Solaris

Solaris, URSS 1972, regia Andrei Tarkovski

Pentru ca am scris despre o carte scrisa de Tarcovski, Sculptând în timp, iată şi o invitaţie de avedea un film de Tarkovski: Solaris.

Teoretic este un film SF, bazat pe romanul omonim al lui Stanislaw Lem. Însă pentru Tarkovski este doar un pretext dramatic (aşa cum va utiliza miniromanul SF Picnic la marginea drumului pentru următorul film, Călăuza).

Pentru Tarkovski orice explorare nu poate duce decât la o singură descoperire: a ne desoperi pe noi înşine, esenţa umană. Tot ceea ce căutăm, fie şi pe o planetă îndepărtată, este pe noi înşine. Cu angoasele, iubirile şi nostalgiile noastre.

Tarkovski isi respecta publicul si-l tratează ca pe o fiinta ganditoare. Filmul sau nu este entertainment. Ritmul actiunii este lent. Ceea ce nu inseamna ca este plictisitor, ci te indeamana sa meditezi în fiecare cadru.

Filmul e un cerc, o întoarcere, o reflexie (să ne amintim că a făcut un film numit Oglinda).

Fiecare cadru are o poveste de spus.

Fiecare cu drumul său.În primul rând filmul trebuie simţit, nu gândit. În mod sigur raţiunea nu vă oferă decât un drum sterp printre betoane.

Back to the Future

Pentru că tot m-am lansat în rememorarea filmelor sf care au rămas de suflet pentru mine, voi vorbi de o altă trilogie care a marcat anii 80: Back to the Future.

Conceput ca un film cu buget relativ modest, fără mari așteptări,  povestea despre întoarcerea în timp a a unui tânăr din anii 80, în vremurile când părinții săi abia se cunoşteau şi când rock-ul abia se năştea, adică anii 50, a devenit instantaneu un film "cult". Pe urma succesului, Robert Zemeckis a primit comandă și pentru partea a doua,  cu o călătorie în viitor,  şi o parte a treia cu o călătorie în vestul sălbatic,  apoteotic, așa cum stă bine unei povești americane. Filme care nu au dezamăgit cu nimic.

Filmul poate fi obiect de studiu, cuum o colecție de clişee ale culturii pop pot fi utilizate pentru a crea o poveste cu succes la public și lipici ls critici, pentru a deveni ea însăși parte a culturii pop.

Star Wars

Sunt din generatia care a vazut Star Wars la cinematograf atunci cand a fost lansat in anii 70. In orice discutie despre filmul SF nu poti ignora acest film. Pentru ca schimbat genul SF. Pina atunci SF insemna fie filme catastrofa (vreun conflict omenire si extraterestri) fie SF problematizat unde cate o ipoteza stiintifico-fantastica era dezbatuta si intoarsa pe toate fetele. 

George Lucas a schimbat regulile jocului: filmul SF este despre a crea lumi, imaginare dar cu totul credibile. Peronajele din filmele lui Lucas nu se mira ca au o arma cu laser si o vantura in fata publicului mandri de a avea o astfel de arma, ci pur si simplu folosesc o arma cu laser. Si tot asa...

Scena din barul intergalactic e de nota 10.

Sigur, peste ani au aparut critici. Parti slabe in scenariu, inevitabila "imbatranire" a aspectului filmului tinand seama de progresul in efecte speciale.

Totusi trebuie observat ca scenariul a fost unul extrem de bun fiind dezvoltat neliniar pe doua fire dramatice (cel putin) confruntarea intre bine si rau fiind urmarita in lumea cavalerilor (buni sau rai) dar si in lumea celor obisnuiti. Din pacate putine filme SF de astazi fac asta, scenariile semanand mai mult cu niste jocuri de calculator, previzibil si linear, unde personajul principal rezolva cate un inamic sau situatie ajungand pina la o confruntare finala (ultimul nivel al jocului). Adevarata umilire a inteligentei oricarui sopectator de film. Ca sa nu mai vobim de "Imperiul contrataca" extrem de bine construit regizoral, cu atmosfera, dinamism si picturalitate a scenelor care a facut din film (partea a V-a a seriei) preferatul tuturor.

