Istorie și mit în conștiința românească

 

Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința romanesca 

Dacă Lucian Boia ar primi un leu de fiecare invectiva pe care o primește în spațiul public, ar avea șansa unei bătrâneți fericite într-o insula tropicala. Însă am o bănuială ca nu-l ajuta nici măcar la creșterea vânzărilor de carte (oare câți din cei care vitupereaza împotriva dumnealui pe net au citit o carte din cele scrise de Lucian Boia?)

Istorie și mit în conștiința românească este deja o carte "clasica" despre forță imaginarului construit prin propaganda, imaginar care se impune peste adevărul istoric.

Desigur istoria ca știința participa inevitabil la crearea mitului, funcția istoriei este "mitologica" prin definiție. Însă cazul romanesc este unul extrem, naționalismul din ultima perioada a regimului comunism, cu mijloacele sale de propaganda și mijloacele de constrângere, a facut ca derapajul în mitologie a cercetării istorice sa fie greu de egalat.

Autorul abordează marile teme ale mitologiei românești asupra trecutului, originile, continuitatea, unitatea, principele. 

O radiografie incomoda, în mod sigur... 

Mihai Eminescu, românul absolut

Lucian Boia, Mihai Eminescu, românul absolut, Humanitas, 2015

În umila mea opinie e vorba aici de cea mai bună carte publicată de Lucian Boia în ultima vreme. Autorul se întoarce la preocupările sale mai din tinerețe, și anume imaginarul și literatura, căci, să nu uităm, Lucian Boia a fost, mai înainte de iconoclastul miturilor istoriei românești, un cercetător al miturilor din scrierile lui Jules Vernes.

Studiul face istoria receptării lui Mihai Eminescu, de la poetul unei generații care aprecia romantismul poeziei sale, la recuperările sămănătoriste, apoi exagerările naționaliste ale anilor 1930, urmându-le o nouă recuperere proletcultistă, odată cu instaurarea regimului comunist, ajungând din nou la mistificări naționaliste în ultima perioadă a regimului comunist. Democrația de după 1990 nu a adus nimic nou unui mit deja pietrificat, anchilozat și fosilizat, în afară de , poate, teoriile conspiraționiste la modă, care au popularizat idea unui asasinat asupra lui Eminescu.
Concluzia este că, din păcate, receptarea contemporană a lui Eminescu nu prea mai înseamnă nimic în afara unei imagini mitizate. Puțină lume mai citește cu adevărat pe Eminescu în afara obligațiilor școlare.
În schimb Caragiale se joacă mai departe cu casa înschisă. Poate ar trebui să medităm asupra acestui lucru, când alegem să debităm vorbe mari, din izvorul inepuizabil de inepții patriotarde, de circumstanță, care s-au spus despre Eminescu. Și cu umilință, înainte de a ne enerva pe „tupeul” lui Lucian Boia de se atinge de un mit național, să ne întrebăm când am citit ultima data din Eminescu fără a fi obligați de vreo împrejurare „oficială” să o facem.

Cum s-a românizat România

Cum s-a românizat României, Lucian Boia, Humanitas, 2015

Lui Lucian Boia, ca istoric, îi plac miturile. Românismul României e un alt mit care merita demontat, mai ales că accesele de RRRrrromânism trezesc o hilaritate sănătoasă, și meritau o lecție.
România este departe de a fi fost un stat „național unitar”. Etnii variate populau din vechime acest teritoriu. Și în proporții însemnate. Încă și mai însemnat, în orașe, adică în locurile unde se forjează civilizațiile,  românii erau deobicei minoritari.
Ca să nu mai vorbim că și cei care se pretindeau elita românească erau departe a avea origini etnice așa de pure, fiind deobicei rezultatul unui amestec balcanic.
Miturile însă au forța lor. Tind să transforme realitatea după șabloanele mitului. Mitul românității absolute a României a fost pus în practică. Astfel, astăzi, România este mai românească decât oricând.
Ironic, regimul comunist, internaționalist în teorie, a acționat cel mai eficient în acest sens.
Ceea ce nu a făcut ca „spaimele” naționaliste să dispară. Teme mai vechi, precum iredentismul maghiar agită încă viața politică. Peste acestea se suprapun îngrijorări mai noi, cauzate de imigrația de dată recentă.  Tot atâtea dovezi că mitul are vigarea lui.

Suveranii României. Monarhia, o soluție?

