Pisicile aristocrate - Istoria Disney

După dispariția lui Disney, studiourile s-au concentrat câțiva ani pe producția de film cu actori, comedii usurele dar digerabile chiar si astazi (Fantoma lui Barba Neagra e unul din favoritele mele). Totuși un proiect era aprobat încă din timpul vieții lui Disney - The Aristocats. Cei doi colaboratori principali ai lui Disney, Ken Anderson (la scenariu) și Wolfgang Reitherman (la regie) au condus proiectul în cel mai bun stil Disney. Și în 1970 au dat lovitura cu noul film. Uneori chiar seamănă până la autocitare cu alte filme Disney, dar nimeni nu are nimic de obiectat. Muzica este hit și astăzi, Parisul adorabil, iar pisicile ... umplu si acum netul.
Everybody wants to be a cat.

Concurenții lui Disney 2 - Cinemateca

După război, în primii ani, nimeni nu a îndrăznit să atace supremația lui Disney în domeniul animațiilor de lung metraj.
Anii 1950 au adus explozia televiziunii în Statele Unite. Consumul de programe pentru televiziune a devenit imens. A apărut o cerere mare de producții de animație,  de scurt metraj, realizate ieftin, numai bune ca să umple programele de televiziune. Unele companii producătoare de astfel de animații au ajuns prospere și s-au gândit să atace și domeniul lung metrajelor.
O astfel de companie a fost UPA. Aceștia sunt cei care au popularizat o tehnică de animație care conducea la scăderea drastică a costurilor și anume cea numită limited animation. Era o idee simplă. Din cele 24 de cadre pe secundă necesare unei animații, spre deosebire de foarte artisticele producții Disney care picta 24 de cadre diferite, ei foloseau doar 12 cadre, un cadru fiind repetat de 2 ori pentru a face numărul de 24. Adăugați la aceasta și animația forte stilizată în care era „mișcat” doar un anumit element din cadru, restul fiind păstrat  static. Efectul nu e foarte realistic, dar costurile de producție erau reduse drastic, tocmai ce voiau televiziunile.
UPA, utilizând un personaj celebru, în acea vreme, al animațiilor scurte pentru televiziune, Mr Magoo a lansat în 1959, 1001 Arabian Nights. Filmul realizat cu aceste tehnici ieftine, nu prea a avut succes, și spunând direct nu l-aș recomanda nimănui.
Totuși nu s-au lăsat și în 1962, asociați cu studiourile Warner, au scos Gay Purr-ee (la noi cunoscut ca Parisul vesel). Beneficiind de o poveste delicioasă cu pisici și cu Paris,  unde se vede mâna lui Chuck Jones, responsabilul de multe din aventurile lui Bugs Bunny și restul găștii Wile E. Coyote, Henery Hawk, Pepé Le Pew, Marvin the Martian, Ralph Wolf, Road Runner, Sam Sheepdog, cu o animație bine condusă de Abe Levitow cel care îl făcuse celebru pe Mr Magoo, filmul a devenit un clasic. Stilizarea a fost folosită cu inteligență spre deliciul spectatorilor. Filmul a dovedit că și alții pot face filme de animație de lung metraj de succes.
Chiar și Disney a fost nevoit să renunțe la stilul său pictural și ultimele filme se remarcă prin stilizare și tehnici de animație care foloseau automatizarea.

Concurentii lui Disney - Cinemateca

Amintind de Cartea Junglei închideam modesta mea  trecere în revista a filmelor clasice de animație de lung metraj produse de Walt Disney. A fost Disney singurul care a făcut film de animație d elung metraj. Desigur nu! Succesul Albei ca Zapada starnit de indata dorinta ca acesta sa fie repetat. Dave (uneori creditat ca Max) Fleischer, adică tatăl lui Popeye Marinarul, a făcut în 1939 un film care a rămas, de asemenea celebru, Călătoriile lui Gulliver. Este practic al doilea film de animație de lung metraj după Alba ca Zapada lui Disney.

Probabil că sunt puțini cei care nu l-au văzut. Filmul a fost un succes de public, însă costurile de producție au fost imense, așa că financiar nu a fost o intreprindere prea reușită.

