Se afișează postările cu eticheta Kevin Spacey. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Kevin Spacey. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 septembrie 2017

Baby Driver

Baby Driver, USA 2017, regia Edgar Wright, cu Ansel Elgort, Jon Bernthal, Jon Hamm, Kevin Spacey, Jamie Foxx

Asta e un film care arată că nu a murit de tot creativitatea pe la Holywood (fie și că e vorba de un film independent).
În esență e un film de acțiune, cu bandiți care jefuiesc și ei ce se găsește, o bancă, un oficiu poștal, mă rog, lume măruntă în definitiv, oameni ca noi care își câștigă greu leafa.
Partea bună e că personajul principal e un tip ușor dus care conduce nebunește (cu asta îi ajută pe băieții cei răi să scape din orice belea) și care e tot timpul cu căștile în urechi. Așa conduce el. De ce? Asta o să aflați în film dacă aveți curiozitatea să-l vedeți. De fapt muzica din acest film e eroul principal, pentru că totul se întâmplă pe muzică, raportat la muzică, în ritmul muzicii.
Cum sunt în roluri de aia răi și doi actori de Oscar adică Kevin Spacey și Jamie Foxx eu zic că merită să vă pierdeți timpul în fața ecranului cu acest film.

luni, 5 septembrie 2011

Sefi de cosmar

Sefi de cosmar/Horrible Bosses, Regia Seth Gordon, Cu: Charlie Day, Jason Bateman, Jennifer Aniston, Jason Sudeikis, Colin Farrell, Jamie Foxx, Kevin Spacey, Donald Sutherland
Gen:

Va urati sefii? Daaaaa! Parca v-ar fi mai dragi pe nasalie? Daaaaaa! I-ati omara cu manuta voastra? Hmmmmmmm!
Nu-i bai, nici persoanjele din Sefi de cosmar nu prea reusesc sa fie convingatori in demersurile lor de a elimina pe cei trei sefi detestabili. Cum nici dumneavoastra probabil nu va pricepeti la crima perfecta, mergeti mai bine la acest film, cel putin o sa radeti cu pofta. Unde mai pui ca o sa o vedeti pe Jennifer Anioston in rol de obsedata sexual si sefa insuportabila.

marți, 27 aprilie 2010

Omul care se holba la capre



The Men Who Stare at Goats/Omul care se holba la capre, SUA-Marea Britanie, 2009.Regia: Grant Heslov.Cu: Ewan McGregor, George Clooney, Jeff Bridges, Kevin Spacey.
Filmul este un manisfest "make love, not war" adresat insa generatiei mai cinice a anilor 2000, fara fandoselile miscarii flower-power. Desigur gaselnita filmului este sa-i aduci impreuna Ewan McGregor, George Clooney, Jeff Bridges si Kevin Spacey. Si nu doar in sensul ca strange astfel de vedete in acelasi film, ci pentru ca efectiv prezenta lor in film este imperativa pentru sensul filmului, actorii insisi fiind valorificati ca referinte culturale. Cei patru interpreteaza pastise ale unor persoanje din alte filme, Ewan McGregor se plaseaza pe traiectoria unui drum initiatic la granita dintre real si fantastic precum in Big Fish, Clooney este un agent special neconvingator ca in Syriana, Jeff Bridges e un Lebowski al eroicei armate americane, iar Kevin Spacey ... ganditi-va dumneavoastra de unde anume il puteti lua.