Rusia. Revoluție și război civil 1917-1921

 

O carte nouă a unui istoric favorit pentru mine, Antony Beevor, care a fost și elev al lui Keegan (istoricul din postarea precedentă).

Cunoscut în special ca istoric al celui de Al doilea război mondial, Beevor, de această dată, se angajează în a scrie o istorie a Revoluției bolșevice din 1917 și a războiului civil ce a urmat, desfășurat până în 1921, care s-a încheiat cu victoria bolșevicilor care au reușit să-și asigure controlul asupra a cea mai mare parte din fostul imperiu rus.

Este o istorie a violenței aduse la un nivel cum nu se mai întâlnise până atunci. Nici chiar Primul război mondial nu a a cunoscut un astfel nivel de cruzime, căci, în ciuda milioanelor de victime, a rămas în mare parte o afacere a militarilor, civilii fiind expuși doar indirect sau accidental conflictului.

Războiul civil din Rusia inventează războiul total. Luptele nu se poartă doar cu combatanții, ci, chiar mai ales, orice persoană poate fi considerată un inamic, și prin urmare ucisă fără niciun fel de justificare. Combatanții dispun deja de mijloace moderne de ucidere în masă, și nu se sfiesc nicidecum să le folosească împotriva populației civile. Dacă în secolul al XIX-lea în fața puștii și baionetei un grup de civili încă mai avea o șansă în fața unui grup de militari, mitraliera a făcut din grupurile înarmate stăpâni absoluți față de populația civilă. Mai mult, războiului i se adaugă o componentă ideologică fundamentală (în cazul bolșevicilor, lupta de clasă). Astfel inamicul este dezumanizat, nu mai este un om cu care trebuie să te lupți pe viață și pe moarte datorită unui concurs de împrejurări, victoria militară fiind un obiectiv suficient, atingerea căruia conduce la revenirea la regulile umanismului, ci dimpotrivă victoria militară e doar mijlocul pentru anihilarea totală a inamicului, militari și civili laolaltă. Este războiul în care se inventează genocidul.

Astfel că istoria lui Beevor este, cu concluzii nefericite pentru considerațiile privind răul care zace în oameni, o înșiruire de atrocități, una mai grozavă decât cealaltă.

Și acum și ceva despre faptele de vitejie ale românilor. Câți dintre dumneavoastră știți că în Siberia, luptând alături de Albi (cei care se opuneau bolșevicilor), a fost un Corp de Voluntari Români, mai târziu Legiunea Românească.

Acest corp a fost format din prizonieri de război din Ardeal, luați prizonieri de ruși în luptele cu armatele austriece (în cadrul cărora luptau și românii din Ardeal). A luptat încadrat în mult mai însemnata ca număr (și foarte celebra) Legiune Cehă care a controlat practic Siberia în timpul Războiului Civil. 

Despre istoria acestui corp de voluntari puteți citi chiar pe Wikipedia, treceți direct la capitolul „Al doilea corp de voluntari”.

