duminică, 23 iulie 2023

Carbon

 

Carbon, Moldova 2022, regia Ion Borș cu Dumitru Roman, Ion Vantu

Un film Moldovenesc foarte bine făcut. În primul rand au o poveste puternica. Moldova 1992, in timpul războiului cu separatiștii de peste Nistru. Dima vrea sa meargă la război, nu din patriotism, ci pentru ca a auzit ca se dau apartamente pentru cei care merg la război. Cum nu știe nimic despre asta, e doar un băiat de la tara cam naiv, se duce la Vasea, care a fost în război în Afganistan, să-l ajute. Pe drum găsesc un cadavru carbonizat fără identitate. Vasea, care spune replica care rezuma filmul, ca nu avem nevoie de eroi, avem nevoie de oameni, neapărat vrea sa facă înmormântare cum se cuvine. Și de aici începe aventura, nimeni nu își asuma responsabilitatea, nici una din părțile combatante, iar autoritățile civile sunt experte în birocrație.

O poveste spusa cu mult umor, care curge nici prea grăbit, nici prea molcom, cu muzica bine aleasa, și jucata impecabil, într-o atmosfera de început de anii 1990 bine reconstruita. 


Niciun comentariu: