Se afișează postările cu eticheta Tom Cruise. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tom Cruise. Afișați toate postările

joi, 1 septembrie 2022

Top Gun: Maverick

 


Top Gun:Maverick, USA 2022, regia Joseph Kosinski, cu Tom Cruise


Nu pot să spun că am fost, la vremea când a ieșit pe ecrane, un fan al filmului Top Gun. In afara de celebra melodie a formatiei Berlin, de pe coloana sonoră, erau putine de reținut din film, cu acțiune simpluță, chiar dacă plină de imagini spectaculoase cu avioane. 

Cu acest Maverick, un fel de sequel-remake peste ani, căci linia filmului inițial este calchiată cu minuțiozitate, am descoperit bucuria de a vedea un film făcut old school.  Top Gun: Maverick este un film în care toate lucrurile sunt la locul lor, așa cum se făceau filmele „pe vremuri”. Nimic excepțional, acțiunea se derulează cuminte în tiparele așteptate.

Filmul te face să meditezi la cât de slabă a ajuns astăzi narațiunea cinematografică, dacă un film, altminteri simpluț, te îndeamnă la reflecții pozitive față de el, cel puțin prin comparație cu ce se scrie astăzi ca scenariu de film.

sâmbătă, 15 septembrie 2018

Mission: Impossible - Fallout

Mission: Impossible - Fallout, USA 2018,  regia Christopher McQuarrie, cu Tom Cruise

Tom Cruise rămâne Tom Cruise chiar și fotoshopat și cu câteva, probabil, operații estetice. Ne-o dovedește în ultimul film din seria Mission: Impossible. În definitiv pe umerii săi a stat misiunea de a face din această serie una la fel de respectabilă și stilată precum cea cu 007. Și a reușit, fără îndoială.
Pentru că renumele se păstrează cu munca și inventivitate, pe lângă farmecul personal marca Tom Cruise, avem un scenariu cu câteva twist-uri, cu ritm alert, locații de top și umor. Scenele de acțiune sunt, ca deobicei, inventive, dau doar un exemplu, o urmărire pe motocicletă în Paris. Echipa de actori e la înălțime, și se completează perfect. Un regal al genului. 

vineri, 22 septembrie 2017

American Made/Barry Seal: Trafic în stil american 

American Made/Barry Seal: Trafic în stil american , USA 2017, regia Doug Liman, cu Tom Cruise, Domhnall Gleeson, Sarah Wright,


Tom Cruise arată în acest film că încă este actorul șarmant pe care îl știm încă din Top Gun. Sub bagheta inspirată a lui Doug Liman (au mai lucrat împreună în excelentul SF  Edge of tomorrow).

E un film bazat pe o poveste adevărată. Barry Seal a fost un personaj real implicat în afacerile murdare ale Statelor Unite din America Centrală, unde limita dintre cei buni și cei răi, ce e corect și ce e incorect, e greu de stabilit. O poveste cu droguri, arme și politică.

Dar mai ales o poveste cu ritm, cu un absurd (al politicii) bine subliniat în fiecare scenă. Cu un Tom Cruise care te face să te întrebi ce fel de om este acela care intră în combinațiile pe care le povestește filmul. În definitiv, tot filmul, personajul Barry Seal este un om decent, în care se recunoaște probabil majoritatea cetățeanului mediu, dar care ... o să vedeți voi ce face.
De notat și pretația lui Domhnall Gleeson în rol de agent CIA, cu totul special.

duminică, 6 noiembrie 2016

Jack Reacher: Never Go Back


Jack Reacher: Never Go Back,USA 2016, regia Edward Zwick, cu Tom Cruise

Dacă primul Jack Reacher a fost un film de acțiune decent, urmarea lansată acum nu multe zile e o făcătură, fără pic de imaginație. Jack Reacher trebuie să salveze pe câte cineva, fie o domniță din armată, care pare că nu prea are nevoie să fie salvată, sau o fiică care se pare că nu este fiică.
Și cum Tom Cruise nu mai e nici el la prima tinerețe ca să țină domnișoarele cu palpitații la fiecare apariție, altfel de emoții filmul nu prea are șanse să aducă.

