Înalta Poarta și Țările Române. Rivalități și alianțe în secolul al XVII-lea

Michal Wasiucionek.Înalta Poarta și Țările Române. Rivalități și alianțe în secolul al XVII-lea

traducere din engleză de Lia Decei

O carte care își propune să aducă o nouă perspectivă în relațiile dintre Țările Române și Imperiul Otoman, precum și în relațiile dintre Țările Române și Polonia.

Autorul consideră că explicațiile tradiționale ale desfășurărilor istorice care privesc Țările Române în raport cu cele două mari puteri învecinate, Imperiul Otoman și Polonia, cu centrare a studiului spre secolul al XVII-lea, explicații centrate spre actorii statali explică prea puțin din evenimente.

Așa că propune un alt model bazat pe relații de patronaj transfrontaliere. Elita boierilor din Țările Române, în primul rând cei din cercul candidaților la tron, se află în rețele patronate de marii funcționari otomani, sau/și, participarea la mai multe rețele nu este exclusă, în special în cazul Moldovei, de magnații polonezi.

Mult evidențiata concurență dintre cei mai importanți domnitori din Țările Române din secolul al XVII-lea, Matei Basarab în Valahia și Vasile Lupu în Moldova, primește alte valențe privită din perspectiva rețelelor de patronaj din Imperiul Otoman, concurente și acestea, de care aparțineau cei doi.

Comparația dintre rețelele de patronaj din Imperiul Otoman și cele poloneze aduce și o concluzie legată de acomadarea bună a elitei boierești din Țările Române cu sistemul de putere al Imperiului Otoman. Pentru boierii din Țările Române, în calitatea lor de elită a unui sistem statal cu resurse mai mici, care nu se putea opune unei mari puteri, colaborarea cu Imperiul Otoman și rețelele de patronaj din acesta era preferabilă. Diferența ține de resursele care care circulau în cadrul rețelei de patronaj. Protectorii otomani, intrați de nevoie într-o acerbă concurență cu puteri europene care stăpâneau o economie monetară, au nevoie urgent și fără riscuri de mijloace monetare. Pe care elita din Țările Române le poate oferi. Reversul aranjamentului este că otomanii nu erau interesați să schimbe baza de putere din Țările Române și anume proprietatea pământului. De aici, rezultă un aranjament convenabil pentru toate părțile, folosirea forței de către otomani pentru modificarea lui apărând ca o întreprindere riscantă, fără beneficii evidente. În antiteză, magnații polonezi erau în vârful unui sistem concurent de putere bazat pe proprietate funciară și pretind aranjamente în care resursa care să fie transmisă să fie proprietatea funciară. Ei fac presiuni pentru a acapara moșii în Moldova în baza relațiilor de protecție pe care o oferă domnilor. Ceea ce trezește imediat reacția elitei boirești, care se vede concurată chiar în baza de putere. De aici, patronajul polonezilor a fost cu un succes mult mai mic, ba chiar se poate spune că, în afara perioadei domnitorilor din dinastia Movilă, e vorba de un insucces, în ciuda unor eforturi militare semnificative făcute la un moment dat.