Se afișează postările cu eticheta Sam Rockwell. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sam Rockwell. Afișați toate postările

luni, 17 octombrie 2022

See How They Run/ Uite-i cum fug

 

 See How They Run/ Uite-i cum fug, USA 2022, regia Tom George, cu Sam Rockwell, Adrien Brody, Saoirse Ronan

Un film construit pe o poveste deșteaptă, cu o atmosferă de Londra 1950 bine realizată, și prilej pentru Sam Rockwell să mai facă un rol memorabil.


Filmul se joacă cu locul comun în peveștile din genul „policier”. Dacă ai văzut un astfel de film le-ai văzut pe toate, se spune chiar în film. Structura narativă este întotdeauna aceeași, dar... Acest „dar” face diferența. Aici e vorba de o crimă în chiar o poveste cu criminali. Crima se petrece la teatru, în cadrul spectacolelor inaugurale ale „Cursei de șoareci” prea bine cunoscuta piesă de Agatha Christie. Sunt implicați regizori, scenariști, actori.

Și un inspector londonez original jucat excelent de Sam Rockwell. 

Pentru ca , da, calitatea unei astfel de povesti, este dată de stil, atmosfera londoneză, caracterele originale. Și într-un final chiar de către împlinirea așteptărilor publicului asupra  „locului comun” în poveste.  In definitiv, faptul că lucrurile se întâmplă exact așa cum ne-am așteptat face parte din katharsis adus de drama ce tocmai s-a desfășurat sub ochii noștri.


duminică, 25 martie 2018

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri


Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, USA 2017, regia Martin McDonagh, cu Frances McDormand, Woody Harrelson, Sam Rockwell,

Văzând filmul, te întrebi ce conspirație a făcut ca prostioara The Shape of Water să ia Oscarul când a avut competitori de așa calibru. Având ca regizor pe Martin McDonagh, pe care îl remarcam acum ceva vreme cu Seven Psychopaths, filmul spune o poveste puternică (tot McDonagh e responsabil de scenariu). O poveste greu de rezumat. A spune doar că e despre lupta lui Mildred (Francisc McDormand), mamă a unei fete violate și ucise, cu sistemul care nu arată prea mult entuziasm în anchetarea cazului, ar fi o simplificare neîngăduită. Eu aș spune că e despre lupta de a rămâne oameni într-o lume în care nu (mai) există vreo recompensă pentru asta.
Francisc McDormand și Sam Rockwell își merită Oscarul cu prisosință. Tot așa de bine putea să ia un Oscar și Woody Harrelson.
Ei, da, se mai fac și filme bune la Hollywood, care trebuie neaparat văzute!

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Better Living Trough Chemestry

Better Living Through Chemestry, Dragostea e magie, nu chimie, USA 2014, regia Geoff Moore , David Posamentier, cu Sam Rockwell

E vorba de un filmuleţ pe care cu ușurință îl puteţi confunda cu un episod din Neveste disperate. De fapt Soţul disperat, pentru că aici e vorba de drama unui soţ din clasa mijlocie americană, trăind în suburbia confortabilă a unui oraş american. Asemănarea constă nu numai în tema filmului, ci şi în copierea tuturor mijloacelor de expresie din îndrăgitul serial. Au furat până și vocea din off care intervine în diverse momente ale filmului.
Filmul este salvat din totalul anonimat de prestația lui Sam Rockwell, care în rolul principal al soţului sătul de existența sa teoretic perfectă, are câteva momente comice absolut geniale. Merită să vedeţi filmul fie şi numai pentru a savura cele 30 de secunde cu apariția lui Sam Rockwell la un concurs de ciclism organizat în cartier.


duminică, 23 decembrie 2012

Seven Psychopaths

Seven Psychopaths, Sapte pshihopati si un caine, USA 2012, regia Martin McDonagh, Cu: Colin Farell, Christopher Walken, Woody Harrelson, Sam Rockwell

Un scenarist e in pana de inspiratie. Cum va da de capat la un scenariu numit "sapte psihopati" atunci cand inspiratia s-a inecat in alcool? Evident un scenariu cu acest titlu va atrage psihopatii si povestea e gata.

Filme despre legatura subtila dintre naratiune si realitate s-au mai facut.Cand naratiunea provoaca realitatea si realitatea este suport naratiunii.

Martin McDonagh ( a mai facut un alt film bun, In Bruges)  scapa de tentatia autocontemplarii satisfacute in fata labirintului de oglinzi fictiune-realitate, si mizeaza pe burlesc. Pentru ca traim in o lume nebuna in care nu mai e loc de meditatie, ci, eventual, de a apasa pe tragaci. Psihopatii suntem toti. Si daca tot e vorba de film, si vrem sa fim mai optimisti, toti avem vise. Realitatea e visul unui calugar budist...

Cainele e singurul personaj care nu sufera de psihoza.