Dincolo de zid. Germania de est, 1949-1990

 

O carte care susține ideea că  Republica Democrată Germană (Germania de Est, Germania comunistă, RDG, GDR) nu trebuie privită ca un accident al istoriei, o aberație față de “adevărată Germania” Republica Federală Germania, RFG, ci ca parte a istoriei Germaniei. Oamenii au trăit în RDG între 1949 și 1990, au suferit, dar și s-au bucurat de realizarile lor, au cunoscut restricții,  dar au avut și anumite avantaje, pe scurt au trăit cu bune și cu rele, și experienta aceasta nu poate fi aruncată la un “coș al istoriei” doar pentru că la un moment dat RDG a încetat să existe. Din păcate o astfel de atitudine de desconsiderare, de privit RDG doar ca un produs al războiului rece, un simplu pion în confruntarea dintre SUA și URSS, nu servește la nimic pentru a înțelege particularitățile, de pildă, ale votului din zilele noastre ale cetățenilor germani din partea de est a Germaniei, care par a se simți tot mai puțin reprezentați de partidele tradiționale. 

O carte bine scrisă, care pornește explicarea diverselor aspecte ale vieții germanilor din RDG de la cazuri particulare, asigurând implicarea emoțională a cititorilor.

Deși aparent regimurile comuniste apar observatorului superficial a fi închistate intr‐o nemișcare ideologică, a doctrinei marxist-leniniste, realitatea din RDG, ca și în alte tari cu același regim politic, este cea a unei evoluții, a încercării de adaptare, cu unele realizări, dar evident si cu multe eșecuri. 

Foarte interesante capitolele care descriu efortul conducerii RDG de a construi o națiune “est‐germană” revalorizând persoane istorice, altfel greu de armonizat cu propaganda comunistă, centrată pe viziunea marxistă a luptei de clasa, personaje istorice precum Martin Luther sau Bismarck.

Drumul lui Icar

Acesta este un roman SF publicat la noi prin anii 1980. Autorul e un bulgar, care se pare că a dat lovitura cu acest roman care a luat și ceva premii.

Și eu l-am citit pe vremea aceea cu sufletul la gură. Călătorii spațiale cu un fel de asteroid -navă spațială (Icar), dezbateri filosofice despre destinul uman. Dar mai ales, din perspectiva vârstei mele de atunci, un erou rebel cu nume de filosof grec, Zenon, foarte îndrăgostit, dar și cât se poate de iubit, inclusiv de o entitate extraterestră numită Berenice. 

Hit!

Cu ochii de acum îmi dau seama cât de îndoctrinați eram de schemele marxiste de raportare la lume. Călătorii în spațiu sunt conduși de un comitet care seamănă bine a Biroul Politic al partidului comunist, în frunte cu un prim conducător, un fel de secretar general al partidului, care desigur nu e neapărat foarte plăcut și la modă, mai ale pentru un tânăr rebel, dar lucrurile trebuie privite în perspectiva grelei responsabilități de a conduce lumea pe un drum glorios... Desigur cei care ați trăit perioada comunismului știți propaganda de partid cum suna.   Lucrurile nu sunt foarte democratice și nici libertățile la mare cinste, dar cine are nevoie de așa ceva când e vorba doar de cetățeni foarte responsabili angajați spre mari cuceriri (cosmice), și oricum orice limitare e justificată de marele scop (misiunea cosmică). Totul va fi rezolvat cu apariția „omului nou”, în roman apare o nouă generație care trăiește una cu cosmosul desprinsă total de limitările biologiei terestre. Frumos, nu?

Dar și un banc sovietic. Cine au fost mai avansați, armenii sau gruzinii? Gruzinii au găsit o sârmă de cupru de acum 2000 de ani. Deci acum 2000 de ani aveau telefon. Dar armenii erau și mai avansați, deși nu au găsit nimic. Înseamnă că trecuseră direct la comunicarea prin radio, nu aveau nevoie de sârmă.

Șopârle, așa le ziceam pe atunci.

Băi, hammamuri, desfătări

 

Tudor Dinu, Băi, hammamuri, desfătări

În secolul al XIX-lea localitatea Vâlcele din Covasna de astăzi ( în maghiară Előpatak), era un destul de frecventat și apreciat loc de băi cu ape minerale. Însuși prințul Serbiei Milos Obrenovici își tratata suferințele în acest loc. Se pare că a fost așa de mulțumit de efectele curative ale tratamentului, încât a ridicat o biserică ortodoxă pe la 1843 în localitate, care păstrează și astăzi portretul principelui ca ctitor.

Românii și ungurii

Sorin Mitu, Românii si ungurii. Un război imagologic de o mie de ani

O carte din care nu veți afla cine au fost primii în Ardeal, românii sau ungurii, pentru că nu își propune asta, fiind o cercetare despre cum se privesc cele două popoare, sau cum s-au privit în lungul istoriei.

