Dacă scopul filmului Elvis este acela de a ne face să fredonăm din nou melodiile care l-au făcut celebru pe Regele Rock and Roll, eu zic că au reușit.
Partea muzicală a filmului este în mod sigur o reușită, și fiind vorba de o poveste despre un star al muzicii, acest fapt este suficient pentru a valida filmul.
A fost găsit tonul potrivit pentru a descrie contextul muzical în care s-a născut fenomenul Elvis, dar, încă și mai inspirat, Elvis este adus în actualitate prin inserturi muzicale hip-hop. Elvis era un tip cool din anii 1950, așa cum sunt cool cei care domină topurile astăzi.
Austin Butler se achită bine de misiunea de a personifica pe Elvis, desigur, e imposibil de prins în toate detaliile charisma fără egal a Regelui, dar una peste alta îi „iese” rolul.
Replica este dată de Tom Hanks in rolul mult criticatului manager al lui Elvis Presley, Tom Parker, și Tom Hanks este insidios cât cuprinde, adică este din nou un actor superlativ, de această dată într-un rol negativ.
Dacă filmul are părți slabe, acestea sunt la partea narativă. Scenariul se mișcă greu, filmul e lung, cam prea lung, și asta în ciuda unor caractere destul de liniare, uneori slab caracterizate. Sunt personaje secundare care ar trebui chiar să aibă o greutate în film care sunt efectiv schematice. Totuși, reușesc și aici, pe partea narativă, câteva momente bune, care fac scuzate lipsurile în construcția poveștii.
La aceasta se adaugă cinematografia îngrijită și atmosfera de epocă, ambele contribuind la reușita spectacolului.
