Afaceri în vremuri de ciumă

Cum cuvântul pandemie nu se inventaste la 1800, uite cum se făceau bani din epidemii la vremea aceea. Recunoașteți modelul? 

 "Cu toate acestea, in mare măsură, eforturile de prevenire a răspândirii epidemiilor întreprinse de domnitorii din seclul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea au fost ineficiente. Pe de o parte, acestea au rămas parţiale și, de obicei, au constat în crearea unei carantine improvizate în jurul unor locuri specifice unde au fost semnalate cazuri de ciumă, cum ar fi cetățile otomane dispuse de-a lungul Dunării. Personalul care ar fi trebuit să conducă astfel de carantine era slab instruit şi în mare parte neplătit. Pentru a înrăutăți lucrurile, autoritățile locale corupte au transformat în curând măsurile de prevenire a epidemiei într-o sursă de abuz şi de extorcare. Îngrijitorii (cioclii) jefuiau casele bolnavilor, puneau morţii şi bolnavii în aceeaşi căruță şi-i lăsau în câmp deschis în afara oraşului. Populaţia era adesea terorizată chiar de dregătorii insărcinați cu implementarea măsurilor anticiumă. Aceştia din urmă nu doar că erau interesaţi de prelungirea epidemii- lor pentru a-şi primi in continuare lefurile, dar mai şi extorcau bani de la populaţie, ameninţând că le vor decreta casele ca fiind contaminate şi că-i vor duce la spitalul de ciumați, unde moartea era aproape sigură. 

Aceste abuzuri l-au determinat pe consulul prusac Ludwig von Kreachely să vorbească despre ciuma morală şi politici ce afectează Principatele, în timp ce supuşii austrieci au decis să-şi creeze serviciul de îngrijire şi spitalul de ciumaţi proprii. În cele din urmă, populația a ajuns să se opună frecvent măsurilor antiepidemice prescrise de poliția medicală şi s-a ataşat de ritualurile religioase. Rezistența bucureștenilor l-a obligat pe Ioan Caragea să revoce Statutul pentru combaterea ciumei la mai puțin de o lună după ce a fost pus in aplicare, în ianuarie 1814. Măsurile de carantină luate de autoritățile ieşene în timpul epidemiilor din 1819 au provocat o revoltă fățișă, care l-a obligat in mod similar pe domnitorul Mihai  Suțu să le revoce. Situația epidemică deplorabilă a Principatelor de de la inceputul secolului al XIX-lea a pus pe ordinea de zi a boierilor reformatori măsura de inființare a unor servicii regulate de carantină şi au reprezentat o prioritate pentru autoritățile de ocupație după 1828." p. 316

Altminteri cartea lui Victor Taki este foarte interesantă pentru ca aduce ceea ce lipsește la noi mai mereu în cercetarea istorica, perspectiva" celorlalți". În cazul de față perspectiva rusească în relația cu țarile romăne în prima parte a secolului al XIX-lea.