Bambi

Cu Bambi Walt Disney devine din 1942 deja clasic.
Povestea puiului de căprioară şi a prietenilor săi cred că nu e vreun secret pentru cineva.

Deja Disney nu mai era un pionier. Animaţia de lung metraj deja intrase în conştiinţa publicului. Disney trebuia să confirme şi să ducă lucrurile la un nivel artistic peste ceea ce se făcuse.

Credeţi că puteţi imagina o secvenţă mai bună în care să marcaţi tensiunea dintre lumea copilăriei şi lumea adulţilor, cu regulile ei, decât cea în care Thumper începe să spună "Father said......".

Dar mai ales priviţi scena vânătorii în care moare mama lui Bambi. E o scenă dramatică prin excelenţă. Disney a fost foarte implicat personal în această scenă. Simţul său de vrăjitor al animaţiei îi spunea că acolo se joacă cartea cea mare între o capodoperă şi un dezastru. Un exces de dramatism putea ruina filmul care, ca animaţie, are un anumit public. Pe de altă parte scena este indispensabilă pentru a înţelege  maturizarea lui Bambi şi mai ales marea lecţie a naturii, a ciclului viaţă-extincţie-viaţă.
Alegerea lui Disney a fost cea de a sugera totul, a nu arăta nimic direct. Nimic nu se vede: vânătorii sunt o prezenţă puternică, ameninţătoare, dar nu îi vedem deloc. Scena a devenit clasică, e o scenă de manual al cinematografiei, cum poţi să dezvolţi drama numai din sugestie.