Passengers

Pasengers, USA 2016, regia Morten Tyldum, cu Jennifer Lawrence, Chris Pratt, Michael Sheen, Laurence Fishburne

Filmul e din seria de filme cu El care o întâlnește pe Ea, femeia visurilor. Altceva nici nu mai contează. Faptul că totul se petrece pe o navă spațială cu un echipaj integral criogenat, în drum spre o lume ce va fi colonizată de pământeni, sunt doar amănunte. De fapt asta este și marea calitate a filmului, e o poveste de dragoste spusă simplu (practic sunt doar două personaje) într-o împrejurare oarecum stranie.
Filmul calchiază structura narativă a Titanicului. El e pasagerul de la clasa de jos (fără acces la cafea cu lapte) trezit accidental din hibernare, cu abilități tehnice și un stil direct. Ea e sofisticată și frumoasă. Inevitabil e dragoste.
Jennifer Lawrence și Chris Pratt nu sunt Kate Winslet și DiCaprio, și nici nu trebuie să fie, pentru că aici miza este simplitatea și nu exuberanța flamboiantă a pachebotului de lux.
Bineînțeles nava nu se scufundă, dar stă să explodeze. Prilej de ceva acțiune și un happy-end.

Joy

Joy, USA 2015, regia David O.Russell, cu Jennifer Lawrence, Robert De Niro, Bradley Cooper,

Joy este splendida şi suprema exprimare a cretinismului consumismului american. Filmul se vrea un fel de odă a mopului cu storcător şi a teleshoppingului. Cu o astfel de idee în centru evident că nici Dumnezeul scenariştilor nu are cum să scoată o poveste cât de cât.
Pentru ca lucrurile să fie perfect catastrofale rolul principal este deţinut de Jennifer Lawrence, care este o bună arcaşă în Jocurile Foamei, dar nu are nimic în comun cu o mamă din clasa de jos din America care îşi creşte singură copilul, are grijă de toţi ai ei, şi cu toate astea reuşeşete în lumea dură a afacerilor. Oricâtă gimnastică ar face tânăra vedetă ca să ne convingă în rolul ei, tot ceea ce vedem este o actriţă plină de succes şi bani de la Hollywood care se chinuie fără folos să fie o mamă din clasa de jos din America şi care ... Adică nu va crea nici urmă de empatie pentru personajul ei.
Un film la care cu greu veţi rezista să-l vedeţi până la sfăşit.

The Hunger Games: Mockingjay Part 1

The Hunger Games: Mockingjay Part 1, USA 2014, regia Francis Lawrence, cu Jennifer Lawrence,

Bietul Philip Seymour Hoffman probabil nu putea sa reziste decat cu pumni de pastile la filmarile pentru acest film. Filmul e o insulta la adresa inteligentei spectatorului iar pentru actorii din el, altfel vedete respectabile pentru cariera lor, o grea incercare ca sa nu izbucneasca in ras la  filmarea scenelor.

Daca in filmele anterioare ale seriei povestea era condimentata cu trimiteri critice la industria divertismentului, care ridicau nivelul productiei, in aceasta parte a seriei nu veti gasi nimic peste un film din acela care se da sa umple programul la ore fara audienta la TV. Unii buni care se fugaresc cu aia raii fara sa stie mai nimeni de ce. Scene de duzina filmate in traditia celei mai penibile cinematografii de consum umplu filmul. Domnita Jennifer Lawrence, acum femeie in toata firea, poate fi orice in afara de o adolescenta rebela intr-un razboi, asa cum ii cere rolul din film.

Rar mi-a fost dat sa vad joc mai fals, actorii avand, cum spuneam, scuza ca e imposibil sa te concentrezi asupra rolului pe o partitura atat de stupida.

Veti reusi sa ramaneti in sala la cest film doar daca il priviti ca pe o comedie, savurand momentele de umor involuntar pe care le produce filmul.

Hunger Games: Catching Fire

Hunger Games: Catching Fire, SUA 2013, Regia Francis Lawrence, Cu Jennifer Lawrence, Woody Harelson, Josh Hutcherson, Donald Sutherland

A doua parte a lui Hunger Games nici nu dezamageste, nici nu rupe gura targului. Povestea continua cu o noua editie din Jocurile Foamei, unde regula va fi schimbata, vor participa din fiecare district numai castigatori de la editiile trecute. Evident Katniss si Peeta vor fi acolo. Cum se vor descurca vedeti voi la film daca aveti curiozitatea.

Bine dozat intre scene de actiune si momente de respiro, cu actori frumosi gata sa inspire adolescentele (am avut in sala un card de adolescente gata sa comenteze cu chiote sau murmure dezaprobatoare, cine se pupa cu cine), filmul arunca si un ochi critic la lumea spectacolului, desi mai putin decat in prima parte a seriei, unde ironia fata de  lumea spectacolului era o tema centrala care dadea ceva mai multa substanta filmului.

In definitiv filmul este exact ceea ce se doreste sa fie, un film pentru adolescenti cu o poveste intr-o lume fantastica, si cine vrea sa vada asa ceva va fi satisfacut. Cine nu, nu.