Se afișează postările cu eticheta Provence. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Provence. Afișați toate postările

marți, 15 august 2017

Lourmarin - Provence. Plus cateva sfaturi practice


Lourmarin e un satuc din Luberon, Provence, facut celebru de Peter Mayle, autorul britanic responsabil de o serie de carti in care personajul principal este chiar Provence. Una a si fost ecranizata cu succes ( A Good Year). Mayle locuieste chiar in Lourmarin, si marturisesc ca nu are gusturi proaste.
Aflat oarecum mai in marginea regiunii, mai la campie, oraselul e fotogenic cat cuprinde, si nu trebuie ratat. Plus ca cei cu pasiuni literare trebuie sa stie ca aici a trait si scris si Albert Camus, si veti gasi o multime de locuri legate de faimosul scriitor.











 Eu am ajuns in Provence cu o cursa Bucuresti-Paris, Paris- Marsilia. Daca va planificati bine momentul calatoriei veti gasi bilete la preturi bune chiar daca nu e vorba de low cost. Desigur exista varianta Nisa cu curse directe si low cost, Daca puneti insa si pretul unui TGV de la Nisa spre Marsilia sau alta localitate din Provence (Aix) mare economie nu faceti.
Aeroportul din Marsilia e bine legat cu Marsilia dar si cu alte localitati. In apropiere este o statie de tren (un autobuz va duce gratuit in statie din terminal) care leaga aeroportul cu Marsilia dar si cu Arles sau Avignon. Sunt autobuze frecvente spre Aix si Nimes.
Favoritul meu ramane Aix en Provence. Nu il ratati. In plus e o buna baza pentru explorat Luberon.
Spre Luberon folositi excursiile organizate, daca nu inchiriati o masina. Transportul in comun  nu ofera legaturi prea bune in zona, si e destinat mai mult scolarilor si navetistilor, orarul fiind fixat pe nevoile acestora, putin convenabil pentru un turist. Iar in sezonul de vara, cand e vacanta pentru elevi, majoritatea curselor sunt anulate.
Intre orasele mari, e o retea buna de trenuri, relativ scumpe.
O descoperire a fost ( si daca ma mai duc o voi folosi mai mult) reteaua de autobuze puse la dispozitie de regiunea care are capitala la Nimes. Sunt foarte ieftine si ating multe puncte turistice de interes. Puteti folosi Nimes ca baza din aceasta perspectiva, plus ca e un oras foarte cochet, pe care as vrea sa-l mai explorez.
Daca sunteti pasionat de bicicleta si aveti conditia fizica necesara zona e un rai. Luberon are o sosea speciala pentru ciclisti, excelenta, m-am intersectat de mai multe ori cu ea pe drum.
Si din Arles puteti merge sa explorati delta Rhonului pe bicicleta, cu trasee fabuloase.
Hotelurile nu sunt ieftine, e o zona turistica de prima mana, asa ca rezervati din timp, caci ofertele bune sunt luate cu mult timp inainte.
Restaurantele nu sunt tocmai ieftine. Baza meniului meu a fost furnizata de boulangerie. O speciliatate de paine sau patiserie facuta pe loc  dimineata devreme cu o cafea (majoritatea acestor magazine ofera facilitati pentru un mic dejun frugual) este o experienta de neuitat.
Nu ratati nici pietele de legume.

luni, 26 iunie 2017

Roussillon - Provence


Roussillon este o altă atracție a regiunii Louberon. O poveste de succes născută din nevoie. Până în anii 1970 Roussillon era un orășel de mineri, care extrăgeau din poala muntelui unde e cocoțat orașul un mknereu folosit în colorarea textilelor în roșu. Anii 1970 au adus coloranții sintetici pe piață, și falimentul minelor. Practic orașelul trebuia să devină un oraș fantomă. Însă lumea s-a mobilizat și a aplicat un plan inventiv. Că tot era atîta vopsea la dispoziție și nu o voia nimeni și-au vopsit tot orășelul în roșu. Un orășel cochet cum sunt și altele în regiune, dar care acum are un brand de neegalat - orașul roșu.
Așa că localnicii s-au reprofilat pe turism, avem hoteluri cochete și restaurante, alții produc diverse suveniruri (evident de culoare roșie).
Hei, se aude la Petroșani!?









duminică, 11 iunie 2017

Gordes - Provence




Gordes este un orasel (sat)in tinutul Luberon. Daca vreti sa vedeti Provence in tot ce este mai bun  trebuie sa mergeti in Luberon. Luberon in fapt e o depresiune intr-un lant montan nu foarte impunator nu la uti kilometri nord de Masilia.
Catarate pe coline sunt multe astfel de mici orasele cu pitorescul lor meditaranean-montan inegalabil.
Gordes e probabil cel mai celebru. De fapt e la doar cativa kilometri de o alta atarctie emblema din Provence abatia din Senanque cu tufele sale de lavanda.
Celebritatea a venit cu bune si rele. Pe de o parte a ajutat la conservarea intacta a atmosferei satucului cu casele sale de piatra.
Pe de ata parte a devenit o rezervatie pentru multimilionarii si miliardarii lumii. Casele sunt toate cumparate de vedete internationale, afaceristi gloriosi caci cea mai ieftina nu coboara la pret, se pare, sub 5 milioane de dolari. Poate o fi si ceva lauda aici. Oricum trebuie sa retineti ca atunci cand vizitati satucul trebuie sa va lasati masina intr-o parcare speciala pentru vizitatori si nu va puteti deplasa in rest decat pe jos, pentru a nu deranja localnicii. Care au voie cu masina, si din ceea ce am vazut cele mai ieftine erau Porche, dar erau destui care afisau masini de colectie americane.