Fleicher nu s-a lăsat și în 1941 revine cu un film care astăzi este mai puțin cunoscut. Este vorba de Mr. Bug (Hoppity) Goes to Town. Este prima animație de lung metraj cu subiect „modern” și nu inspirat din basme, gen foarte la modă printre producătorii de animație de astăzi. E vorba de niște gâze care vor să-și păstreze casele în fața unui cărăbuș bogat care vrea să cumpere tot și să-i alunge. Bineînțeles că un gândăcel erou va salva mica așezare cucerind și inima eroinei ....
Filmul a fost lansat, ca și Dumbo, în preajma atacului de la Pearl Harbour. A început războiul și pentru Statele Unite, și lumea nu prea a mai avut chef de animații. De aici un eșec financiar. Ceea ce va descuraja pentru un timp pe competitorii lui Disney.

The Jungle Book

Cartea junglei, 1967, este ultimul film produs de Walt Disney. Şi geniul său se simte. Din povestea dramatică a lui Kipling, Disney scoate o animaţie veselă şi colorată. Şi cine nu ştie să fredoneze, chiar şi astăzi, melodii precum The Bare Necesseties, sau I Wan'na Be Like You? Până şi vulturii, altfel personaje macabre în carte, devin un fel de staruri pop la modă în anii 1960.

Cinemateca - The Sword in the Stone

The Sword in the Stone (1963) este inca un film clasic Diney de care nu imi amintesc sa-l fi vazut in copilarie. Fiind o poveste educativa inspirata de legenda regelui Arthur, este posibil ca cenzorii regimului comunist sa fi gasit ca povetele din film nu sunt potrivite pentru viitorii constructori ai patriei socialiste, si, prin urmare sa nu fi cirsulat in acea vreme pe la noi.
Desi a fost un succes de public nu e un film memorabil. Animatia este puternic influentata de stilul vremii schematic din nevoia de a taia din bugetele de productie. Din pacate nici povestea nu e prea puternica. Desi condusa de legenda regelui Arthur naratiunea este impartita in fragmente fara  legatura stransa intre ele, ceea ce in plan dramatic se simte. In plus aceste momente in care e impartit filmul sunt inegale ca valoare artistica.
Ramane de amintit ca ultimul film de animatie de lung metraj lansat in timpul vietii lui Walt Disney.

101 Dalmatieni

Spuneam că Sleeping Beaty a fost ultima animație Disney realizată prin desen cadru cu cadru. Tehnica a avansat iar Disney era unul dintre cei care nu se sfia să apeleze la noutăți. Un sistem fotocopiere (xerox) a fost adaptat pentru realizarea animațiilor, astfel că acum cadrele puteau fi multiplicate cu intervenție umană minimă. Primul film de lung metraj în noua tehnică este 101 Dalmațieini. Urmăriți cu atenție imaginea și o să vă dați seama cum funcționează acest tip de animație. De altfel și stilul desenului este oarecum influențat de tehnică. De la stilul pictural, Disney revine la stilul mai stilizat.
Asta nu înseamnă că nu avem carcatere animate memorabile. Cruella de Vil, cea care le pune gând rău dalmațienilor din film, e probabil unul dintre cele mai cunoscute personaje negative ale cinematografiei.
Să mai spunem că filmul a fost un succes imens (filmul cu cele mai mari încasări în 1961), și e iubit și astăzi ca și tunci?

Sleeping Beauty

Cand vorbeam despre Lady and the Trump remarcam importanta responsabilului de design-ul imaginii, care, pentru ecranul cinemascope, trebuie sa lucreze in plus pentru a "umple" ecranul, maiestria sa putind face diferenta intre un film bun si unul slab.
In Sleeping Beauty avem o dezlantuire in domeniul frumusetii picturale a unei animatii. Daca o poveste cu printese si cavaleri trebuie sa arate intr-un anume fel, acela este felul in care arata in Sleeping Beauty. Disney a mai stabilit un standard si un model cultural cu acest film.
Este si ultimul film de lung metraj Disney realizat in tehnica clasica, pictat cadru cu cadru (1959). O munca artistica senzationala si migaloasa, dar care a condus la costuri fabuloase. Filmul, desi bine primit, va amortiza cu greu costurile.
Disney va raspunde desigur creator, in filmele urmatoare mizand pe stilizare si dezvoltarea de tehnici care sa automatizeze animatia.
Bucurati-va de aceasta capodopera a animatiei clasice!

