Oslo, 31. august, Norvegia 2011, Regia Joachim Trier, Cu: Anders Danielsen Lie
Un film foarte greu de catalogat.
La prima vedere l-as apropia de Trainspotting, acelasi sentiment profund al ratarii, aceleasi droguri. Fara, insa, sarcasmul britanic, ci porfund si serios.
Pe de alta parte nu trebuie uitat ca e o ecranizare a unei nuvele a lui Drieu La Rochelle. Si de aici apele se despart. Oslo, 31 august este despre imposibilitatea celui care stie (a omului superior, a omului zeu) de a supravietui. Nu e vorba, ca in Trainspotting, despre constiinta ratarii a clasei de mijloc britanice, si prin extensie a celei din lumea moderna, pentru care o salvare mai exista, deus et machina, in umor si acceptarea conditiei, ci despre imposibila impacare cu durerea constiintei.
Anders, jucat cu candoare de Anders Danielsen Lie, este un dependent de droguri, aparent in curs de vindecare, aflat pe punctul de a-si relua viata normala. Doar aparent, pentru ca periplul sau printre cei pe care ii cunoaste, intr-o iesire de o zi din sanatoriul care incerca sa-l vindece, motivat de prezenta la un interviu de angajare, este doar drumul initiatic al constientizarii depline ca nu exista de fapt nicio salvare. Intr-o lume ce traieste intre compromisul marunt, si vise fantasmagorice ce nu ne apartin, imprumutate din publicatii ieftine despre cum sa-ti traiesti viata, asumarea existentei este dureroasa. Iar Anders alege evadarea din viata, gest asumat inca de la inceputul filmului.
Un film compus din dialguri lungi sau franturi de conversatii desfasurate rapid, din momente aproape onirice, toate scene care marcheaza drumul detasarii lui Andres de sine.
Ramane doar memoria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu