Tara Vinului

Mo Yan, Tara Vinului, traducere Luminita Balan, Humanitas 2014

Fiecare roman al lui Mo Yan pe care il citesc imi confirma geniul acestui scriitor.

Tara Vinului este o carte mai veche a sa (aparuta in China în 1992). Cartea este o satira la adresa societatii Chineze "de tranzitie". Sa nu uitam ca este tocmai vremea cand China se lansase hotarat pe calea dezvoltarii prin economia de piata, lasand in urma iluziile marxismului, cel putin la nivelul practicii economice.

Povestea principala este cea a unui anchetator trimis sa investigheze alegatiile despre acte de canibalism care s-ar petrece intr-o regiune a Chinei numita "Tara Vinului". Acest fir narativ este condimentat cu o corespondenta fabuloasa  intre un fictiv doctorand in stiinta vinului, Li Yidou (de fapt s-ar traduce Li Halbă/Pahar), locuitor al Ţării Vinului, şi Mo Yan.

Tema canibalismului este o metafora a unei Chine care se autoconsuma,  in sens spiritual, trecand de la neantul marxist la neantul unui consumism exacerbat.

Cartea este un exemplu cum se poate scrie genial in traditia realismului magic. De altfel, Mo Yan isi recunoaste deschis radacinile si sursa de inspiratie, caci lucrarea de masterat al lui Li Yidou este despre Garcia Marquez!

Ma gandeam cu tristete ca literatura romaneasca nu are nicio carte care sa surprindă atât de bine esenta perioadei pe care o numim "tranzitie". Poate recomanda cineva una?

Sorgul rosu

Mo Yan, Sorgul rosu, traducere Dinu Luca, Humanitas, 2012

Pentru că am făcut pasiune după cărţile lui Mo Zan, iată şi câteva cuvinte despre Sorgul Roşu.

Sorgul Roşu este o epopee. Personajele principale sunt Bunica, negustoare de rachiu de sorg şi Zu Zhan ao, cărător de lectică devenit bandit.

Este o epopee demnă de mare balade. Important nu este să ştim destinul eroilor, şi Homer ne spune că Achile e cel-iute-de-picior şi ştim cum va muri, cunoscându-i singura vulnerabilitate, ci important este să cântăm faptele lor. Aşa şi  Mo Yan ne creionează de la început destinul tragic al eroilor, fără ca asta să ne afecteze cu nimic curiozitatea despre faptele de basm ale acestora. Eroi care se nasc, cresc, fac dragoste şi mor în sorgul roşu.

Literatura la superlativ.

Şi un mic fragment

 " Tata se bălăcea în Râul Negru şi era un înotător înnăscut. Bunica spunea că era mai nerăbdător să vadă apa decât să-şi vadă mama. La cinci ani se scufuda ca răţuştele, cu gaura roză a curului îndreptată spre cer şi picioarele ridicate în sus."

Obosit de viata, obosit de moarte

Mo Yan, Obosit de viata, obosit de moarte, Humanitas Fiction, 2012

Categoric, Mo Yan face parte din aceeaşi line de scriitori cu Marquez sau Llosa. Priceperea sa în a mânui cuvântul pentru a construi lumi narative într-o viziune halucinantă, alături de descrieri ale faptelor de un realism şocant poate fi apreciată fără reţinere ca fiind genială.

În Obosit de viaţă, obosit de moarte, paralela cu Marquez poate fi dusă mai departe prin asemănările cu rmanul Un veac de singurătate. 

Mo Yan construieşte povestea unei familii sub comunismul chinez, de când acesta s-a instaurat şi până în anul 2000.  Unitatea poveştii este dată de reîncarnările lui Ximen Nao, moşierul întemeietor al familiei, ucis de comunişti ca duşman al poporului. Acesta îşi contemplă urmaşii, şi parcursul lor, reîncarnat ca măgar, bou, porc, câine, maimuţă. O evoluţie care are ca sens iertarea, detaşarea de patimi, pentru ca în final a se reîntoarce ca om, purificat, în ultimul descendent al său născut odată cu noul mileniu.

"Ceva trebuia să se petreacă. Tocmai pe când Jinlong, mânat de o furie cruntă. îi replica aşa lui Yang, insignei (cu Mao Zedong, liderul counist al Chinei) aceleia uriaşe de porţelan de la pieptul său i s-a desprins şi i-a căzut cârligul, iar ea a picat în latrină. Jinlong a înlemnit. Yang a încremenit. Până când frate-meu să se limpezească şi să dea să se arunce grabnic înăuntru săpescuiască insigna, s-a limpezit Yang. L-a înhăţat pe frate-meu de piepţii hainei şi s-a pus să ţipe tare:

- Am prins un contrarevoluţionar! Am prins un contrarevoluţionar activ!

Frate-meu a fost, ca Hong Taiyue şi ceilalţi, moşierii, chiaburii, contrarevoluţionarii, elementele rele şi caitaliştii, pus la muncă supravegheată."

Schimbarea

Mo Yan, Schimbarea, trad. Bogdan Perdivara, Ed. Trei, Bucuresti, 2012

Despre Mo Yan, de cand a luat Nobelul se tot vorbeste. Nu am sarit direct la "Sorgul Rosu", ci m-am aventurat si eu la o carte mai cu dieta la numar de pagini "Schimbarea", pe principiul ca daca nu imi place sa nu imi para rau.

Acum imi pare rau ca nu am citit mai mult de Mo Yan. E bun dom'le! 

Schimbarea este o carte (pseudo)autobiografica, o carte care are mai putin despre viata autorului, cat despre destine intr-o China care a devenit alta de la ortodoxismul comunist al lui Mao, la  Chiana de astazi a afacerilor si mondializarii.

Comentariile ca este vorba de un scriitor din aceeasi rasa cu Garcia Marquez nu sunt deloc deplasate. Aceeasi stiinta in a manui cuvantul pentru a crea o atmosfera a naratiunii in termenii basmului, imbinata cu descrierea vietii cu un realism atroce.