Lucian Boia, Suveranii României. Monarhia, o soluție?, Humanitas, 2014

Cartea e o trecere în revistă, fără pretenții că ar putea epuiza subiectul, a celor 4 regi ai României. Dincolo de can-can-uri monarhice (la modă, fără îndoială), Lucian Boia vrea să marcheze care este semnificația istorică a monarhiei pentru România.  Cu ce a fost diferită România prin faptul că a avut pe acești monarhi? Cum au marcat ei istoria, mai ales cu referire la istoria duratelor lungi?

Concluzia nu putea să fie decât nuanțată. Cu note pozitive, dar și negative. În definitiv nu au fost cu totul decât vreo 80 de ani. România s-a făcut în primul rând pe sine însăși, dar nu e de neglijat că în perioada modernizării a avut șansa unor monarhi care au știut să susțină acest impuls spre lumea modernă. Monarhii au fost și ei oameni, și pe măsură ce familia regală, venită din Germania, s-a autohtonizat, aceștia se poate spune că nu au fost nici mai buni nici mai răi decât națiunea care le-a fost dat să conducă.

În fine, poate cea mai importantă contribuție a monarhiei este cea adusă prin funcția sa mitologică. Imagine a unor aspirații încă este capabilă să miște și astăzi energii, deși puțin mai cred în mod serios că România va redeveni monarhie. Și dacă nu cu vechea familie regală, care pare să nu mai trezească interes dincolo de persoana lui Mihai I, poate cu prințul Charles, propun unii, că tot îi place Transilvania, are ascendență în familia lui Vlad Țepeș, și pare un aranjament bun pentru prinț din moment ce șansele sale de a mai fi vreodată rege al Marii Britanii arată din ce în ce mai palide.

Primul Război Mondial

Lucian Boia, Primul Război Mondial, Humanitas 2014

Pentru că se împlineşte un secol de la declanşarea Primului Război Mondial, Lucian Boia s-a simtit dator sa vina cu o carte care sa loveasca in anchilozatele si plictisitoarele mituri ale nationalismului sforaitor romanesc.

Aceasta ultima carte analizează Primul Război Mondial si din perspectiva mondiala, dar contributia sa cea mai importanta este la perspectiva romaneasca. 

Romanii sarbatoresc la 1 Decembrie ziua nationala a Romaniei, comemorand 1 decembrie 1918 ca  data Unirii Transilvaniei cu Romania, act vazut ca fondator al Romaniei actuale. Astfel Primul Război Mondial devine la randul sau un eveniment fondator al Romaniei contemporane asociat, in constiinta romanilor, mai mult cu mituri, decat cu evenimete verificabile.

Exista o dorinta milenara a romanilor de a se uni intr-un stat? Raspunsul este evident nu. Constiinta nationala e un eveniment recent , al secolului al XIX-lea, astfel ca aducerea in discutie a unor fapte istorice mai vechi ca temei al "dorintei de unire" este pur si simplu o manipulare a istoriei.

Doreau romanii Ardeleni inainte de razboi sa se uneasca cu Romania? Raspunsul este unul nuantat. 

Desigur era invocata, ca un ideal aproape fantasti,. dorinta unirii.

Insa la nivelul actiunii practice lucrurile se prezinta altfel. Ceea ce numim revolutia de la 1848 in Transilvania era doar o actiune legitimista prohabsburgica de aparare in fata exceselor nationaliste ale revolutiei maghiare din acelasi timp.

Actiunile nationale ale romanilor au fost tot timpul indreptate impotriva Budapestei, fara sa puna nicio clipa la indoiala drepturile  monarhiei habsburgice. Dorinta lor era mai mult o federatie de state nationale sub conducerea habsburgica . Ba chiar existau planuri, ca, odata realizata aceasta federatie, putea sa fie invitat in ea si Regatul Romaniei, urmand a se realiza o unitate a romanilor, dar sub conducerea habsburgilor.

Liderii ardeleni erau foarte constienti de decalajul economic si social dintre imperiul Austro-Ungar si Romania, si nu erau prea entuziasti in a lasa civilizatia central-europeana pentru  a se uni cu o Romanie cu mari probleme (a se vedea numai rascola taraneasca de la 1907).

In timpul razboiului mondial defectiunile la nivelul elitei au fost putine. Chiar scriitori de origine ardeleana care activau la Bucuresti (precum Slavici), deci liberi in a se exprima, s-au manifestat ca si progermani.