Lady and the Tramp, Doamna și Vagabondul

Revin aici la seria rememorariii filmelor clasice de animație marca Disney.

Disney mai făcuse povești romantice, a se vedea Cenușăreasa, Alba ca Zăpada. Se poate lipsi o poveste romantică de personajele umane, oferind spectatorului fabulă pură? În 1955 a încercat și asta. Cu succes.
Disney dovedește, cu Doamna și vagabondul că se poate face film romantic cu doi căței. Atât de romantică încât scena cu spaghete este o scenă devenită parte a culturii universale.
Că e și prima animație cinemascope, pe ecran lat, e doar un detaliu. Un detaliu pentru spectator dar o muncă grozavă pentru animatori care au fost nevoiți să „umple” un cadru mai mare. De aici importanță maximă pentru direcția artistică care trebuia să lucreze serios la decoruri.
Ce a ieșit este considerat și astăzi o capodoperă.

(Stiu, am mai făcut o cronică la Doamana și vagabondul, dar nu rezist tentației să reiau filmul, în ordinea cronologică a filmelor clasice Disney)

Peter Pan - Cinemateca

Reiau firul istoriei filmelor de animatie.

Următoarea animaţiei Disney, după Alice,  a fost Peter Pan. Poveste celebră. Trebuie să mărturisesc, că, nu ştiu din ce motive, nu face parte din animaţiile copilăriei mele. Poate nu am văzut-o, poate nu m-a impresionat şi nu mi-a rămas în memorie.
Personal nu o consider printre cele mai reuşite. Povestea lui Peter Pan  a cântărit prea greu faţă de imaginaţia Disney şi parcă lucrurile nu se desfăşoară cu aceeaşi voiciune cunoscută din alte filme.
Totul rămâne pe umerii personajelor secundare. Mr. Smee sau căţelul familiei sunt cât se poate de simpatici. Dar parcă e cam puţin.
Totuşi, cum să nu vă placă cu ticăie ceasul lui Hook în burta crocodilului?

Alice in Tara Minunilor, Alice in Wonderland

Mai departe cu povestea animatiilor Disney!

Alice in Tara Minunilor (1951) este o animaţie care iese din tipicul producţiilor Disney. Deobicei sunt cultivate conflicte dramatice simple, dar puternice. Povestea, sau mai bine zis poveştile lui Lewis Carroll (căci nu numai Alice in Wonderland este valorificată, ci şi Through the Looking Glass) sunt privite şi astăzi ca şi capodopere ale literaturii prin încărcătura lor de sensuri, jocuri de idei, posibilităţile de lectură multiplă. Cumva opus stilului Disney, şi oricum greu de abordat cinematografic.
Totuşi şi în acest caz echipa lui Disney se desurcă admirabil şi avem una dintre cele mai bune ecranizări ale cărţilor lui Lewis Carrolll.
Principala calitate este tocmai animaţia. Tonul este perfect, stilul aproape suprarealist al graficii îndeamnă la o "citire" dincolo de concretul acţiunii şi al personajelor. Fantezia debordantă în descrierea personajelor şi ritmul alert asigură satisfacţia spectatorului.
Personajul meu favorit? Cheshire Cat.

Cinderella, Cenuşăreasa - Cinemateca

Revin la istoria filmelor de animaţie Disney.

Cu Cenăşureasa. Lansat în 1950 erau 8 ani de la Bambi.  În timpul războiului Disney se înrolase în producţia de scurt-metraje de propagandă (de altfel de mare succes), apoi, după război, piaţa a apărut a fi nefavorabulă pentru animaţie şi Disney a lansat ca filme de lung metraj doar nişte colecţii de scutmetraje grupate sub o temă (muzicală) exploatând personajele cunoscute ca Mickey, Donald, Pluto etc.

