duminică, 11 septembrie 2016

Valea Viilor - Cetati Transilvane

Cand iesi din Medias in drum spre Sighisoara, la putini kilometri, se face un drum la dreapta cu nimic altfel decat celelalte ulite pornite din drumul national, anuntat de un indicator pe are il remarca doar ochii care sunt interesati sa-l gaseasca: Valea Viilor.

Acesta e drumul care va duce spre una dintre cele mai interesante biserici fortificate sasesti, monument inscris pe lista UNESCO. Drumul spre Valea Viilor.

Vii nu am prea vazut prin zona (desi in vechime comunitatea saseasca a practicat viticultura), insa a ramas biserica-cetate.

Aici numele de biserica-cetate e cel mai potrivit decat oriunde altundeva. Comunitatea, nu prea mare, deci cu o putere economica relativ modesta, a dat dovada de inventivitate maxima. Deoarece nu erau bani de o biserica si un sistem de fortificatii prea amplu, au facut din chiar biserica o cetate.
Inchisa cu poarta de castel, iar turnul bisericii e la nevoie si un bastion amenintator pentru dusman.

Neaparat de vazut. Daca aveti nesansa sa nu gasiti custodele bisericii prin preajma, cum am patit eu, intrebati la primarie care e imediat langa. Oameni foarte binevoitori au dat telefoanele necesare si am putut vizita biserica. Multumesc pentru ajutorul lor!

Langa biserica este si un modest dar foarte interes ant muzeu al comunitatii sasesti, care prezinta si vremurile bune, dar mai ales drama disparitiei acesteia din sat.







Niciun comentariu: