Le Skylab

Le Skylab, Skylab, Franta 2011, regia Julie Delpy

In ciuda titlului filmul nu are mai nimic a face cu statia orbitala Skylab, sau cu vreo intriga scientista. Este un film despre o familie, in sensul ei larg, care se strange undeva la casa de la tara din Bretagne, pentru a sarbatori ziua de nastere a bunicii. Se strang fii si fiice, gineri si nurori, si bineinteles gasca de nepoti. Povestea e spusa din perspectiva micii Albertine venita sa-si sarbatoreasca bunica. Petrecerea are loc concomitent cu evenimentul puternic mediatizat al prabusirii statiei spatiale Skylab, iulie 1979, televiziunea intretinand o atmosfera catastrofica raportat la posibilele pagube ce le-ar produce resturile acestei statii odata cazute pe Pamant, Franta fiind invocata ca un posibil loc unde vor cadea aceste resturi. (de fapt au cazut in Australia)

Filmul este in primul rand o evocare, usor nostalgica, a vremurilor in care familiile erau unite, in care relatiile de familie contau. 

Axul naratiunii este dat de experientele formatoare fundamentale pe care le traieste Albertine in aceasta scurta vacanta: nasterea atat in nasterea puilor de gaina cat si in prezenta graviditatii unei matusi, dragostea, atat cea copilareasca pentru un unchi cu alura sportiva, cat si pentru un pusti de aceeasi varsta intalnit pe plaja, revelatia sexualitatii prin intalnirea cu acelasi pust la plaja de nudisti, dezamagirea in dragoste - pustiul e interesat de o alta persoana, moartea prin tentativa de sinucidere a unui frate al bunicii. 

Raportat la consumarea acestor experiente fundamentale se descopera si valoarea familiei: consumarea lor in cadrul familiar ele sunt experiente firesti, prietenoase, se integreaza vietii. De celalata parte o lume construita de media, din experiente catastrofice (de fapt fals catastrofice), exemplificata de povestea prabusirii Skylab, o lume traumatizanta. 

Cinematografic filmul mizeaza pe umorul aferent aventurilor nepotilor in aceasta vacanta de descoperiri personale. Pe de alta parte evita sa idealizeze familia. In mod voit regizoarea construieste parcursul narativ din episoade parca dezlanate, cu timpi morti, in care parca ai vrea sa faci cu totul altceva decat sa participi la actiunea de pe ecran. Familia nu e o solutie pentru problemele fiecaruia, nu ordoneaza existente, exista plictiseala, apar conflicte, ascunde chiar tare grave, rusinoase am spune, familia este insa cadrul in care toate acestea se consuma integrat existentei umane.