Le dernier metro

 

 Le dernier metro, 1980 François Truffaut, cu Catherine Deneuve și Gerard Depardieu 

Acesta este un film al lui Truffaut pe care îl recomand 100% spectatorului de astăzi.

É o drama din Franța sub ocupație germana. O actriță de teatru (Catherine Deneuve) căsătorită cu proprietarul evreu al unui teatru, preia conducerea afacerii în vremurile grele ale ocupației. Soțul său este oficial fugit din tara, dar realitatea este ca sta ascuns în subsolul teatrului. Pentru a supraviețui teatrul are nevoie de o vedeta, și astfel este angajat pentru cea mai noua montare un tânăr actor în voga (Gerard Depardieu). 

Între cei doi actori se înfiripa o idila, aceasta sub ochii soțului care conduce încă teatrul din pivnița unde este ascuns.

Prin subiectul său filmul se potrivește mănușă lui Truffaut. Stilul sau teatral are aici deplina justificare. "Viata e o scena" are în aceasta drama un înțeles cât se poate de concret. Granita dintre scena și viata, granita dintre rolurile pe care personajele și le asuma pentru a supraviețui în condițiile ocupației, este aici anulata. 

Pe de alta parte, probabil , regizorul putea și sa lipsească în acest film, pentru ca este filmul lui Catherine Deneuve, aflata în momentul de apogeu al carierei artistice, susținând perfect rolul femeii îndrăgostite de tânărul partener de scena, femeii gata sa se sacrifice pentru soțul ascuns în pivniță, dar mai ales gata sa facă orice pentru a asigura supraviețuirea teatrului. Replica o da, la acel moment, foarte tânărul Gerard Depardieu, care își dovedește încă de atunci talentul care l-a condus la statutul de mare  vedetă a cinematografiei franceze. 

Nevasta la putere (Potiche)

Nevasta la putere/Potiche, Regie: François Ozon. Cu: Gerard Depardieu, Catherine Deneuve, Fabrice Luchini, Karin Viard, Judith Godreche, Jeremie Renier, Sergi Lopez.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cind vad trening la doua dungi marca Adidas, probabil facut in lohn la vreo fabrica din Romania, si scos peste gard sau in chiloti de catre muncitoarele vrednice ale socialismului inaltator, poante rasuflate chiar si pe vremea cand le juca Louis de Funes, camasi de nailon indestructibile si cu guleras rasfrant,  Renault 16, bucle permanent platinate, ma apuca asa un dor de a merge la film si cumpara ciunga (floricele nu erau pe vremea aia) intr-un cinema cu scaune datatoare de hemoroizi. Si cum Depardieu stie sa se uite gales la Deneuve fara sa fie nimic penibil in asta, ei bine puteti incerca si dumneavoastra senzatiile anilor 70,  cu un upgrade la confortul scaunului de cinematograf.