Desigur a vedea un Macbeth cu Michael Fassbender și Marion Cotillard cap de afiș este o tentație majoră.
Totuși filmul nu reușește să convingă ca operă cinematografică. Regia urmărește o reprezentare destul de clasică a piesei lui Shakespeare. Libertățile pe care și le ia față de piesa originală din nefericire nu aduc nimic nou pentru recepția piesei. Deși cinematograful dispune de mijloace artistice mai variate decât scena ele sunt prea puțin folosite pentru ca, eventual, să facă receptarea operei lui Shakespeare mai facilă pentru un public mai larg decât cel care merge în mod obișnuit la teatru, ceea ce ar fi fost un obiectiv cât se poate de decent pentru o astfel de realizarea cinematografică. Aș putea spune că mesajul din Macbeth e chiar mai greu de perceput în acest film decât într-un Macbeth jucat clasic pe o scenă. Chiar intriga devine oarecum neclară în această viziune cinematografică, și probabil, pentru cel care e total nefamiliarizat cu povestea, de neînțeles. Regizorului nu i-a spus nimeni că dacă te uiți la multe filme de Kurosawa nu înseamnă că știi să faci filme ca și celebrul regizor japonez. Astfel că filmul abundă în cadre filmate într-un stil pictural, care amintesc de filmele lui Kurosawa, dar absolut gratuite din punct de vedere dramatic, greșeală în care Kurosawa nu cădea vreodată. Bomboana de pe colivă este traducerea în românește care nu reușește să redea nimic din grația versului lui Shakespeare.
Cum zicea Lady Macbeth "What's done is done."