Cu Cinderella Disney revine la producţia de lung metraj de animaţie. Şi din nou a avut dreptate. După anii slabi de după război, Cenuşăreasa a dat lovitura fiind un succes de public fabulos, cu încasări foarte bune care au permis studiourilor Disnay să reintre în afacerea marilor producţii animate în anii 50.

Povestea o ştie toată lumea. Dar nu aşa cum a văzut-o Disney. Care a tăiat mult din scenele cu raportare la povestea clasică şi a insistat pe povestea şoriceilor şi motanului mamei vitrege. Gus e favortul meu.

https://youtu.be/ggS61GeN-dA

Bambi

Cu Bambi Walt Disney devine din 1942 deja clasic.
Povestea puiului de căprioară şi a prietenilor săi cred că nu e vreun secret pentru cineva.

Deja Disney nu mai era un pionier. Animaţia de lung metraj deja intrase în conştiinţa publicului. Disney trebuia să confirme şi să ducă lucrurile la un nivel artistic peste ceea ce se făcuse.

Credeţi că puteţi imagina o secvenţă mai bună în care să marcaţi tensiunea dintre lumea copilăriei şi lumea adulţilor, cu regulile ei, decât cea în care Thumper începe să spună "Father said......".

Dar mai ales priviţi scena vânătorii în care moare mama lui Bambi. E o scenă dramatică prin excelenţă. Disney a fost foarte implicat personal în această scenă. Simţul său de vrăjitor al animaţiei îi spunea că acolo se joacă cartea cea mare între o capodoperă şi un dezastru. Un exces de dramatism putea ruina filmul care, ca animaţie, are un anumit public. Pe de altă parte scena este indispensabilă pentru a înţelege  maturizarea lui Bambi şi mai ales marea lecţie a naturii, a ciclului viaţă-extincţie-viaţă.
Alegerea lui Disney a fost cea de a sugera totul, a nu arăta nimic direct. Nimic nu se vede: vânătorii sunt o prezenţă puternică, ameninţătoare, dar nu îi vedem deloc. Scena a devenit clasică, e o scenă de manual al cinematografiei, cum poţi să dezvolţi drama numai din sugestie.

Dumbo

Daca nu punem la socoteala Fantasia, care este in fapt o colectie de scurt-metraje reunite sub ideea de ilustrare a unor bucati muzicale prin animatie, Dumbo este al treilea lung-metraj al lu Disney.

Formatul neobisnuit al filmlui, doar 64 de minute, il face mai greu de incadrat in programele TV sau proiectiile de astazi, asa ca Dumbo nu are un renume egal cu Pinocchio, de exemplu.

Disney, dupa ce cheltuise foarte multi bani cu Pinocchio, cu un rezultat financiar nu prea stralucit, in 1941 cu Dumbo a mers pe solutii artistice simple. Ceea ce face din Dumbo sa fie un film exceptonal de placut de privit si astazi.

Povestea elefantelului cu urechi mari, care dovedeste ca poate sa zboare, este una frumoasa. Cine nu iubeste eroii care inving in ciuda tuturor vicisitudinilor?

Cu o animatie inspirata de desenele de afis de circ din vremea respectiva, cu momente muzicale bine plasate (ascultati cum "gafaie" trenul) Dumbo ramane un film care sa inspire generatii dupa generatii.

Filmul a fost un succes. Intunecat,insa, de faptul ca tocmai avea loc atacul de la Pearl Harbour si America deja avea alte preocupari decat animatiile Disney.

Pinocchio

Pinocchio, USA 1940, Regia Hamilton Luske, Ben Sharpsteen

Este al doilea film de lung metraj animat iesit din studiourile Dsney (Dupa Alba ca Zapada si cei sapte pitici). Este si primul finalizat in studiorile Burbank, devenite celebre.

Este primul film animat care a primit premii Oscar in competitie (Alba ca Zapada primise un Oscar onorific).

Destul cu palmaresul. Pinocchio este inca o capodopera. Pentru atatea generatii de copii Pinocchio lui Disney a devenit PINOCCHIO prin excelenta.

