Rogue One

Rogue One, USA 2016, regia  Gareth Edwards,  Felicity Jones, Diego Luna, Forest Whitaker, Riz Ahmed

Rogue One a fost făcut cu țintă sigură nostalgicii seriei Star Wars. Este absolut de admirat efortul realizatorilor de a face un film care să arate cât se poate de mult precum seria originală din anii 1970-1980.
Sub acest aspect, ca unul din cei care am fost încântat în copilărie de imaginația lui George Lucas, nu pot decât să mă declar satisfăcut.
Desigur scenariul nu plesnește de originalitate, și e previzibil chiar dincolo de faptul că e un prequel al cărui deznodământ îl știm din seria originală. Unii își mai amintesc că în primul film al seriei (A New Hope) se vorbește de niște rebeli care s-au sacrificat ca să facă rost de planurile Stelei Morții, arma absolută a Imperiului.. Acest film este povestea lor. Poveste tragică cu o victorie amară, și de aceea realizatorii s-au inspirat mult din imaginile din The Empire Strikes Back. ceea ce nu e rău, căci toți admiratorii seriei consideră acel film ca un vârf artistic pentru Războiul Stelelor. Forța filmului stă în amănunte, în scenele create cu imaginație, și cu un pic de umor adus de un robot imperial capturat de rebeli, plin de sarcasm. Astfel că le iertăm că nu au rezistat modei de a pune ca personaj principal o eroină, cu nota că au adăugat și un personaj principal masculin credibil, astfel că lucrurile funcționează ceva mai bine pe ecran.
După semi-duda din Star Wars: Episode VII - The Force Awakens aș prefera ca povestea Star Wars să fie continuată de echipa din Rogue One, iar J.J. Abrams să fie trimis la plimbare.

Elysium

Elysium, SUA 2013, regia Neill Blomkamp,  Matt Damon, Jodie Foster, Sharlto Copley, Alice Braga, Diego Luna, William Fichtner,

 

Dupa ce am vazut District 9 al lui Neill Blomkamp am fost extreme de curios sa vad acest nou film al regizorului. La vremea respectiva marturiseam ca District 9 e unul dintre cele mai bune filme din genul SF.

 

Din nefericire Elysium e dovada ca tot ce intra in falcile masinariei de produs filme de la Hollywood se transforma in produse de serie dupa aceleasi retete rasuflate. Scenariul e construit liniar ca sa nu oboseasca prea tare neuronul consumatorului de pop corn. Care nici nu va realiza ca nu e tocmai logic, dar in fine, scaparile de logica nu sunt chiar atat de grave incat sa strice filmul de tot. Si mai trist, grabit sa descrie scenele de actiune, scenaristul "rezolva" destul de sumar personajele.

 

Stilul lui Blomkamp se recunoaste pe ecran, o camera care se tine nervos dupa personaje si actiune, o distopie bine vizualizata, cu o lume terestra saraca si o lume a celor bogati care traiesc pe o statie spatiala (vezi Metropolis, cu bogatii pe pamant si muncitorii in subteran, scena intrarii in fabrica). Totusi, angajat la Hollywood Blomkamp e mai cuminte decat in District 9, fara incercari de cineverite, care erau deliciul filmului anterior.

 

Una peste alta e un SF facut bine, dar care nu reuseste sa iasa in evidentaasa cum facuse District 9.