O colecție de memorii, nostalgice, despre copilăria, adolescența și prima tinerețe a unui reputat hispanist, Mihai Cantuniari.
Pentru mine aceste memorii, citite ca un mmaterial de studiu despre anii 1960 în România, au fost ocazia de a descoperi cum nici măcar privirea retrospectivă, de la înțelepciunea vârstei mai înaintate, nu ne scoate din bula noastră subiectivă.
Autorul, deși scrie undeva în apropierea vârstei de 60 de ani, pare să nu își dea seama, că a făcut parte dintr-o categorie restrânsă extrem de privilegiată: tineretul urban (București, prin excelență urban) al anilor 1960, cu proveniență dintr-o familie de intelectuali.
Plus bula intelectualului din regimul comunist. Deși probabil vor fi destui care vor contesta ceea ce spun mai departe, eu mi-am format opinia că intelectualul din regimul comunist s-a aflat într-o situație privilegiată. Chiar dacă supus constrângerilor cenzurii pe motive ideologice, chiar dacă răsplata materială nu a fost decât în rare ocazii generoasă, intelectualul din regimul comunist se bucura de un statut de independență de invidiat. Intelectualul era susținut, tot din motive ideologice, prin însăși statutul său de intelectual. În comparație cu intelectualul din lumea concurențială, unde valoarea sa trebuie demonstrată ca utilitate socială permanent, fie și măcar prin integrarea în absconse coterii generatoare de venituri, statutul intelectualului din regimul comunist era una privilegiată, prin comparație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu