Cisnădie- Cetăţi transilvane

 Din dealul cetăţii de la Cisnădioara se vede, în vale, un oraş frumos. E Cisnădie. Centrul oraşului, dezvoltat în jurul unei frumoase biserici gotice, întărite, este fermecător, şi cu puţin lustru, renovare şi promovare, poate rupe din turiştii care se duc la Sibiu.
Îmi plac peste poate prăvăliile vechi lipite de zidul împrejmuitor al bisericii.
Cisnădia era renumită pe vremuri pentru covoare. Acum nu ştiu să se mai facă aşa ceva, dar mărturisesc că ar trebui să devină renumită pentru plăcintele pe care le-am înfulecat la o patiserie din centru.
Şi îmi mărturisesc invidia pentru locuitorul cu blană gri care se bucura în deplină solitudine, până l-am deranjat noi, de liniştea şi frumuseţea curţii bisericii.

Cetăți transilvane - Câlnic

Călnicul adăpostește o cetate cum rar aveți șansa să vedeți oriunde prin Europa, o cetate medievală în adevăratul sens al cuvântului, păstrând destul de bine aspectul ei de pe la 1200, adică pe vremea cruciadelor.  Istoria particulară a cetății ne-a oferit această șansă. Cetatea a fost construită de o familie de nobili, Kelling, care au dat și numele așezării, fiind atestați pe la 1267. Cetatea are în centru un turn locuință ( keep ca sa folosesc numele anglo-saxon) caracteristic Evului Mediu european. Incinta este pretejată de un zid care adăpostește și o capelă. Familia s-a stins pe linie barbateasca si pe la 1430 cetatea a fost vanduta comunitatii locale de către mostenitori. Comunitatea a conservat cetatea aproape în starea inițială. În mod obișnuit, astfel de reședințe nobiliare au evoluat, nobilii transfărmându-le în cursul vremurilor cerințelor de confort și modă apărute în renaștere sau în perioada barocă. De aceea avem foarte rar ocazia să vedem o reședință nobiliară așa cum era ea pe timpul cruciadelor. Dacă mergeți la Câlnic aveți această rară ocazie.

 

Cetatea este pe drumul între Sibiu și Sebeș, după ce intrați în județul Alba atenție la indicatoare, trebuie să virați undeva la stânga. Cel mai bine este să aveți o mașină la dispoziție, transportul în comun nu pare să fie o opțiune reală pentru a face turism la Câlnic.

Administrator de retea

- Te descurci?
- Nu mă bate la cap! Știi că mă pricep la fire. Am desfăcut cîteva gheme până acum. Și oricum e la modă wireless.

Promenada prin Bucurestiul de altadata

Dealul Mitropoliei, N. Barabas

Desi astazi pare un lucru extrem de firesc sa iesi sa te plimbi pe strazile Bucurestiului, acum mai putin  de 200 de ani acest lucru era efectiv imposibil, pentru ca in afara de niste ulite stramte si prafuite nu aveai pe unde sa te plimbi.

Putini stiu ca primul bulevard amenajat pentru promenada din Bucuresti dateaza de la 1832 si este drumul ce urca de la Piata Unirii spre Mitropolie. Drumul a fost amenajat prin grija generalului Kiseleff, guvernatorul Principatelor Romane in numele Rusiei care le ocupase la acea vreme. Cateva case au fost demolate, dupa ce proprietarii au fost despagubiti, pentru a face loc unei strazi largi si drepte. Bulevardul a fost dotat cu peluze de flori, lampioane care stateau aprinse pina tarziu si banci pentru plimbaretii obositi. Sus pe deal, la acea vreme nu erau cladiri inalte care sa obtureze privelistea, s-a amenajat o "belvedere" asa cum se poate vedea si dintr-un desen contemporan epocii. 

Si ca tot vorbeam de plimbari, primul serviciu de transport public din Bucuresti este autorizat la 19 mai 1848  un serviciu de trasuri omnibus spre Baneasa. Probabil ca revolutia de la 1848 care a izbucnit nici o luna mai tarziu a pus capat acestui experiment, caci nu se stie nimic despre cum au functionat lucrurile.(Agia Bucuresti, 5007/1839, f. 363)

Prima casa cu balcon din Bucuresti

Atunci când descriam centrul vechi al Bucureştiului, remarcam pasiunea pentru balcoane a burgheziei înstărite ce şi-a făcut casele în aceasta zonă a capitalei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Pasiune cu atât mai furibundă, cu cât cu nici o generaţie înainte balcoanele erau total necunoscute în arhitectura Bucureştiului.

Prima casă cu balcon din Bucureşti a fost construită pe la 1827 de boierul Constantin Bălăceanu pe Podul Mogoşoaiei, Calea Victoriei de astăzi, casă ce astăzi nu se mai păstrează. Constantin Bălăceanu fusese mare ban, deci făcea parte din marea boierime a vremii.