La nivel popular, soldatii de origine romana din armata Imperiului Austro-Ungar nu au oferit prea multe exemple de dezertare la inamic, in niciun caz nu au existat fenomene comparabile cu cele din regimentele cehesti care treceau cu ofiteri si muzica militara in frunte la inamic. De altfel, unitatile recrutate din Transilvania au actionat loial pentru monarhia habsburgica pina in ultimile clipe ale acesteia.

In aceste conditii, optiunea ardelenilor pentru Romania, a fost una impusa de situtia concreta de la sfarsitul razboiului. In conditiile in care in centrul Europei, prin infrangerea puterilor centrale, disparuse practic orice autoritate constituita, unirea cu Regatul Romaniei a devenit singura optiune rationala pentru romanii din Ardeal. Dar si atunci, cine citeste declaratia de la Alba Iulia integral, au facut-o cu dorinta de a fi o parte autonoma a Romaniei, si nu parte a unui stat unitar.

Care era situatia in Vechiul Regat? In primul rand trebuie remarcata rata mare de analfabetism din Vechiul Regat. In aceste conditii putem trage concluzia ca daca exista o preocupare pentru unire aceasta era valabila doar pentru o elita restransa.

Desigur si aici era exprimat idealul unirii. Insa cu multe nuantari. Era vazut mai mult ca un proiect pe teremen lung. Ideea ca Romania trebuie sa intre in lupta pentru a  elibera Ardealul avea sustinatorii ei, dar e greu de spus daca acestia (numiti si Antantisti) erau o majoritate. 

Era un grup serios de progermani (foarte important printre elitele intelectuale), care aratau ca locul Romaniei este alaturi de Puterile Centrale. Ei considerau ca mai urgenta este eliberarea Basarabiei de sub oprimarea ruseasca. Oricate piedici intampinau romanii din Ardeal in dezvoltarea lor nationala din partea autoritatilor de la Budapesta, Ungaria era un stat de drept, unde un minim de garantii legale erau respectate. In schimb Rusia era un stat autocratic, politienesc, in care romanii nu aveau absolut niciun drept si erau deznationalizati prin masuri brutale. Printr-o alianta cu Puterile Centrale se putea spera chiar si o retrocedare a Bucovinei de catre Austria. Mai mult, acestia avertizau ca o Romanie Mare, in conditiile desfiintarii puterilor din Centrul Europei, singura in fata unui colos rusesc, nu are perspective prea bune. Daca analizam ce s-a intamplat in a doua jumatate a secolului al XX-lea vedem ca acesti progermani aveau o viziune foarte corecta asupra viitorului.

Pe langa acesti progermani era o grupare, care poate fi apreciata ca fijnd numeroasa de neutralisti. Acestia apreciau ca pur si simplu interesele Romaniei sunt complicate, si aceste interese erau cel mai bine aparate daca Romania ramane neutra pentru a vedea incotro se indreapta evenimentele si sa actioneze la final intr-un sens sau altul.  Viziunea acestora a fost confirmata pe termen scurt.

Stim ca Romania a intrat in razboi in 1916 de partea Antantei. Insa Romania a fost rapid invinsa in primavara lui 1918 fiind nevoita sa incheie pacea cu Puterile Centrale.

Unirea din 1918 nu s-a realizat datorita actiunii armate a Romaniei, ci datorita situatiei generale de la finalul razboiului. Basarabia s-a unit cu Romania in contextul prabusirii imperiului tarilor, intr-un vid de putere in care Romania se prezenta ca singura alternativa fata de teroarea bolsevica.

Provinciile care apartinusera Austro-Ungariei s-au unit prin vointa proprie cu Romania, ca singura alternativa la pericolul de a fi inghitite de alte state nou formate în contextul prabusirii imperiului. 

Este greu de crezut ca la conferinta de pace de la Paris de dupa razboi puterile invingatoare ar fi luat alte decizii decat sa respecte situatia de fapt din 1918. Poate ar fi decis altfel in ce priveste unele corectii de frontiera, dar in esenta lucrurile ar fi fost aceleasi. Sa ne gandim la Polonia. Polonia nu a avut niciun fel de angajamente cu Antanta si s-a format pe structura unui Regat polonez format in 1915 de catre germani din teritoriile ocupate de la Rusia. Piłsudski, liderul care a condus această renaştere a Poloniei, luptase alături de austrieci şi o perioadă fusese un colaborator al ocupanţilor germani. Deci Polonia era practic din tabara duşmanilor Antantei. Si cu toate acestea conferinta de pace de la Paris nu a avut decat sa sanctioneze situatia de fapt a refacerii statului polonez. Dezbaterilor au fost doar asupra unor mici regiuni de frontiera cu populatie foarte amestecata. Existenta Poloniei si a "grosului" teritoriilor controlate de guvernul de la Varsovoa nu a fost pusa niciodata in discutie. 

