Se afișează postările cu eticheta Ridley Scott. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ridley Scott. Afișați toate postările

vineri, 13 aprilie 2018

All the Money in the World



All the Money in the World, USA 2017, regia Ridley Scott, cu Michelle Williams, Christopher Plummer, Mark Wahlberg, Romain Duris.
Un film care a trecut oarecum neobservat prin cinematografe. Totuși e un film bine meșterit de Ridley Scott. Partea negativă este scenariul, care e mai mult un fel de piesă de teatru (dar nici aceea cea mai bună), unde interacțiunea dintre personaje e mai mult la nivelul declamatoriu și nu al al acțiunii.

În acest context e o ocazie bună ca să mai vedem o dată pe venerabilul Christopher Plummer, făcând un rol mare, de miliardar pentru care totul se măsoară în competiția pentru bani. Însă nu prea are parteneri pe măsură și dialogurile se consumă destul de plat. Poate doar Romain Duris mai e de remarcat într-un rol minor de bandit din Calabria.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Martianul


Martianul, USA 2015, regia Ridley Scott, cu Matt Damon

Pentru că producătorii americani de film au văzut că povestea din Gravity s-a vândut bine, și-au mai încercat o dată norocul într-o poveste despre om în confruntarea cu spațiul cosmic, și au făcut Marțianul.
Pentru asigurarea reușitei s-a luat una bucată Ridley Scott cunoscut pentru SF-uri meseriașe.  Care fiind meseriaș și-a făcut treaba bine. S-a luat și una bucată Matt Damon care se descurcă bine în rol de Sandra Bullock.
Una peste alta filmul e o reușită. Povestea cu membrul unei misuni, abandonat pe Marte, are suspans și vitalitate. Totuși nu reușește să atingă intensitatea emoțională din Gravity. Compensează însă la capitolul umor.
Dacă Ridley Scott ar fi avut tăria să renunțe la o vreo jumătate de oră de film plină cu aiureli despre solidaritatea umană (cu chinezii care îi ajută pe americani, hăhăhă!, cu echipajul care își pune viața în pericol ca să-l salveze pe cel abandonat, melodramatic) ar fi fost chiar o capodoperă.

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Blade Runner


Pentru ca tot am devnit nostalgic dupa SF-urile de demult, hai sa zic cate ceva despre, probabil, cel mai bun SF al ultimelor decenii,  Blade Runner. 

Era prin 1982 cand au facut filmul. Razboiul Stelelor cucerise pe toata lumea. Povestile cu eroi spatiali si nave intergalactice ajunsesera la apogeul lor artistic. Ce se mai putea face in SF?

Ridley Scott a venit cu raspunsul in Blade Runner. SF-ul despre oameni si problemele lor pe Pamant. Fie si oamenii privindu-se in oglinda unor masinarii supersofisticate, create de ei insisi, si care le seamana intrutotul, ba chiar sunt mai bune decat ei. Povestea e simpla, functionand pe tiparul filmelor de actiune. Pe Pamant nu au voie androizii superputernici creati pentru explorari spatiale. Unii insa incalca regula. Asa ca exista un departament de politie care sa-i identifice (caci seamana perfect cu oamenii) si sa-i "retraga" (sa-i omoare adica). Deckard (Harrison Ford) este unul dintre acesti politisti si trebuie sa rezolve un caz.

Povestea simpla insa da prilejul unei meditatii asupra conditiei umane, prinsa intre inevitabila sa finalitate in nefiinta si aspiratia de a deveni Dumnezeu. In definitiv, ce e omul?

Ridley Scott reinventeaza viitorul, nu mai este un viitor al navelor spatiale, acestea nu lipsesc, dar acestea nu modifica cu nimic conditia umana, oamenii traiesc tot in coordonatele unei trivialitati cotidiene, un cotidian aproape mizerabil, peste care domina reclamele la Coca-Cola.

O atmosfera sumbra, dar colorata, imaginea viitorului creata de Ridley Scott va fi copiata intens in deceniile urmatoare de toti realizatorii de SF  (inclusiv George Lucas se va inspira in seria a II-a a trilogie Star Wars).

Ca lucrurile sa fie perfecte, coloana sonora e o capodopera Vangelis, invitand la meditatie.

Nu degeaba filmul a devenit "cult" si veti gasi si acum pasionati care dezbat de zor care este semnificatia animalutelor origami pe care le lasa la locul faptei personaju Gaff (un alt politistdin film). O fi fost si Deckard android sa nu?

sâmbătă, 9 iunie 2012

Prometheus


Prometheus, USA 2012 Regia: Ridley Scott, Cu:Michael Fassbender, Noomi Rapace, Charlize Theron

Desigur ştiţi reţeta: urmele unei rase superioare, care conţin un secret periculos pentru omenire, sunt descoperite de o expediţie umană pe o planetă îndepărtată. 
Urmează şirul de orori, temele aventurierului nebun, care împinge expediţia dincolo de limita rezonabilului, a robotului inuman, şi bineînţeles salvarea omenirii.

Două ore de Ridley Scott citând din Ridley Scott, e prea mult, oricât de mare admirator ai fi al regizorului.

marți, 25 mai 2010

Robin Hood



Robin Hood, SUA-Marea Britanie, 2010.Regie: Ridley Scott.Cu: Russell Crowe, Cate Blanchett, Max von Sydow, William Hurt, Mark Strong.
Ridley Scott ne serveste un Robin Hood asezonat cu o mutime de discursuri despre libertate. drepturi, etc., etc., facand din faimosul bandit un fel de parinte al Magna Charta, si in lipsa de charisma Russell Crowe (actorului nu-i mai reuseste figura din Gladiatorul) tot ghiveciul e indigest si deloc credibil. Singura calitate a filmului e ca cel putin eroul nu poarta colanti.