O cercetare care trece și prin prăfuite documente medievale, dar și prin bancurile cu notă etnică din folclorul celor două nații.

Cu bune și rele, desigur. Însă trebuie reținut că construirea unei imagini, fie ea și cu nelipsitele tușe negative, altfel obișnuite pretutindeni între națiile vecine, este un instrument de cunoaștere care denotă în primul rând o istorie intercalată, un grad de intimitate al existenței comune. Și ăsta e cel mai important fapt. 

Autorul își permite in final să glumească despre viitorul relațiilor româno‐maghiare, lansând cu vervă trei scenarii, la lectura cărora chiar m‐am distrat. 

Beție în vremea holerei

 

coord. Constantin Ardeleanu, De la ciuma lui Caragea la Holera Balcanică

p.115-116

Desigur, faptul că modestul târg moldav al Tecuciului se află în apropierea viilor de la Nicorești, cu celebrele sale licori, este scuză suficientă pentru locuitorii orașului de se fi îndulcit în a aduce cu sârguință onoruri zeului Bacchus.

Iată cum această patimă a creat ceva emoție la carntina Galați la 1831. Dar să lăsăm documentul vremii să vorbească:

„Certificat

După înscrisul cinstitei Pârcălăbii cu numărul 3344 prin care ni se solicita să cercetăm trupul mortului Vasile Tecuceanul, care a murit la carantina din Galați, am urmat cercetarea împreună cu doctorul carantinei și s-au aflat trupul pe din afară fără niciun semn de lipicioasă boală. (era epidemie de holeră în acea vreme) Așadar efectuând disecția, s-au deslușit că muruntaiele lui sunt curate, iar moartea lui a fost cauzată de Apoplexia sanquinis, venită lui din multă beție, pentru care încredințăm cu ale noastre iscălituri,

Gheorghios Condos, medic

Doft. Chiriacopol

1831 mai 22

Dimitrache Lupașcu comis, cionovic rânduit din partea Pârcălăbiei.”

Magellan

 

Stefan Zweig, Magellan

A fost interesant să recitesc cartea despre Magellan a lui Stefan Zweig. Vine oarecum în completarea lecturii despre Panait Istrati. Sunteți surprinși de ce spun asta? Pentru că e o carte pe gustul epocii interbelice, care căuta eroi. Viața era percepută, mai ales în păturile intelectuale care dădeau tonul și creau moda, ca un demers prin care trebuia să se manifeste excepționalul. Dincolo de morală. Dincolo de de...orice. De aceea poate a prins așa de bine Panait Istrati atunci, ca erou excepțional al vieții sale, reflectat în oglindă în literatura sa.

Viața lui Panait Istrati

 Viața lui Panait Istrati, Stelian Tănase

Stelian Tănase aduce „tonul potrivit” în această biografie a unui scriitor atipic pentru România. Stelian Tănase sesizează că în cazul acestui genial brăilean, sintagma „o viață ca un roman” nu e o simplă și uzată frază, ci esența care poate lega o biografie plină de contradicții. Cu un personaj cu un neastâmpăr care nu-i permite să se așeze nicăieri (poate moștenire de la un tată grec aventurier, altminteri cu totul absent în viața sa), un stângist din fronda celui care nu are nimic, dar mai ales un adept al totalei libertăți, încât a realizat cât de amăgitoare pot fi realitatea  politicii ideologizante, fie ea și de „stânga”, abordarea unei biografii sub semnul romanescului este singura soluție pentru a aborda o viață de OM, viața lui Panait Istrati. De citit pe nerăsuflate.

Paradigmele istoriei. Datoria publică a României în ultimii 100 de ani

 

Photo by Towfiqu barbhuiya on Unsplash

„Paradigmele istoriei. Datoria publică a României în ultimii 100 de ani” este un material publicat de George Georgescu pe care l-am găsit pe Munich Personal RePEc Archive (mai multe despre asta găsiți aici)

Multe date economice interesante despre istoria României. O informație mi-a atras atenția. Procentul din PIB al datoriei publice în 1980 al României. Este îndeobște admis că în anii 1980 a avut loc o degradare accentuată a nivelului de trai al românilor în condițiile în care România contractase o datorie externă importantă și s-au făcut eforturi pentru plata acesteia.

In valoare absolută cifrele nu mai au relevanță, moneda în care sunt exprimate (USD) s-a devalorizat și comparațiile cu momentul actual nu exprimă nimic. Dar e interesant de văzut ca procent al datoriei externe din PIB. Ei bine, maximul a fost atins în 1980 când datoria externă a României a fost de ...26,9% din PIB.

Ultima data când am verificat, noiembrie 2024, datora publică a României ca procent din PIB era de aproximativ 54%.

Adică dublu. Adică... trageți voi singuri concluziile.