sâmbătă, 22 august 2015

Mission:Impossible - Rogue Nation

Mission:Impossible - Rogue Nation, USA 2015, regia Christopher McQuarrie, cu  Tom CruiseRebecca FergusonJeremy Renner, Alec Baldwin

Zboara agentul Hunt agatat de usa avionului, cu un costum impecabil? Zboara. Atunci mai doriti ceva? Mission:Impossible este un execrcitiu de stil la fel ca si 007 (varianta America). Si isi onoreaza cu prisosinta (re)numele.

Desigur adaptat la gustul actual. Eroina nu mai trebuie sa fie salvata, ci, eventual, salveaza ea pe superagentul cel sarmant. 

vineri, 13 iunie 2014

Edge of Tomorrow

Edge of Tomorrow, USA 2014, regia Doug Liman, cu Tom Cruise, Emily Blunt

Filmul este un SF care este bazat pe o poveste impresionant de bine construită. Eroul filmului, Tom Cruise ca deobicei execută perfect rolurile, luptă împotriva unei invazii extraterestre. Şi moare şi reînvie în fiecare zi, pentru a lua bătălia de la capăt.  Ce înseamnă asta o să vedeți la film.

Perfect jucat, Tom Cruise plus Emily Blunt, perfect regizat, cu o poveste solidă (v-am mai spus), cu adrenalină până la limita suportabilului, cu umor, cu o poveste de dragoste (dragostea e tot ce nu poate fi repetat, orice truc temporal am avea la dispoziţie), a devenit SF-ul meu favorit.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Oblivion

Oblivion, SUA 2013, Joseph Kosinski, Cu Tom Cruise, Morgan Freeman, Olga Kurylenko

Filmul e un fel de tocanita dupa Solaris (ambele versiuni, si cea sovietica si cea americana) , Odiseea Spatiala, Razboiul Stelelor, Matrix si chiar Wall-E. Baietii care au facut isprava din filmul asta chiar iubesc SF-ul si e clar ca s-au uitat la multe filme de gen si cu mare drag au vrut sa bage din toate in acest film. La asta au adaugat si vreo doua cotituri in poveste cat sa nu ne plictisim in mod clasic cu baiatul bun care salveaza fata de monstrul cel rau. Si, desi e clar ca au furat mult de pe la altii s-au straduit sa faca treaba bine si au turnat fiecare scena cu multa meserie cat sa nu-i regretam pe maiestrii care au lucrat la filmele citate mai sus. 
Intr-un cuvant daca esti iubitor de SF, ti se vor da din toate cate ceva ca sa te simti bine privind la acest film. Mai putin un lucru: putintica originalitate.
Si, da, Tom Cruise coboara pe sarma din tavan.

vineri, 28 decembrie 2012

Jack Reacher

Jack Reacher, USA 2012, regia: Christopher McQuarrie, Cu: Tom Cruise, Rosamund Pike, Richard Jenkins, Rober Duvall

Este exact filmul la care va asteptati, un criminal care nu e criminal, un detectiv bun, un detectiv rau, un avocat (de fapt avocata) gata sa apere principiul unui proces corect chiar si pentru cel mai odios criminal, impuscaturi, urmariri cu masini, ceva bataie.

Se cunoaste ca Tom Cruise a mai imbatranit deci nu o sa aveti parte de sarituri din avion sau coborari pe sfoara din tavanul cladirii.

In plus filmul e cea mai tare antireclama la Audi. Adicalea, cum se poate, Mosule, ca baietii aia duri (nu pitipoanca din Dorobanti care confunda retrovizoarea cu oglinda de fard) sa nu poata scapa intr-un Audi ultimul muget, de urmarirea lui Cruise calare pe o vechitura de pe vremea cand masinile mai aveau carburator?