In concluize daca Romania nu se angaja in razboi, si astepta sa curga evenimentele, probabil ar fi ajuns la acelasi rezultat.

Între înger şi fiară Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre

Lucian Boia, Între înger şi fiară.Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre, Humanitas, 2011

Cartea a aparut mai intai in Franta. Constituie una dintre cele mai profunde si originale cercetari istorice ale lui Lucian Boia, desi istoricul este mai cunoscut astazi pentru abordarea nonsalanta, nonconformista, a unor aspecte controversate din istoria Romaniei.

Un bestiar al imaginatiei umane, de la blemi si monopozi la martieni. Istoria umanitatii reflectata in imaginarul umanitatii, caci acolo se regasesc exprimate temerile si sperantele cele mai profunde ale omului.

De ce este Romania altfel?

Lucian Boia, De ce este Romania altfel, Humanitas 2012,

O carteaabia lansata, care este provocta de recentele tulburari politice de pe la noi. De ce nu reuseste Romania sa fie o tara "normala" in sensul occidental al noralitatii? O carte seu care incearca sa raspunda la aceasta intrebare. Cititorii familiarizati cu opera lui Lucian Boia vor gasi aici reluate o serie de idei dragi autorului, care explica, fara menajamene, din punct de vedere istoric, fenomenul numit Romania. O concluzie se impune, in orice caz cu discursuri sforaitoare, nationaliste, nu vom reusi sa rezovam problemele Romaniei, caci inainte de orice tratamen trebuie sa recunastem care ne sunt problemele.

Romania, tara de frontiera a Europei

Lucian Boia, Romania, tara de frontiera a Europei, Humanitas, Ed. a IV-a 2012

Este o carte care contine tot ceea ce se spune "decent" despre istoria Romaniei. Este o carte scrisa cu gandul de a explica Romania strainilor, din punct de vedere istoric. O misiune nu tocmai usoara pentru ca din  nefericire istoriografia romaneasca insista asupra unor teme de-a dreptul deconcertante pentru oricine se vrea sa se aproprie de Romania si istoria ei.

Asa cum arata si titlul Romania este o tara a frontierei, nu numai ca astazi in mod administrativ este o frontiera a Uniunii Europene, ci si in sensul ca a fost permanent in un spatiu de confluente. Desi istoriografia romaneasca tinde sa sublinieze particularismul romanesc, probabil singurul particularism autentic este cel al adaptabilitatii romanilor la orice curente si mode cu care au venit in contact, si au fost multe fara indoiala.

Si pentru amuzament, celebrul tablou reprezentand Romania de la 1848 a avut ca model pe Maria Rosetti, care era de fapt Mary si foarte englezoaica, si e pictata de Rosenthal, un ungur din comunitatea evreiasca. Ce poate exprima mai bine faptul ca Romania este o sinteza din cele mai diverse elemente?

Germanofilii

Lucian Boia, Germanofilii, Humanitas, 2009

Lucian Boia ataca, cu tonul sau binecunoscut ironic, un alt tabu al istoriografiei romanesti, consensul national in ceea ce priveste participarea Romaniei alaturi de Antanta la Primul Razboi Mondial. Desigur este o imagine creata postfactum din motive ideologice, realitatea vremurilor respective dezvaluind o mare varietate de optiuni. Astfel vom gasi printre gemanofili cateva personaje reper in cultura romana Grigore Antipa, Tudor Arghezi, Jean Bart, Martha Bibescu, Fratii Caragiale (Mateiu si Luca), George Cosbuc, Gala Galaction, Dimitrie Gerota, Constantin Giurescu G. Ibrãileanu, Vasile Pârvan, Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici , Constantin Stere, Dem. Theodorescu, Nicolae Tonitza, George Topîrceanu. Si pe altii mai putin cunoscuti. Cartea prezinta atat contextul politic si cultural in care s-a manifestat aceasta germanofilie, cat si destinele individuale. Emblematic pentru mentalitatile romanesti ulterior evenimentelor cel mai putin au avut de suferit politicienii germanofili si mai mult intelectualii.