Pe de alta parte, da, pe vremea seriei initiale din anii 70 si inceputul anilor 80 nu existau efectele pe computer. Uneori asta se vede. Dar in ansamblu filmul este si astazi de vazut, spectatorul obisnuit cu efectele pe calculator nu este dezmagit. Mai mult, efectele fiind "filmate", si nu creatii din pixeli, uneori arata chiar mai bine decat efectele speciale din zilele de astazi. 

Eu o sa-mi amitesc mereu fascintia cu care am privit Razboiul Stelelor atunci cand a fost prezentat prima data.

Blade Runner

Pentru ca tot am devnit nostalgic dupa SF-urile de demult, hai sa zic cate ceva despre, probabil, cel mai bun SF al ultimelor decenii,  Blade Runner. 

Era prin 1982 cand au facut filmul. Razboiul Stelelor cucerise pe toata lumea. Povestile cu eroi spatiali si nave intergalactice ajunsesera la apogeul lor artistic. Ce se mai putea face in SF?

Ridley Scott a venit cu raspunsul in Blade Runner. SF-ul despre oameni si problemele lor pe Pamant. Fie si oamenii privindu-se in oglinda unor masinarii supersofisticate, create de ei insisi, si care le seamana intrutotul, ba chiar sunt mai bune decat ei. Povestea e simpla, functionand pe tiparul filmelor de actiune. Pe Pamant nu au voie androizii superputernici creati pentru explorari spatiale. Unii insa incalca regula. Asa ca exista un departament de politie care sa-i identifice (caci seamana perfect cu oamenii) si sa-i "retraga" (sa-i omoare adica). Deckard (Harrison Ford) este unul dintre acesti politisti si trebuie sa rezolve un caz.

Povestea simpla insa da prilejul unei meditatii asupra conditiei umane, prinsa intre inevitabila sa finalitate in nefiinta si aspiratia de a deveni Dumnezeu. In definitiv, ce e omul?

Ridley Scott reinventeaza viitorul, nu mai este un viitor al navelor spatiale, acestea nu lipsesc, dar acestea nu modifica cu nimic conditia umana, oamenii traiesc tot in coordonatele unei trivialitati cotidiene, un cotidian aproape mizerabil, peste care domina reclamele la Coca-Cola.

O atmosfera sumbra, dar colorata, imaginea viitorului creata de Ridley Scott va fi copiata intens in deceniile urmatoare de toti realizatorii de SF  (inclusiv George Lucas se va inspira in seria a II-a a trilogie Star Wars).

Ca lucrurile sa fie perfecte, coloana sonora e o capodopera Vangelis, invitand la meditatie.

Nu degeaba filmul a devenit "cult" si veti gasi si acum pasionati care dezbat de zor care este semnificatia animalutelor origami pe care le lasa la locul faptei personaju Gaff (un alt politistdin film). O fi fost si Deckard android sa nu?

Flash Gordon

Rascolind printre carti la librarie, m-a lovit revelatia ca nimic nu are mai mult impact decat cultura de consum. Aceasta raspunde asteptarilor primare, unor scheme de gandire arhetipale dupa cum demonta Umberto Eco in teoriile sale despre naratiune si mirajul culturii populare. Intr-o epoca in care Tarantino marcheaza succes dupa succes prin asumarea programatica si revalorizarea a retetelor filmului de serie B, nu ni se pare deloc iesit din comun sa consumam filme inspirate direct din Benzile desenate. Campul altadata criticat si marginalizat, are astazi locul sau in lumea artei.

Insa a existat si o "avangarda" a genului. Un exemplu este Flash Gordon. Film produs in 1980, este un SF care nu a facut cariera ca si Razboiul Stelelor,  a ramas mai mult un film pentru cinefili infocati, dar e un film care ar merita revalorizat in contextul cultural de astazi.

Filmul e inspirat de benzile desenate clasice cu eroul Flash Gordon din anii 30. Aduna in el, asumat si fara rezerve, tot kitchul benzilor desenate din acea perioada. Costume inzorzonate, extraterestre sexy (Ornella Muti) un geniu distrugator ( Max von Sydow) cu machiaj exagerat care aduce a asiatic. Toate temerile anilor 30 adunate , frica de rosii, frica de nazi, frica de rasa galbena, rasism (un Flash ireal de blond). Comparat cu desfasurarea de forte si efectele speciale sofisiticate din Razboiul Stelelor filmul a parut la vremea respectiva  o ratare. Putini au inteles mesajul artistic. Printre ei Queen, care au facut o coloana sonora memorabila.