duminică, 7 mai 2017

Pont du Gard - Provence


Pont du Gard reprezinta unul dintre cele mai cunoscute monumente de arhitectura din epoca romana. In fapt un apeduct construit din necesitatea de a aproviziona Nimes cu apă, romanii s-au întrecut la ingeniozitate inginerească.
Eu am plecat în vizită din Nimes. Din spatele gării pleacă un număr de autobuze in aceasta directie. Statia este undeva intr-o zona rurala, la intersectia a doua sosele, intr-un loc nu cine stie ce marcat. M-am luat si eu dupa ceilalti si nu departe am dat de centrul de primire turistic, unde se cumpara biletele, loc altfel excelent amenajat cu toate facilitatile, lasandu-te visator asupra a ce inseamna turism pe alte meleaguri.
Dupa o scurta plimbare pe o cararuie intri intr-o zona cu aspect semimontan. Gard e un rau cu o vale adanca, foarte frumoasa in sine, peste care romanii au facut apeductul. Probabil ca toti suntem pregatiti de intalnirea cu monumentul roman, caci imaginile sale sunt raspandite mai peste tot, fiind dat si prin manualele scolare ca exemplu al maretiei si ingeniozitatii vechilor romani.
Ceea ce insa a fost marea surpriza este atmosfera vesela inconjuratoare. Caci langa Pont du Gard exista practica o statiune turistica, de care francezii se bucura in modalitati care nu au nicio legatura cu veneratia pentru batranele pietre. Multi se dau la vale cu caiacul pe rau. Altii plonjeaza de pe stanci in stioalnele raului. Sau pur si simplu sa prajesc la soare. Daca va duceti pe acolo, nu uitati sa va luati costumul de baie.




sâmbătă, 8 aprilie 2017

Nîmes, Provence



Nîmes nu ține tocmai de Provence, dar e imposibil să-l ratați dacă mergeți acolo. E un oraș cochet cu un aspect mediteranean și morgă burgheză franțuzească. Față de mult mai turisticele Avignon sau Arles poate fi o alegere bună să vă stabiliți baza acolo ca să explorați zona.
Vizita la Nîmes m-a făcut să mă gândesc cum stăm noi prin comparație la poveștile din cartea de istorie cu continuitatea românilor. Adică stăm prost. La Nîmes continuitatea galo-romană e palpabilă. Amfiteatrul roman străjuiește centrul orașului. E bine mersi în picioare și funcțional. Da, se dau în continuare spectacole acolo. Când am trecut eu era închis, se pregătea un mare concert cu boxe cu mulți decibeli.
Centrul orașului e același cu centrul vechiului oraș antic. În mijloc unul dintre cele mai bine păstrate temple din epoca romană. Singura deosebire e că din templu păgân locuitorii au făcut biserică, dar în rest a fost păstrat în perfectă stare și neschimbat.






duminică, 5 martie 2017

Avignon



Fostă capitală a papilor, astăzi capitală a teatrului prin festivalul mondial de teatru ce se ține acolo în fiecare vară. Eu l-am văzut în plin festival. Adică aglomerație mare, tot felul de manifestații de stradă gata să incite publicul să intre la unul dintre miile (efectiv) de spectacole ce se țin prin oraș. Cei mai apreciați erau băieții dintr-o trupă care dansau un fel de break-dance la modă acum ceva decenii, dar într-un mod foarte acrobatic. Spectacolul lor se ținea pe strada centrală închisă circulației, dar din când în când își mai făcea loc prin mulțime o mașină a poliției sau alte mașini cu ecuson. La o mașină a poliției unul din băieții din trupă s-a făcut că nu vede mașina, numai cât aceasta să o oprească o secundă, timp în care altul a executat un salt fabulos peste mașină, spre încântarea spectatorilor și mirarea polițiștilor din mașină care nu știau de ce fac obiectul unui așa viu interes.
Evident trebuie să vedeți Podul din Avignon, din cântecele pentru copii francezi, pod care este desigur pe jumătate dărâmat. Și mai ales castelul papilor, care este fără îndoială cea mai impunătoare reședință regală medievală pe care o puteți vedea în picioare și cu minime transformări față de vremurile cavalerilor și domnițelor.
Partea centrală a orașului se bate lesne pe jos. Gara TGV Avignon este departe, orașul vechi fiind deservit de o stație mai mică pentru trenuri locale și regionale. Să nu vă păcăliți când organizați călătoria. Lângă gara de cale ferată este și o imensă autogară, unde opresc cursele de autobuze dacă folosiți acest mijloc de transport.













sâmbătă, 18 februarie 2017

Arles


Arles e asociat desigur cu van Gogh si nu poate scapa de asta. Peste tot prin oras sunt marcate locuri legate de sederea renumitului pictor in oras, sau care pot fi vazute, in ipostaza artistica, in tablouri.
Orasul cu arena sa romana in care se desfasoara in continuare lupte de tauri (asemanatoare cu cele din Spania, mai putin partea finala, provensalii se multumesc cu piruietele) e pictural si astazi sub un cer albastru, albastru. Asa ca va recomand sa va pierdeti pe stradutele lui, sau sa luati o bicicleta sa admirati imprejurimile care au inspirat pictorii.