Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos

 

Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos, Italia 2023, regia Nanni Moretti, cu Nanni Moretti, Silvio Orlando, Mathieu Amalric, Margherita Buy

Un regizor mai spre apusul carierei (Nanni Moretti își permite luxul de a se juca pe sine însuși) se luptă să facă un film despre o trupă de circ maghiară care face un turneu în Italia în 1956 la invitația tovarășilor din partidul Comunist Italian. 1956 e anul cu revolta de la Budapesta împotriva comunismului. Bineînțeles, artiștii maghiari știu mai bine decât „tovarășii” italieni cum e cu comunismul real, iar gazdele trebuie să facă niște alegeri, să accepte realitatea sau să urmeze directivele de partid de la Moscova privind atitudinea față de evenimentele de la Budapesta.

Dar producția filmului nu prea se leagă. Actorii nu prea intră în rol, au propriile opinii privind cum ar trebui să „curgă” filmul, finanțatorul (Mathieu Amalric în rol) e falit cu probleme cu plata taxelor, iar soția regizorului, producător de film, s-a săturat de toanele soțului regizor și decide să se separe de acesta.

Povestea în sine nu e neaparat foarte interesantă. Interesant este modul în care este spusă. Nanni Moretti a regăsit tonul foarte uman, ușor autoironic amuzat, de a spune o poveste umană. De fapt ce rămâne dincolo de principii, idei, statut, din viață atunci când ajungi să tragi linie?

Nu o să vă răspund eu, căci vă invit să vedeți un film extrem de sensibil, pe care eu îl  recomand fără rezerve.

Doar o să vă spun că, pe măsură ce se filmează „filmul din film” povestea se  schimbă, nu e o dramă politică, cum se intenționa, ci o poveste de dragoste.

The Grand Budapest Hotel

The Grand Budapest Hotel, USA, Germania 2014, regia Wes Anderson, cu Ralph Fiennes, F. Murray Abraham, Mathieu Amalric, Adrien Brody, Williem Dafoe, Harvey Keitel, Jude Law, Bill Murray, Edward Norton, Léa Seydoux, Tilda Swinton, Tom Wilkinson, Owen Wilson,

Filmul este o bijuterie de stil. Wes Anderson se joacă cu imaginile, redescoperind iamgistica şcolii de film cehe de prin anii 1950-1960. Inspirat de filmele lui Karel Zeman, care au făcut şcoală, Wes Anderson crează o lume suprarealistă, în care personajele schiţate în tuşe grosier realiste, sunt măşti ale unor simboluri, care joacă în drama unui umanism ameninţat de barbarie. Şi pentru că e un film în care se opun umanitatea şi brutalitatea o reverenţă către Chaplin cu al său Dictatorul nu poate lipsi din film. 

Dacă imaginea cinematografică este una din Centrul Europei, Wes Anderson nu ratează nici să prindă spiritul Mitteleuropa. Inspirat în povestea sa de scrierile lui Stefan Zweig, model de umanism universal provenit din Centrul Europei, regizorul construieşte o poveste despre salvarea umanului în vremurile barbare.

"Uman" reprezentat de un concierge de hotel, Gustave, jucat de Ralph Fiennes, care marchează un rol memorabil.

Despre jocul actorilor nu pot decât să remarc luxul pe care şi l-a permis Wes Anderson de avea în filmul său toată crema actoriei britanice, plus câţiva americani din cei care în ultima vreme au apărut mai mult cu producţii Europene decât în cele Americane. Când Owen Wilson vine să joace un rol banal de recepţioner de hotel (dar ce e banal în acest film?), puteţi să realizaţi că practic fiecare apariţie din film este acoperită de câte o vedetă. Şi fiecare vedetă a vrut să fie remarcată în acest film.

Veţi râde, veţi râde inteligent, pe un subiect serios: umanitatea versus barbarie.

Poulet aux prunes/ Iubire Persana

Poulet et prunes/ Iubire Persana, Franta, Germania, Belgia, 2011 Regie: Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi Distributie: Golshifteh Farahani, Isabella Rossellini, Mathieu Amalric

Despre Marjane Satrapi am mai avut ocazia sa scriu, fie despre Persepolis, fie despre Broderii.

Poulet et prunes este o noua provocare pentru Marjane Satrapi, pentru ca de data aceasta trece la o poveste spusa cu actori, adica in cinema-ul mare. Si din nou o reusita. 

Povestea, in ciuda unor exagerari lirice, este antrenanta, cinematografia superba, stilizata in sensul redarii unei note de "banda desenata", o cinematografie in stilul Sin City, evident fara violenta de acolo.

O poveste de dragoste nemuritoare, a unui artist violonist, care se hotaraste sa moara atunci cand simte ca sufletul nu mai canta. Poate si o parabola a dragostei eterne dar inaccesibile a lui Marjane Satrapi pentru Iranul natal.