Îndrăzneala sa arhitecturală a dat naştere şi la un incident juridic păstrat în actele vremii. În Bucureşti erau oprite prin poruncă din vremea domnului Constantin Ipsilanti să se facă streşini prea mari şi cicmale. Cicmalele erau zidiri făcute deasupra parterului ieşite mult în afară, obişnuite în arhitectura oraşelor orientale, mai ales la Istanbul. (cine a văzut oraşul vechi din Nesebar ştie cum arătau). Bucureştiul fiind un oraş cu uliţe strâmte acestea umbreau strada şi împiedicau trecerea carelor, producând multe neplăceri, de aceea au fost interzise.

Vecinii boierului Bălăceanu văzând grinzile pregătite pentru amenajarea balconului au făcut plângere la domnul Grigore Ghica, că boierul Bălăceanu vrea să încalce rânduielile.

Domnul Grigore Ghica a dat poruncă să se oprească lucrările şi a numit o comisie de 20 de boieri care să cerceteze cazul.

Raportul boierilor arată că e vorba de un balcon, şi balconul  "împodobeşte şi înfrumuseţează politia, după cum se văd în cele mai mari şi frumoase politii ale Evropii, ...,  că balconurile nu sunt nicicum poprite". Boierii recomandau reguli de înalţime şi de scurgere a apei a fi respectate pentru ca să nu se aduce atingere intereselor vecinilor şi celor ce treceau pe stradă.

Astfel boierul Bălăceanu a putut să construiască primul balcon din Bucureşti.

Pensionul Geanelloni - plimbari in Bucuresti

Prin cvartalul aflat cam intre frumoasa cladire a vechii Burse, si strada Coltei, unde acum salasluieste sediul unei universitati, la inceputul sec. al XIX-lea  fiinta  unul dintre primele pensioane in stil occidentl din Bucuresti, pensionul Geanelloni. A avut elevi multi din "lumea buna" a vremii, posteritatea retinand dintre elevii sai pe poetul Grigore Alexandrescu.

Pensionul era situat bine, deoarece se afla practic langa Colegiul Sfantul Sava, ce fiinta cam pe locurile unde se afla acum statuia lui Mihai Viteazul, la Sfantul Sava fiind ceea ce am numi astazi o instituie de invatamant superior, singura din Valachia acelor vremuri.

Pentru a marca insa ce deosebire exista intre obiceiurile noaste de astazi si cele din trecut, trebuie remarcat ca, pensionul se lauda intr-un prospect ca scolarii erau obligati, de doua ori pe luna, sa faca bai de pcioare, si la doua luni o data bai complete.

Hmmmmmm!!!!

Romania, tara de frontiera a Europei

Lucian Boia, Romania, tara de frontiera a Europei, Humanitas, Ed. a IV-a 2012

Este o carte care contine tot ceea ce se spune "decent" despre istoria Romaniei. Este o carte scrisa cu gandul de a explica Romania strainilor, din punct de vedere istoric. O misiune nu tocmai usoara pentru ca din  nefericire istoriografia romaneasca insista asupra unor teme de-a dreptul deconcertante pentru oricine se vrea sa se aproprie de Romania si istoria ei.

Asa cum arata si titlul Romania este o tara a frontierei, nu numai ca astazi in mod administrativ este o frontiera a Uniunii Europene, ci si in sensul ca a fost permanent in un spatiu de confluente. Desi istoriografia romaneasca tinde sa sublinieze particularismul romanesc, probabil singurul particularism autentic este cel al adaptabilitatii romanilor la orice curente si mode cu care au venit in contact, si au fost multe fara indoiala.

Si pentru amuzament, celebrul tablou reprezentand Romania de la 1848 a avut ca model pe Maria Rosetti, care era de fapt Mary si foarte englezoaica, si e pictata de Rosenthal, un ungur din comunitatea evreiasca. Ce poate exprima mai bine faptul ca Romania este o sinteza din cele mai diverse elemente?

Bucuresti 17 martie 2012 - Tot cu gheata

Ceva mai subtire.

In schimb au aparut ghioceii.

Padurile lui Eminescu

Tot pe langa Botosani...

Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă izvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetișor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.


(Mihai Eminescu, Fiind băiet păduri cutreieram)

Delicii montane

O plimbare pe munte aduce nu numai satisfactii spirituale si de intretinere fizica, ci si olfactive si gustative. Niste fragute, undeva langa Sinaia.

Baiadera ungureasca la opereta bucureştenească

Sâmbătă, 6 noiembrie un eveniment oarecum nu prea remarcat s-a intamplat in urbea noastra mica, eveniment la care am tinut sa particip: Teatrul de opereta din Budapesta a venit cu un spectacol la noi, Baiadera lui Kalman. Stiam ca sunt unul dintre putinele teatre de gen, in afara spatiului anglo-saxon, care sunt in stare sa joace aşa cum se joaca pe Broadway sau în West End. Şi nu am fost deloc dezamăgit. Actori care ştiu sa cânte, dar mai ales sa joace teatru comic (si acrobatic pe alocuri!) in acelasi timp cu sustinerea partiturii muzicale.

Poate se va înţelege si pe la noi ca opereta şi opera presupune nu numai execuţia excepţională a unor arii foarte frumoase, ceea ce le iese foarte bine artiştilor noştri, indiscutabil, ci un spectacol complet care sa tina spectatorul în priză de 7 la 10 ca sa parafrazez chiar din Baiadera.