Va imaginati  ca o zana sa apara intr-un film altfel decat cea din Pinocchio? In mod sigur nu, caci Disney a impus un tipar in imaginarul colectiv, si pina la saltul facut de animatia computerizata, orice zana care se respecta trebuia sa apara exact ca in Pinocchio (altfel s-ar fi facut de ras!)

Fie si numai pentru ca a impus o melodie nemuritoare When you wish upon a star si tot merita sa ramana in istoria cinematografiei.

Sau, ati remarcat cata risipa de talent artistic se face in animatia motanului Figaro?

Filmul, la lansare, nu a vut un succes comercial egal cu Alba ca Zapada, izbucnise razboiul mondial, si incasarile din afara USA au fos practic zero.

Si, totusi, ce poate fi mai educativ pentru ideea de liberatate, pentru care mureau deja oameni, decat secventa animata in care Pinocchio canta I've got no strings. Ar fi bine ca multi concetateni sa revada filmul ca sa-si amiteasca ca risca sa devina niste marionete, care joaca cazaciocul dupa cum dicteaza maestrul papusar.

Snow White and the Seven Dwarfs

Pentru ca am de gand sa va plictisesc cu o trecere in revista a filmelor de animatie, o sa incep cu ...inceputul. Adica primul film de animatie de lung metraj: Alba ca Zăpada. Era in 1937 si pina atunci se facusera doar filme de animatie short. Pastile concentrate in jurul unui gag sau unei serii d egag-uri inrudite ca tema.

A fost la vremea lui o revoluţie. Nimeni nu credea că ideea lui Disney de a face un lung metraj de animaţie va avea succes. Disney a riscat tot în acest proiect şi a câştigat: a devenit genialul Disney, figură emblematică a cinematografiei.

Disney avea un extraordinar simţ al naraţiunii cinematografice. Deşi el era doar producător, şi lăsa echipa sa de realizatori (întotdeauna excelent aleasă) să se ocupe de detaliile producţiei, avea un cuvânt greu de spus în a decide ce merge şi ce nu merge. Astfel că nu poţi să nu admiri simţul extraordinar în a şti să spună o poveste în imagini. Intriga este simplificată la maxim, practic în 5 minute estii în poveste, iar personajele au fost deja caracterizate (inclusiv prinţul care în naraţiunea originală apare abia pe undeva pe la sfârşit). 

Scenele sunt alese cu grijă. Sunt scene specifice lumii copilăriei (a face curăţenie, a te spăla pe mâini, a cânta un cântecel în joacă, a descoperi lumea - atât din perspectiva prinţesei cât şi a piticilor).

Sentimentele sunt redate prin participarea unei întregi lumi de personaje secundare (în principal lumea animalelor) care subliniază fiecare moment.

Este desigir o poveste fantastică, unde pactul narativ cu spectatorul trebuie subliniat prin mijloace de expresie bine alese (altfel drama va cădea în ridicol). Iar Disney şi echipa sa au ales genial. Expresionismul (de altfel la modă în cinematografia germană a anilor 1920) a fost ales ca stil. Alegere care va influenta toata cinematografia fantasy. Daca veti privi orice film fantastic, indiferent cat de sofisticate sunt mijloacele cu care este el facut, veti recunoaste amprenta stilului expresionist. Pentru ca Disnay cu Alba ca Zăpada a stabilit standardul - aşa trebuie să arate un film fantastic.

Doamna si vagabondul

Doamna si vagabondul/Lady and the Tramp (1955)

Filmul nu mai are nevoie de comentarii, a intrat în conştiinţa culturii universale. Scena sărutului cu spaghetti a fost reluată în tonuri comice în atâtea alte filme.

Povestea e simplă, ea, din lumea bună, el un sărăntoc, se îndrăgostesc. Este o caracteristică a filmelor marca Disney. Mesaj simplu, cu eroi, alături de o galerie entuziasmantă de personaje secundare care conduc fiecare scenă spre o nouă tuşă de sentiment şi râsete.

Şi celebra scenă.