Durere profundă/A Real Pain, USA 2024, regia Jesse Eisenberg, cu Kieran Culkin, Jesse Eisenberg
Nu am mai scris de ceva vreme despre filme. Cu o poveste puternică, doi tineri, veri, cu origini evreiești, din Statele Unite, fac o călătorie în căutarea rădăcinilor în Polonia, de unde provenea familia lor, filmul este în principal ocazia pentru un rol mare pentru Kieran Culkin care a luat și Oscarul pentru acest rol. Personajul său, Benji, este sarea și piperul acestei excursii, este amuzant, pune întrebări incomode, rupe locul comun.
Și totuși... Dincolo de acest personaj spumos este altceva... Rămâne să vedeți. Mai ales pentru jocul lui Culkin, pentru că prezența acestui „altceva” necesită multă artă a actorului.
Bastardul, Danemarca 2023, regia Nikolaj Arcel, cu Mads Mickelson
În sfârșit un film care spune o poveste. Chiar dacă împrumută rețeta sigură a filmului western, colonizarea în pământuri pustii, lupta cu adversitatile naturii, dar mai ales cu răutatea oamenilor, filmul știe sa spună o astfel de poveste, mai ales știe sa o spună original pe măsura unei epopei din Danemarca secolului al XVIII- lea, epoca în care este plasata acțiunea filmului. Nu lipsesc nici fire narative secundare, poate un pic teziste, precum discriminarea și acceptarea celui diferit. Cu cadre cinematografice imprumutate atât din tradiția westernului, dar și cu imagini demne de pictori flamanzi din secolul în care se petrece acțiunea.
Și mai ales, este un film de caractere, și aici întra în joc, la superlativ, arta actorului. Este filmul lui Mads Mickelson, vedeta la el acasă, dar și internațional, și filmul arata ca este un actor fantastic.
Bine susținut de restul distribuției, inclusiv de un vilan pe măsură jucat de Simon Bennebjerg. De văzut.
Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos, Italia 2023, regia Nanni Moretti, cu Nanni Moretti, Silvio Orlando, Mathieu Amalric, Margherita Buy
Un regizor mai spre apusul carierei (Nanni Moretti își permite luxul de a se juca pe sine însuși) se luptă să facă un film despre o trupă de circ maghiară care face un turneu în Italia în 1956 la invitația tovarășilor din partidul Comunist Italian. 1956 e anul cu revolta de la Budapesta împotriva comunismului. Bineînțeles, artiștii maghiari știu mai bine decât „tovarășii” italieni cum e cu comunismul real, iar gazdele trebuie să facă niște alegeri, să accepte realitatea sau să urmeze directivele de partid de la Moscova privind atitudinea față de evenimentele de la Budapesta.
Dar producția filmului nu prea se leagă. Actorii nu prea intră în rol, au propriile opinii privind cum ar trebui să „curgă” filmul, finanțatorul (Mathieu Amalric în rol) e falit cu probleme cu plata taxelor, iar soția regizorului, producător de film, s-a săturat de toanele soțului regizor și decide să se separe de acesta.
Povestea în sine nu e neaparat foarte interesantă. Interesant este modul în care este spusă. Nanni Moretti a regăsit tonul foarte uman, ușor autoironic amuzat, de a spune o poveste umană. De fapt ce rămâne dincolo de principii, idei, statut, din viață atunci când ajungi să tragi linie?
Nu o să vă răspund eu, căci vă invit să vedeți un film extrem de sensibil, pe care eu îl recomand fără rezerve.
Doar o să vă spun că, pe măsură ce se filmează „filmul din film” povestea se schimbă, nu e o dramă politică, cum se intenționa, ci o poveste de dragoste.