Crete. The Battle and the Resistence

Ca Antony Beevor e unul dintre autorii mei preferați, nu e nici un secret căci tot am mai scris note despre cărțile lui. Este genul de istorie centrata pe oameni, fără compromisuri la valoarea științifică a lucrărilor.
Bătălia pentru Creta din al doilea război mondial este prima operațiune aeropurtata de amploare din istorie. Germanii au cucerit Creta de la englezi și forțele grecești ce se aflau pe insula apelând la parașutiști și transport aerian aproape în exclusivitate. De înțeles aceasta strategie căci marina britanica încă era stăpâna marilor.
Deși bine informați, comandanții britanici au făcut greșeli după greșeli pentru că pur și simplu, rămași la scheme de gândire militara învechite, nu puteau sa conceapă și sa pună în execuție un plan care sa combată o astfel de acțiune.
Cartea nu se oprește la bătălia respectiva din mai 1941, ci continua cu ocupația și mișcarea de rezistenta. Cretanii moșteniseră o bogata experiență la astfel de acțiuni de pe timpul otomanilor, și germanii nu au reușit sa facă mai nimic în fata rezistentei localnicilor, regiunile muntoase din centru insulei fiind în afara controlului lor. Figuri pitorești sunt evidențiate precum un călugăr care se remarca în rezistenta și este evacuat din insula de englezi în Egipt unde este antrenat pentru toate tehnicile de lupta (parașutism inclusiv), bineînțeles cu dispensa  specială ceruta la Patriarhie să-și tundă pletele și barba călugărească.
In planul istoriei mari Antony Beevor susține teoria că campania din Balcani (al cărui final îl constituie cucerirea Cretei) nu a împiedicat cu nimic planurile germane de invadarea a Uniunii Sovietice. Forțele folosite în Balcani nu erau desemnate sa participe în campania din est, iar resursele alocate au fost puține și secundare ca importanta. Beevor crede că întârzierea declanșării campaniei din est este datorata în principal planificării defectuoase, Hitler era un strateg de cabinet care acorda putina atenție problemelor logistice, și în particular întârzierii cu care s-a făcut aprovizionarea cu combustibil a diviziilor de tancuri care fuseseră desemnate sa atace Uniunea Sovietica. Chiar și cucerirea Cretei s-a făcut cu unități de parașutiști care nu aveau un rol desemnat pentru invazia în est și o divizie de vânători de munte trecuta în refacere, care nu avea vreun rol prevăzut pentru atacul din est. Singurul efect negativ pentru campania din est poate fi considerat pierderea unui număr mare de avioane de transport, dincolo de capacitatea de înlocuire a industriei germane.
Cartea se termina cu imaginea timpului care acoperă toate pasiunile, cu un important lider al rezistentei care mai la bătrânețe ajunge curatorul cimitirului soldaților germani căzuți în Creta. 

Ardennes 1944, Hitler's Last Gamble

Antony Beevor, Ardennes 1944, Hitler's Last Gamble, 2015

Consider pe Antony Beevor pe unul dintre cei mai buni istorici ai celui de al doilea razboul mondial. Dincolo de informatie, Beevor are "pana" istoria curge in fata noastra ca o drama la care suntem invitati sa participam. Drama a personajelor politice si miltare, dar si a oamenilor obisnuiti.

Si aceasta carte demonstreaza calitatile de istoric ale lui Antony Beevor. Concentrata pe ultima mare ofensiva a Germaniei in al doilea razboi mondial, (contra)ofensiva din Ardeni, cartea are ca principali eroi pe soldatii americani care au rezistat pe pozitii in fata unui inamic care a atac spre surpriza totala a comandantilor  superiori aliati, cu forte covarsitoare. Eroism descris astfel de capitanul John Long din Batalionul de Tancuri 761 "Nu am luptat pentru Dumnezeu sau Patrie, ci pentru mine si oamenii mei".

Desfasurata in decembrie 1944, ofensiva a fost ultima incercare a lui Hitler de a relua initiativa in razboi. Concentrand ultimile forte disponibile, inclusiv divizii de tancuri de pe frontul de est,  Hitler a calculat ca ar putea repeta succesul din 1940 si sa realizeze o strapungere dinspre Ardeni pina la Anvers, izoland fortele britanice la nord de aceasta linie, si fortand poate aliatii occidentali sa ceara pacea. Vremea proasta ajuta fortele germane, caci fortele americane si britanice nu puteau sa se foloseasca de superioritatea lor aeriana.

Dincolo de erorile tactice si strategice ale comandantilor aliati, inversunarea in lupta a soldatilor americani care au suportat in primul rand socul acestei ofensive a fost admirabila. Rezistenta in orasul Bastogne, incercuit de germani, a fost deosebit de importanta, liniile de comunicatii ale germanilor necesare pentru a sustine varful de lance al ofensivei, ramanand expuse, nesigure, si in final contribuind la esecul operatiunii.