerile scenaristului şi regizorului au fost altele. Accentul a fost pus pe peroraţii despre destin, liber arbitru, şi alte chestii filozofice, precum şi pe urmăriri cu uşi care se deschid în diverse spaţii aleatorii ca din filmul de desene animate Monster Inc., cu gardieni ai destinului cu figuri de angenţi FBI din anii 50, şi Jeep-uri inutile din 2010. Adică prea puţin pentru o idee mare şi posibilităţile celor doi actori ce ţin capul de afiş.

Oameni şi zei

Oameni şi zei/Des hommes et des dieux, Franţa 2010, Regia: Xavier Beauvoi, Philippe Laudenbach, Lambert Wilson, Michael Lonsdale, Olivier Rabourdin 

Cannes e locul unde se premiază tot felul de producţii, pe motiv de afinităţi conjuncturale cu juriul,  pe care publicul le uită rapid. Aşa că nu m-am dus cu prea mari speranţe la Oameni şi zei, mai ales citind rezumatul: o poveste despre nişte călugări în mijlocul tulburărilor islamiste din Algeria. Adică tocmai bine, o poveste tezistă. Din fericire pentru mine (ca spectator) m-am înşelat. Oameni şi zei este un film excelent construit. În primul rând este thriller care ţine spectatorul în priză. Tensiunea este creată din ameninţări care nu se exhibă dar sunr mereu şi difuz prezente. Fiind vorba de evenimente reale filmarea crează senzaţia unui cineverite. Muzica este absentă de pe coloana sonoră. Doar cântecele călugărilor întrerup această adevărată tăcere. Momentele de ritual religios subliniază fiecare scenă din film şi în acelaşi timp fac să crească tensiunea. Beauvoi ştie să aştepte, şi face ca timpul care trece fără să se întâmple nimic să fie încărcat de semnificaţie şi tensiune. Şi mai ales ştie să exploateze cu prim planuri echipa de actori de excepţie care oferă trăiri de o picturalitate demna de un tablou de Caravaggio. La sfârşit vă veţi întreba cine sunt oamenii, şi de fapt cine sunt zeii.