Dune:Part Two

 

Dune: Part Two, regie Denis Villeneuve, cu Timothée Chalamet

Un film făcut după celebrul roman SF Dune a lui Frank Herbert practic nu are nevoie de cronici. Când filmul e și unul categoric bine făcut, devine greu sa scrii ceva interesant. Denis Villeneuve este fără îndoială  regizorul momentului în genul SF, și ii iese și de data aceasta.  Imagini picturale sau simțul epicului cinematic sunt numai câteva atribute ale filmului. Pe mine m-a surprins la superlativ imaginația sa în a construi lumea Harkonnenilor, Giedi Prime.

Bineînțeles admiratorii "puristi" ai romanului vor remarca libertățile pe care și le ia regizorul (și scenarist) fata de roman. Nu as spune ca aceasta este o scădere a filmului.

Din tocănița de idei, altfel bine combinate, din Dune a lui Frank Herbert, religii New wave, experiente psihedelice, ecologism, politici de eliberare națională, exotism si orientalism, Denis Villeneuve alege sa marseze pe firul unei experiente mistice, închegarea unei religii.

E o alegere. Nostalgicii vor sublinia originalitatea variantei de acum 40 de ani a lui David Lynch, aceasta din urma o opera asumat camp, receptată prost la vremea ei, dar timpul recunoscându-i valoarea. În schimb Denis Villeneuve ia lucrurile în serios, și ne oferă o epopee. De care nu va veți plictisi în ciuda celor 3 ore ale filmului. 

Dune

 Dune, USA, 2021, regia Denis Villeneuve cu Timothee Chalamet, Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Josh Brolin, Stellan Skarsgard, Zendaya, Jason Momoa, Javier Bardem

Dune e un roman cult al literaturii SF, și, ca orice carte mare, trezește multe interpretări și viziuni asupra cărții, astfel ca un film-ecranizare, inevitabil, propunând o anumita expresie vizuala, trezește nemulțumiri.

Denis Villeneuve, fără îndoială regizorul momentului în lumea filmului SF, se achita bine de sarcina uriașă de a transpune pe ecran povestea din Dune. Prinde bine atmosfera de religie New Age care este in centrul romanului, construiește cu atenție picturala scenele, construieste acțiunea cu meticulozitatea intrigilor din roman, fără multe compromisuri.

Timothee Chalamet este în mod sigur un câștig fata de versiunea din 1984 asigurând o interpretare mult mai nuanțata  peronajului principal. După cum se vede din lista distribuției multă lume bună a cinematografiei, adica mult mai multa expresie actoriceasca decât în filmul de acum aproape patru decenii în urma a lui David Lynch. În paranteza fie spus, mie îmi place și acea versiune Dune, numai ca era realizata într-un alt registru, ca un fel de manifest camp.

Adică mergeți la Dune, iar eu scriu aceste rânduri așteptând cu nerăbdare partea a doua. 

Blade Runner 2049

Blade Runner 2049, USA 2017, regia Denis Villeneuve, cu Harrison Ford, Ryan Gosling, Ana de Armas

Ținând seama că filmul trimite la capodopera lui Ridley Scott din 1982, Blade Runner, m-am îndreptat spre cinematograf cu ceva așteptări. Sigur, mă gândeam eu, probabil nu va ieși ceva la fel de bun, dar se vor simți obligați să scoată ceva peste medie.

Nu, nu au reușit.

Principala vină e la scenariu. O mulțime de fire narative nedezvoltate, personaje slab caracterizate, totul pus acolo într-o ciorbiță indigestă pentru că probabil a fost considerat cool să fie acolo, nu că ar avea vreo contribuție la dezvoltarea dramatică.  Ce nevoie era de iubita virtuală? Sau de două personaje negative, nici unul prea conturat? Sau de șefa cu aspect fascist? 

Iar intriga, slăbuță, (Născut, nu făcut.), nimic cu impact memorabil. Filmul din Ridlay Scott avea un mesaj simplu și percutant ca o predică din Biblie, își punea o întrebare universală: Ce e omul? Și răspunsul ți se oferea cinstit, direct, în imagini fără egal: Oameni ne face iubirea și conștiința morții.

Cu un scenariu fără orizont Villeneuve nu performează nici el. În Arrival, Villeneuve a arătat că știe să facă SF de calitate. Aici a fost depășit de misiune. Dacă ar fi avut curajul să se pună la montaj și să taie toată polologhia inutilă din film, și reducea filmul la o oară și jumătate, poate că ar fi salvat cumva lucrurile, măcar în limita decenței, o poveste SF cu ceva ritm și frumos executată la capitolul direcție artistică. Dar nu, nu a făcut asta, și filmul este efectiv plictisitor.

Din păcate vizionarea filmului e cam pierdere de vreme.

Arrival, Primul contact

Arrival, Primul contact, USA 2016, regia Denis Villeneuve, cu Amy Adams, Jeremy, Renner, Forest Whitaker,

În mod sigur un SF care atrage atenția. În armata de filme cu invazii extraterestre, acest film este un film în care extratereștrii sunt numai un pretext pentru a medita despre noi, oamenii.
E un film care pote fi ”citit” în multe feluri, referințele la Dumnezeu, religie, viață, moarte, timp, semn și semnificat, fiind complexe și bine încadrate în poveste. Așa că trebuie să-i menționez pe Ted Chiang și Eric Heissserer care sunt ”vinovați” de această poveste excelentă.
Cinematografic, filmul mizează pe cadre strânse, meditative, fără multe zorzoane, concentrat pe narațiune. Muzica adaugă acestei atmosfere, sau se remarcă prin absență atunci când este cazul.
Și în final o notă de 10 pentru Amy Adams pe umerii căreia se află acest film emoționant.