John Warren, Războiul celor Două Roze și Regii Casei de York
Nu o să vă plictisesc acum cum a fost cu războiul, căci nici rozele nu au fost chiar roze, ci mai mult o convenție literară de care Shakespeare este oarecum de vină.
Un membru al aristocrației care voia să-șifacă dreptate putea folosi forța sau legea, sau pe amândouă. nedispunâmd de poliție sau armanată permanentă, regele era obligat să se bazeze pe aceia care nu erau imparțiali. E o exagerare să spunem că legea era controlată de criminali, dar, ca în toate exeagerările, există și adevăr aici. În orice caz, interesul regelui față de lege și ordine era limitat. Atâta vreme cât nu existau încălcări majore sau de proporții ale ordinii publice sau acte de sfidare ale autorității regale, atît timp cât veniturile regale nu erau afectate, cât trădătorii nu erau ascunși, regele putea să fie mulțumit de activitatea sa. În cele din urmă, nu se făcea să piardă bunăvoința magnaților anchetându-i prea insistent pentru cazuri de corupție sau trafic de influență sau de mituire. Erau foarte multe legi în sec. al XV-lea în Anglia, dar mai reu era să fie aplicate”.
Schimbați câteva cuvinte și parcă e România secolului XXI.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu