Jupiter Ascending

Jupiter Ascending, USA 2015, regia Andy si Lana Wachowski, cu Channing Tatum, Mila Kunis

Desi destui au criticat ultima cretie a familiei Wachowski eu pot sa spun ca Jupiter Ascending este o experienta placuta.

Un SF unde viitorul este costruit cu o fantezie baroca nu poate decat sa incante ochiul. Muzica este o contributie importanta la intretinerea atmosferei. Mila si Channing sunt frumosi cat trebuie ca sa completeze acest tablou exuberant.


Singura problema ar fi ca familia Wachowski trebuie pe viitor sa lase pe altii sa le scrie povestile pe care le pun pe ecran. Pentru ca intre calitatea povestii (slabuta) si creativitatea vizuala (debordanta) este spatiul dintre divertisment agreabil si un film memorabil.

Oz:The Great and Powerful, Grozavul si puternicul Oz

Oz:The Great and Powerful, Grozavul si puternicul Oz, SUA 2013, Regia Sam Raimi, Cu Mila Kunis, Rachel Weisz, Michelle Williams, James Franco

Superb colorat, cu o inventivitate adecvata basmului, povestea vrajitorului Oz, recent aparuta pe ecrane este un spectacol care nu trebuie ratat.

Filmul se vrea un prequel al filmului clasic "Vrajitorul din Oz", o poveste inainte de poveste, care ne explica cum a ajuns vrajitorul in tinutul cu orase de smarald.

O mentiune speciala pentru James Franco, care arata ca poate mai mult decat roluri usurele din filme de actiune, care este un Oz cat se poate de simpatic bun cat trebuie sa fie un personaj pozitiv din basme, desi nu lipsit de slabiciuni umane.

Filmul rateaza "la mustata" sa fie o capodopera, pentru ca Sam Raimi, cunoscut pentru succesele cu Spider-Man, nu rezista tentatiei unui final rezolvat dupa toate regulile filmelor de actiune cu supereroi, adica dupa o portie consistenta de inventivitate cinematografica, un final cu plictiseala unei cafteli intre bine si rau. Cu toate acestea e un film de vazut. 

Lebăda neagră

Lebăda neagră/Black Swan, Regie: Darren Aronofsky.
Cu: Natalie Portman, Mila Kunis, Winona Ryder, Vincent Cassel, Toby Hemingway, Ksenia Solo, Barbara Hershey.

Filmul face din metafora comuniunii artistului cu rolul său un coşmar psiho-horror. Aronofsky ştie să ţină camera după personaj, sau mai corect, să tragă personajul în camera de filmat, astfel încât unghiul de vedere al spectatorului  să se integreze în scenă, cu atât mai terifiante fiind senzaţiile. Bine jucat, filmul este de maxim interes pentru amatorii genului. Personal nu sunt un fun al poveştilor pseudo-psihologice cu găselniţe puţin credibile pentru a agăţa privitorul într-un spectacol care până la urmă nu face decât să exploateze oroarea primară.