Dunkirk

Dunkirk, USA, Marea Britanie, Franța, Olanda 2017, regia Christopher Nolan, cu Tom Hardy, Kenneth Branagh, Mark Rylance, Fionn Whitehead, Harry Styles, 

Christopher Nolan confirmă că este un regizor de mare calibru și dă ceea ce este, în opnia mea, filmul anului, cel puțin din ceea ce am văzut până acum pe ecrane.

Eu o să subliniez aici doar două aspecte, dar vă asigur că este un film la care trebuie să mergeți din mai multe motive, fie pentru o poveste bine închegată care se desfășoară ca o dramă antică, fie pentru actorii mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți (dar promițători) de pe afiș, fie pentru scene impresionante de acțiune în timp de război.

Nu vă povestesc eu aici ce e cu Dunkirk, în orice caz e cu nemții și englezii (plus francezii) în al doilea război mondial. De fapt nici nu prea contează, și aici e marele talent al lui Christopher Nolan, care refuză cu desăvârșire tentația unei epopei istorice, făcând un film despre individ și supraviețuire, care, așa cum ne va spune cineva în film la sfârșit, este suficient pentru a fi un erou. Nolan alege o perspectivă exclusiv subiectivă și individuală asupra evenimentelor, pe care o pune în film într-o narațiune în care succesiunea temporală are doar o importanță relativă, refuzând astfel spectatorului vreo perspectivă istoricizată sau istoricizantă asupra evenimentelor. Este un film exclusiv despre oameni și alegerile lor, un film aproape intim, în care războiul e doar un fundal; și de aici o receptare emoțională fără egal a filmului.

Al doilea lucru care trebuie menționat este muzica lui Hans Zimmer, cel folosit de Nolan și la capodopera Inception, care adaugă un aer suprarealist filmului, plasând și mai mult spectatorul în câmpul receptării subiective a evenimentelor. 

De nota 10.

Tinker, Tailor, Solder, Spy

Tinker, Tailor, Solder, Spy, Marea Britanie, 2011. Regie: Tomas Alfredson. Cu: Gary Oldman, Colin Firth, Tom Hardy, John Hurt, Mark Strong, Toby Jones, Kathy Burke.

Nu sunt chiar un admirator al filmelor cu spioni. Si in cazul lui Tinker, Tailor, Solder, Spy nu pentru povestea politista m-am indemnat spre cinematograf. O poveste destul de buna, unde adevarata primejdie nu vine de la inamic, ci chiar de la colegii spioni, care, in jocurile lor de putere, in calitate de stapani ai secretelor, incep sa se creada si stapani ai binelui si raului si sa actioneze intr-o zonă unde considerentele morale incetează să mai fie relevante pentru ei (din fericire sunt relevante pentru altii si rorul se termina cu bine).

Interesante sunt insa alte lucruri. 

In primul rand in distributie este crema actorilor britanici, unde pina si roluri episodice sunt detinute de actori de prima mana. Si un actor mare se vede in scena si chiar daca face doar sa duca un pahar cu apa. 

Pe de alta parte este un film de atmosfera. Povestea este taiata nervos pentru a puncta starea de suspiciune generalizata (nici chiar vanatorul de cartite nu e ferit de suspiciunea de a fi el insusi cartita din serviciul secret britanic).

Mai mult regia este atenta la detalii si reconstituie exemplar atmosfera de epoca a anilor 70.